Începe maratonul vaccinării în Capitală: Cei care doresc se pot vaccina fără programare, la Sala Palatului sau Biblioteca Națională
Maratonul vaccinării anti-COVID, care se va desfăşura la Sala Palatului şi la Biblioteca Naţională din Bucureşti şi la care vor participa aproximativ 1.200 de voluntari – medici, asistenţi medicali, rezidenţi şi studenţi medicinişti -, începe vineri, de la ora 16.00, şi se va încheia luni.
Dintre cei 1.200 de voluntari – 260 sunt medici, 300 asistenţi medicali, 135 de rezidenţi şi 500 de studenţi. La Sala Palatului vor fi organizate 40 de cabinete de imunizare, iar la Biblioteca Naţională – zece cabinete. Oamenii se vor putea vaccina fără programare, cu cartea de identitate, iar vaccinul folosit va fi Pfizer.
„Asigurăm o vaccinare timp de 24 de ore din 24 în cele trei zile, cu mici pauze tehnice de curăţenie, în cele două locaţii – la Sala Palatului, unde sunt 40 de cabinete de vaccinare, şi la Biblioteca Naţională, unde sunt zece cabinete. În total, 50 de fluxuri de vaccinare, operate de circa 1.200 de voluntari. Sunt voluntari, nu sunt plătiţi. (…) Evenimentul este sprijinit de Colegiul Medicilor din Bucureşti, de Ordinul Asistenţilor Medicali din Bucureşti, având ajutor de la Primăria Capitalei, prin ASSMB, şi ajutor din partea DSP”, declara, miercuri, într-o conferinţă de presă, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Viorel Jinga citat de Agerpres.
Potrivit rectorului, acţiunea va începe vineri, la ora 16.00, şi se va termina pe 10 mai, la ora 8.00, însă dacă vor mai fi la rând persoane care doresc să se vaccineze, vor fi şi acelea imunizate.
„Vom derula acest eveniment prin două paliere importante: prima – activitatea efectivă de vaccinare, dar, în acelaşi timp, vom face şi activitate de a creşte gradul de informare de către comunitatea medicală din universitatea noastră pentru a lămuri populaţia să se vaccineze, vaccinarea fiind soluţia optimă pentru a depăşi această situaţie epidemiologică în care ne aflăm”, susţinea Viorel Jinga.
Astfel, se va organiza un studio video, de la care se vor face transmisiuni live de la Sala Palatului, iar purtători de cuvânt vor fi medici cu experienţă din diferite domenii, care vor susţine latura informaţională a proiectului. De asemenea, vor fi şi momente muzicale de pian şi vioară şi vor fi prezenţi sportivi, artişti, dar şi alte vedete.
Coordonatorul campaniei de imunizare anti-COVID, Valeriu Gheorghiţă, va fi unul dintre medicii care vor administra vaccin împotriva SARS-CoV-2 la maratonul organizat în Bucureşti.
Cu ocazia maratonului de vaccinare, circulaţia autobuzelor pe liniile 104, 117, 178, 300, 313 şi 368 va fi extinsă şi pe parcursul nopţii.
„Oricine vrea să se vaccineze cu vaccinul anti-COVID-19 o poate face fără niciun fel de programare începând de vineri, la ora 16.00, şi până luni, la ora 8.00. Împreună cu STB, am convenit să extindem şi noaptea circulaţia autobuzelor pe liniile 104, 117, 178, 300, 313 şi 368, pentru a facilita transportul bucureştenilor la centrele de vaccinare şi înapoi spre casă”, a scris pe Facebook primarul general al Capitalei, Nicușor Dan.