Needucați, nevaccinați, săraci
Campania de vaccinare, orice s-ar zice, nu merge bine, iar de această dată nu mai putem da vina pe „Guvern”, „minister” etc. Mingea e la populație acum și devine tot mai vizibil că majoritatea oamenilor joacă în liga „Ce-ai cu noi, mă? Pentru ce să dăm cu var?„
De această dată, Guvernul a acționat rapid și competent și, în primele săptămîni, România a fost în topul țărilor europene. Chiar și acum sîntem destul de sus în clasament, după numărul de oameni complet vaccinați. Doar că la noi, nu vaccinurile lipsesc ci doritorii!
Foarte repede, campania de imunizare a pierdut din viteză, lucru vizibil din evoluția procentajului de populație care a primit cel puțin o doză.
De la o zi la alta, ecartul dintre țara noastră și celelalte țări din centrul sau din vestul Europei crește. Doar în Bulgaria e mai rău (Letonia se afla și ea în aceeași situație, dar a recuperat masiv în ultimele zile). Nimic surprinzător, dealtfel, în contextul în care mai mult de jumătate din populația României respinge ideea vaccinării.[1]
În urmă cu o lună, făceam o legătură între acceptarea vaccinării și gradul de educație al populației, plecînd de la observația că ordinea țărilor în funcție de apetența pentru vaccinarea anti-Covid-19 pare a fi corelată cu nivelul de cunoștințe generale privind vaccinurile. Așa că am mers mai departe și am făcut cîteva calcule. Iar rezultatele sînt interesante din mai multe puncte de vedere.
Drept proxy pentru evaluarea nivelului de educație al unei populații am luat în considerare rezultatele obținute la testarea PISA. Nu este un indicator perfect, dar are avantajul consistenței, aceste testări avînd o lungă tradiție și o metodologie unitară. PISA evaluează cunoștințele copiilor în jurul vîrstei de 15-16 ani, dar cu mici excepții (Polonia este exemplul cel mai pregnant), ordinea în clasamentul țărilor europene nu prezintă variații majore în ultimele două decenii, fapt ce sugerează că rezultatele pot da o imagine de ansamblu asupra stării educației din societățile respective.
Deci cum se corelează rezultatele obținute la ultima testare PISA[2] cu procentul celor ferm hotărîți să se vaccineze împotriva Covid-19? Cam așa:
Acel indicator, R2, este o măsură a gradului în care sînt legate între ele cele două variabile luate în calcul (în cazul nostru, punctajul obținut la testările PISA și intenția de vaccinare). El poate lua o valoare între 0 și 1 și, evident, cu cît este mai mare, cu atît mai bine. Pe de altă parte, ce înseamnă „mare” depinde de domeniul studiat, iar ca regulă aproximativă, în științele sociale se consideră semnificativ un R2 peste valoarea de 0,35.[3][4]
Dar stai! Ce legătură are matematica cu intenția de vaccinare? Ce legătură au Creangă și Eminescu cu treaba asta? Și de ce rezultatele la testul de științe se corelează cu intenția de vaccinare mai puțin decît cele de la reading?
E simplu. De fapt, Creangă și Eminescu n-au nici în clin, nici în mînecă cu vaccinarea, căci ce măsoară testele PISA nu are nimic de-a face cu Scrisoarea a III-a sau cu Amintiri din copilărie. La fel ca și testul de matematică, cel de reading (prefer acest termen celui de „citire”, căci are alte conotații) evaluează în primul rînd capacitatea de a raționa, de a înțelege un text, și nu are nici o legătură cu memorarea de poezii și „comentarii literare”. Tot așa, beneficiul pe care ți-l dă matematica este legat de dezvoltarea gîndirii abstracte și de educarea rigurozității logice, nu de învățarea pe de rost a unor formule.
Pe de altă parte, pentru a obține un rezultat bun la testul de științe ai nevoie, bineînțeles, de gîndire logică, dar și de un set minimal de cunoștințe specifice. Cu alte cuvinte, poți compensa (puțin!…) raționamentul prin cunoștințele memorate, cunoștințe care pot sau nu să fie relevante în ceea ce privește cazul particular al vaccinurilor.
Din fericire, un Eurobarometru[5] din 2019 ne permite să testăm și legătura dintre cunoștințele specifice cu privire la vaccinuri și intenția de vaccinare anti Covid-19. Studiul a evaluat numărul de răspunsuri corecte date la cinci întrebări simple; media europeană a fost de 2,2, scorul României a fost de 2,0. Așa arată clasamentul:
Și așa arată corelația dintre cele două variabile; remarcați că valoarea lui R2 crește la 0,45:
Ca să recapitulăm, seturile de date de mai sus ne arată că:
- educația contează,
- felul în care se face educația contează și că
- atitudinea față de vaccinuri este modulată de două componente: de capacitatea de raționament și de un set adecvat de cunoștințe.
Din nefericire, România eșuează strălucit pe toate cele trei paliere. Probabil că majoritatea cititorilor sînt familiarizați, cît de cît, cu rezultatele obținute la PISA de elevii români, rezultate care ne plasează mai degrabă prin Orientul Mijlociu sau America de Sud, decît în Europa. Cu toate acestea, nu știu cîți realizează că situația este cu mult mai dramatică, căci rezultatele sînt artificial umflate!
Cum? Simplu: aproape 30% dintre copiii români nu sînt luați în calcul, căci au părăsit școala. La acest indicator sîntem umăr la umăr cu Republica Dominicană, Turcia, Tailanda și Malaiezia. Pînă și Albania stă mai bine decît noi![6] Dacă i-am lua în calcul și pe acești „copii pierduți”, am avea „surpriza” de a descoperi că mai mult de jumătate din populație este semi-analfabetă… Să ne mai mirăm atunci de viteza cu care decurge campania de vaccinare?
Ce e mai grav, un număr foarte mare dintre profesori sau dintre cei din sistemul de sănătate refuză să se vaccineze, lucru care spune multe despre calitatea pregătirii acestor grupuri profesionale. Să vă reamintesc, în schimb, cum au dat năvală sute de profesori la celebrele cursuri de numerologie promovate de inspectoratele școlare? Să vă reamintesc de zeama de orz vîndută de Institutul Cantacuzino pe post de panaceu?
Iar disponibilitatea populației de a se vaccina are inclusiv implicații economice. În România s-au înregistrat pînă acum peste 1.000.000 de îmbolnăviri, iar un bolnav costă: medicamente, îngrijiri, ore de muncă pierdute. De cei 30.000 de morți nu mai zic nimic. Sau de restricțiile de deplasare, necesare pentru a limita îmbolnăvirile și decesele, restricții care au condus la pierderi economice de citeva procente din PIB (puteți citi în JAMA un estimat despre pierderile economice din Statele Unite; la noi nu știu să se fi obosit cineva să le estimeze).
Pierderi economice care se pot limita rapid dacă populația este imunizată, sau care pot continua încă un an sau doi. Pierderi economice care, culmea!, îi afectează cel mai grav tocmai pe cei mai săraci. Adică pe cei care se vaccinează cel mai puțin…[7]
Needucat, nevaccinat, sărac.
Un cerc vicios care trebuie și care poate fi spart, căci epidemiile nu vor dispărea prea curînd. Patogeni noi apar tot timpul: pe parcursul a 40 de ani am făcut cunoștință cu HIV, cu SARS-COV-1, cu SARS-CoV-2, cu Zika… Ne-am întîlnit cu microbi mai vechi care au „învațat” trucuri noi, precum virusul gripal sau cu diferite bacterii care au devenit imune la antibiotice. Mai devreme sau mai tîrziu vom avea o altă bătălie majoră de dat.
Iar principala armă rămîne vaccinarea.
Dar vom fi oare capabili să o folosim? Căci în orice război cel mai periculos inamic este cel din interior. Cel care demoralizează armata, care sabotează spatele frontului, care-i deschide dușmanului poarta cetății.
Sau care nu se vaccinează…
Miercuri puteți participa la o dezbatere pe această temă, ce are ca punct de plecare acest articol.
Link Zoom: https://us02web.zoom.us/meeting/register/tZArcuGpqDgoGdDpVTw63PMsuLVkZ0ECG44T
Există o legătură între gradul de educație al unei societăți și gradul de acceptare al vaccinării? Dar ce înțelegem prin „educație”? Cum putem promova o educație „bună”? Cum putem să ne apărăm împotriva falsurilor și a pseudoștiinței?
La următoarea ediție a întîlnirilor Cu Bună Știință am invitat doi sociologi, împreună cu care vom încerca să găsim răspunsuri la aceste întrebări. Bineînțeles, mă voi alătura dezbaterii, ieșind din rolul meu tradițional de gazdă a evenimentului.
Anca Velicu este cercetător la Institutul de Sociologie al Academiei Române, unde, în cadrul Laboratorului pentru Sociologia comunicării și a spațiului public, studiază modul în care copiii folosesc internetul și tehnologiile digitale.
Mircea Kivu este licențiat al Facultății de Sociologie a Universității București (1978) și a absolvit un masterat (DEA) în Demografie și științe sociale la École des hautes études en sciences sociales – Paris (1991). Principalul său domeniu de expertiză este cercetarea opiniei publice, din 1992 deținînd funcții de conducere în mai multe institute de cercetare (IMAS Marketing și Sondaje, Ipsos Interactive Services, Mercury Research). A publicat numeroase articole pe teme sociale și politice, îndeosebi în România Liberă și Dilema Veche. Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
INTERVIURILE HotNews.ro