Georgieva (FMI): Datoriile mari și creșterea economică scăzută sunt „ghimpii” economiei globale
Șefa Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, a avertizat că datoriile mari și creșterea scăzută rămân obstacole majore în calea economiei globale.
Directorul general al FMI a declarat pentru CNBC că, deși s-au înregistrat progrese remarcabile în redresarea economică globală, guvernele s-au obișnuit să se împrumute prea mult, iar „creșterea este anemică”.
„Nu este încă timpul să sărbătorim. Când ne uităm la provocările viitoare, cea mai mare este creșterea economică scăzută pe fondul datoriilor uriașe. Aici putem și trebuie să facem mai mult”, a adăugat ea.
În timp ce Georgieva a lăudat munca marilor bănci centrale pentru a reduce inflația, ea a remarcat că realizările nu au fost universale și că unele economii au continuat să se lupte cu inflație mare, ceea ce a provocat nemulțumiri sociale și politice.
„Sunt economii de succes, care s-au descurcat foarte bine… și există țări în care inflația este încă o problemă”, a spus ea. „Impactul prețurilor mai mari îi face pe mulți oameni din multe țări să o ducă mai rău”.
Ea a avertizat că prețurile ridicate îi lovesc cel mai puternic pe cei săraci.
Georgieva și-a exprimat, de asemenea, îngrijorarea cu privire la creșterea cheltuielilor pentru apărare și la potențialul acestora de a limita finanțarea pentru alte priorități: educație, sănătate sau învățământ.
Georgieva a avertizat că comerțul internațional nu va mai fi „motorul creșterii” cum era cândva, evidențiind proliferarea politicilor restrictive în multe economii.