VIDEOINTERVIU O explicaţie a fenomenului Călin Georgescu de la unul dintre cei mai importanți lideri AUR: „Asistăm la o psihoză în masă. Nu-l puteţi opri” / Cum a vrut AUR să împingă USR la guvernare
AUR îl susține pe Călin Georgescu și neagă faptul că mulți români sunt speriați de ceea ce urmează. ”Majoritatea românilor nu e speriată, e extrem de încântată. Vorbim de un vot de protest şi nu doar împotriva partidelor tradiţionale, ci împotriva tuturor partidelor din România. Iar afirmaţiile politice ale domnului Georgescu nu mă sperie pentru ştiu că nu va lua decizii iraţionale”, spune prim-vicepreşedintele Marius Dorin Lulea.
- Interviul a avut loc cu câteva ore înainte ca CSAT să declasifice informațiile serviciilor secrete în privința campaniei lui Georgescu, care printre altele vorbesc despre o operațiune pregătită din timp, în favoarea lui Călin Georgescu și care are ”modul de operare al unui actor statal”.
Unul dintre cei mai influenţi oameni din partidul AUR, prim-vicepreşedintele Marius Dorin Lulea, spune că el însuşi nu e de acord cu toate afirmaţiile celui pe care-l susţine în turul II al alegerilor prezidenţiale din România, dar crede că retorica lui Călin Georgescu este potrivită pentru publicul român.
El spune că se aşteaptă la un scor de 70% din voturi pentru candidatul independent şi că poate trece cu vederea afirmaţiile care fac apologia Mişcării Legionare, în numele a ceea ce numeşte „libertate de exprimare”.
Lulea mai spune şi că se aştepta la un scor mare al lui Călin Georgescu în primul tur, însă rezultatul l-a surprins. „Cu trei săptămâni înainte de campanie am crezut că s-au activat boţii. «I-au mutat de la Şoşoacă la Călin Georgescu», ne-am gândit. Dar ne-am dat seama că suntem nişte proşti. Analizând, ne-am dat seama că sunt distribuiri reale. Dar nu am putut cuantifica care e nivelul de susţinere. Ştiam că va lua un scor bun, dar aşteptarea noastră era la 10-12%”, spune Marius Dorin Lulea într-un amplu interviu pentru publicul HotNews.ro.
Liderul AUR vorbeşte şi despre strategia partidului său nu de a ajunge la guvernare, ci de a trimite USR la guvernare, pentru a le arăta românilor că partidul condus de Elena Lasconi ar avea un parteneriat cu PSD şi cu PNL.
„Nu se va întâmpla ce spune Călin Georgescu”
HotNews.ro: Înţelegeţi de ce atât de multă lume e speriată de perspectiva Călin Georgescu preşedinte?
Marius Dorin Lulea: Majoritatea românilor nu e speriată, e extrem de încântată. Vorbim de un vot de protest şi nu doar împotriva partidelor tradiţionale, ci împotriva tuturor partidelor din România.
– Puteţi să-i înţelegeţi şi pe cei speriaţi?
– Cred că e polarizarea clasică din timpul perioadei electorale, prin care taberele încearcă să-şi motiveze electoratul. Dar lucrurile vor reveni la normalitate după ce se va încheia acest moment. Trebuie să nu dramatizăm lucrurile până la nivelul la care să lăsăm impresia că e o vrajbă în interiorul societăţii. Sunt minciuni ordinare că Georgescu sau AUR scot România din Uniunea Europeană.
– Dintre afirmaţiile concrete, neaforistice, Călin Georgescu spune că vrea să naţionalizeze companiile străine, spune că nu mai vrea partide politice. Sunteţi de acord cu asta?
– Mi se pare un discurs potrivit de campanie, este ceea ce vor românii să audă.
– Nu vă sperie?
– Nu mă sperie, pentru că nu se va întâmpla.
– Păi, atunci cum puteţi sprijini ceva ce nu se va întâmpla?
– Pentru că în momentul de faţă, scopul partidului AUR a fost destrămarea celorlalte partide politice. Dezvoltarea partidului AUR se face pe 10-15 ani şi noi vom putea să venim la putere peste 4 ani cu o majoritate solidă. Dar, afirmaţiile politice ale domnului Georgescu nu mă sperie pentru ştiu că nu va lua decizii iraţionale.
– Deci e o decizie iraţională?
– Dacă mă întrebaţi pe mine, da. Şi nu se poate face şi nu e de dorit să existe o naţionalizare. Dar este nevoie să creştem ponderea acţionariatului antreprenorilor români în economia României.
Lulea: AUR a fost cel care l-a curtat pe Călin Georgescu
– Cum a apărut Călin Georgescu în viaţa dumneavoastră?
– Noi, înainte să fim partidul AUR, am făcut parte din Platforma Unionistă Acţiunea 2012, împreună cu George Simion, unde militam pentru unirea României cu Republica Moldova. În cei 15 ani de activitate, am dorit să ne intersectăm cu toate personajele care existau în zona patriotică, unionistă. Nu cred să ne fi scăpat cineva. Evident că ne-am intersectat şi cu domnul Georgescu.
– Când s-a întâmplat asta?
– Am început o comunicare cu dumnealui în 2019. Primul contact organizaţional. El se cunoştea cu diverşi membri din reţeaua noastră. În 2019, am venit cu ideea de partid şi cu ideea ca dumnealui să fie implicat. A spus că putem folosi numele şi imaginea lui, dar că el nu vrea să facă politică în interiorul unui partid.
– Deci, dumneavoastră aţi venit cu propunerea ca el să fie premierul AUR?
– Noi, am venit, da. A acceptat acest lucru. L-am propus de două ori ca premier din partea AUR. O dată am mers chiar eu cu domnul preşedinte Simion la preşedintele Iohannis care evident că nu a luat în seamă această propunere.
– Impresia dumneavoastră a fost că preşedintele nu ştia cine e Călin Georgescu?
– Da, la acel moment nu ştia.
Cum explică apologia Mişcării Legionare și încălcarea legii: „Libertate de exprimare”
– Din ce facţiune a ajuns Călin Georgescu să fie apropiat de AUR?
– Dumnealui se cunoştea şi cu George Simion, şi cu Claudiu Târziu. Aveau prieteni comuni. Dar nu ştiu să vă spun din ce zonă a venit. La nivel de anturaj nu pot să spun că-l cunosc. Am avut două întâlniri cu el. În 2022, mi-a spus că el nu-şi doreşte să fie într-un partid politic, deoarece crede că o susţinere populară ar fi mai benefică. Mi s-a părut la momentul respectiv un idealist. După ce l-am numit premierul AUR, a început să fie foarte atacat în presă.
– De ce credeţi că a scris presa despre el?
– Ţin minte că a spus atunci că nu e încă momentul să iasă în faţă foarte mult.
– De ce a început presa să scrie despre el?
– Păi, ca urmare a afirmaţiilor lui, ceva cu legionarii, cu mareşalul Antonescu.
– „Mişcarea Legionară este cea mai puternică expresie de sănătate venită din poporul român.”
– Da, ceva de genul acesta.
– Dar dumneavoastră nu aţi remarcat ceva greşit în aceste afirmaţii?
– Noi credem în libertatea de exprimare. Legea este făcută de către cineva şi foarte multe legi s-au dovedit a fi proaste de-a lungul timpului. Ceea ce istoricii au dreptul să scrie şi să spună nu poate fi restrâns prin lege.
– Nu în calitate de istoric spunea Călin Georgescu că Mişcarea Legionară e expresie de sănătate.
– Dumnealui este o persoană educată, care chiar a şi scris câteva cărţi. Părerea partidului AUR este fiecare e responsabil de propriile afirmaţii. Dacă avem membri sau simpatizanţi care au alte opinii, sunt alte lor. Noi nu suntem procurori sau judecători. Partidul AUR este o instituţie care, dincolo de discursul radical, nu a dovedit niciodată că şi-ar propune să încalce legea sau Constituţia şi nu îndemnăm pe nimeni să nu respecte legea.
„70% dintre români vor vota Călin Georgescu”
– Dar partidul tolerează astfel de afirmaţii în jurul său…
– Da, le tolerăm din cauza libertăţii. Şi o să fiţi foarte uimiţi când 70% dintre români îi vor da votul…
– 70%? Pe ce vă bazaţi?
– Sincer să fiu, pe propria percepţie. S-ar putea să greşesc. E probabil să trăiesc şi eu sub emoţia momentului. Ei bine, ce facem cu acei oameni? Îi închidem pentru că au altă opinie?
– A exprima opţiunea prin vot e o procedură democratică…
– Dar înseamnă că şi dumnealor sunt de acord cu afirmaţiile pe care le-a făcut Călin Georgescu. Dacă e să privim realist, există o anumită percepţie despre acea perioadă şi ea e diferită de ce scrie în lege.
– La un moment dat, s-au rupt relaţiile cu Călin Georgescu, pe care l-aţi susţinut în jurul partidului, indiferent de declarațiile sale. De ce?
– Nu s-au rupt. În 2022, dumnealui a luat decizia că e mai bine să luptăm pe mai multe fronturi şi, dacă vrea să candideze la funcţia de preşedinte, să o facă dintr-o poziţie de independent. O decizie corectă. A fost strategia dumnealui.
„Aşteptarea noastră pentru Georgescu era la 10-12%”
– L-aţi văzut crescând în popularitate pe Călin Georgescu.
– Fără să avem vreo legătură cu acest lucru.
– Dar cum vă explicaţi?
– Din 2020, el avea o simpatie foarte mare în mediul online. Lumea nu se mai uită la televiziunile clasice. El era deja cunoscut în lumea online, iar dumnealui a avut echipe care s-au ocupat de zona de online. El a intrat în această competiţie cu o susţinere la un anumit nivel, însă, ca urmare a atacurilor încrucişate între toate partidele politice, acel val anti-partide s-a concretizat şi s-a constatat o radicalizare a societăţii. Acest foc încrucişat a prăbuşit încrederea în oferta partidelor politice, iar asta s-a văzut chiar şi la candidatul nostru, George Simion.
– La nivelul AUR aţi fost conştienţi de ascensiunea asta?
– Da, în ultimele două săptămâni de dinainte de turul I. Am văzut asta în online. Cu trei săptămâni înainte de campanie am crezut că s-au activat boţii. „I-au mutat de la Şoşoacă la Călin Georgescu”, ne-am gândit. Dar ne-am dat seama că suntem nişte proşti. Analizând, ne-am dat seama că sunt distribuiri reale. (Marius Dorin Lulea a susţinut contrariul, într-un interviu acordat HotNews după primul tur, n.r.) Dar nu am putut cuantifica care e nivelul de susţinere. Ştiam că va lua un scor bun, dar aşteptarea noastră era la 10-12%. După primul tur, ne-am dat seama că e un val extrem de mare. Haideţi să vă spun o chestiune: noi, partidul AUR, am tot mers prin ţară cu programul de guvernare, cu cifre, lucruri concrete. Dar nu ajută cu nimic, pentru că oamenii nu înţeleg cifre. Ei vor să audă platitudini, ăsta e adevărul. Vor să audă filosofii. Poporul român e un popor plin de emoţie şi care trăieşte sub impactul emoţiilor. Dacă vrei să iei voturi de la români, nu poţi să faci asta decât stârnind emoţie, iar Călin Georgescu ştie foarte bine să stârnească emoţie. Păi, spuneţi dumneavoastră cuvintele lui! Le spuneţi şi nu vă iese! Pentru că unii au un har. Au harul de a fi actori, de a fi buni politicieni, oratori. Sunt nişte caracteristici care se duc uneori până la nivel de psihoză de masă.
Obiectivul AUR pentru 2024: să aducă USR la guvernare
– Credeţi că asistăm acum la o psihoză în masă?
– Sunt convins. N-am niciun dubiu. Şi o spun ca susţinător al dumnealui. E un fenomen pe care nu-l puteţi opri. El se va opri de la sine în momentul în care anumite lucruri nu se vor dovedi şi va apărea o disonanţă între afirmaţii şi ceea ce se va întâmpla. Dar poate va face lucruri bune. Poate va şti să folosească în sens util calităţile bune pe care le are.
– Ce va face AUR?
– Noi am avut un obiectiv stabilit în 2021: să creştem. În 2023, la nivelul de vârf al partidului, am actualizat acest obiectiv. Am vrut ca PSD şi PNL să nu mai obţină majoritate de 50% şi să forţăm USR să se ducă cu ei la guvernare. În acte, să nu aibă alternativă. Ca să demonstrăm că USR se află în parteneriat cu ei, dincolo de discurs. Am tras la foc continuu…
– Ca să aduceţi USR la guvernare?
– Da, ca să-i punem împreună. Să rămânem singurul partid de opoziţie.
„Alegeri anticipate dacă nu există premier de la AUR”
– Un partid nu vrea să ajungă la putere?
– Noi avem pretenţii foarte ridicate. Vrem să conducem cu peste 50%, cum s-a întâmplat în Republica Moldova cu Maia Sandu. Pentru că avem nişte reforme de făcut, care nu se pot face cu PSD, cu PNL. USR a manifestat opacitate totală de fiecare dată când am vrut să propunem legi bune pentru români. Practic, am reuşit să ne atingem obiectivul de a-i împinge într-o situaţie în care noi să ducem la nişte modificări profunde legislative, PNL şi PSD să nu mai dispună de majoritate fără USR, iar în următorii 2-4 ani să ajungem la alegeri anticipate – pentru că e probabil să existe alegeri anticipate şi vom merge şi pe această variantă dacă nu există premier din partea AUR.
– Dumneavoastră declaraţi că unul dintre scopurile partidului AUR este să aducă USR la guvernare…
– Da, să-i împingem la guvernare, da. Nu credeţi asta, dar o să vă spună colegii noştri. Sau să stea în opoziţie cu noi şi să facem reforme, dar ştiam că nu vor sta, că vor la ciolan.
– Ce-i cu Mişcarea pentru Reconstrucţia României, anunţată de George Simion?
– E o platformă civică-politică şi se referă la susţinerea pentru domnul Călin Georgescu în această perioadă. Eu nu cred că va mai exista după turul II.
– Va exista o alianţă AUR-SOS-POT?
– În documente, nu. Nu ne vom corela mesajele, că s-a demonstrat în ultimii patru ani că nu putem. Anamaria Gavrilă şi Diana Şoşoacă au stat doar două luni în AUR, pentru că aveau ambiţii personale foarte ridicate, iar la nivelul AUR exista deja un centru de putere. Noi nu am fi permis un astfel de discurs pe care-l au ele.