De la Golan la căpitan. Cum s-au reprofilat niște artiști într-un domeniu care nu are nici o legătură cu muzica, din cauza pandemiei

Câți dintre noi nu și-au regândit drumul în viață și mai ales în carieră din cauza pandemiei de COVID-19? Cu toții ne dorim revenirea la normalitate, dar pentru artiști această așteptare e aproape imposibilă. Alexandru Burcea, fondatorul trupei Golan, s-a reorientat profesional și s-a lăsat dus de val, în adevăratul sens al expresiei. A făcut-o împreună cu doi prieteni, tehnicieni de scenă, oamenii ăia din backstage despre care niciodată nu se vorbește destul.

Golan e unul dintre cele mai apreciate proiecte muzicale din România. A apărut pe scenă prin 2013 și în foarte scurt timp s-au bucurat de un succes binemeritat, datorită unor piese ca „Lonely Nights” sau „Promises”.

De-a lungul anilor, Golanii au tot crescut în ochii publicului cunoscător. Au cântat pe scenele principale de la Electric Castle și Untold, prin toate cluburile din țară și cu casa închisă la Arenele Romane. Se pregăteau să lanseze al doilea album din carieră când a venit pandemia.

Alexandru Burcea, fondatorul proiectului, multi-instrumentalist, compozitor și producător, nu a stat pe gânduri și s-a reprofilat, cât timp concertele sunt interzise, pe navigație maritimă, sau „sailing”, cum se zice în cercurile celor care își plănuiesc vacanțele pe mare.

I-a convins și pe Adrian Achite și Sebastian Mircea Marsay, doi tehnicieni din staff-ul trupei, să urmeze un curs de „skipper”, un termen de specialitate care înseamnă căpitan de vas. Și-au făcut și o agenție, „Sierra Sailing”, și se pregătesc să scoată oameni în larg peste câteva luni, indiferent de evoluția pandemiei.

Am stat de vorbă cu Alex despre schimbarea de carieră, cum l-a afectat pandemia de coronavirus, dacă a primit sprijin din partea autorităților și ce urmează pentru proiectul Golan:

De unde a început pasiunea asta pentru „sailing”?

Sunt de mulți ani pasionat de „kitesurfing” și mai toate vacanțele mele au avut legătură cu apa, vântul, soarele. Mereu vedeam ambarcațiuni făcând „sailing” și găseam o anumită similaritate între ce făceam eu și ele.

Un prieten mi-a povestit că și-a luat licență de „skipper” și că pleacă pe apă în fiecare sezon de câteva ori. A urmat un val de întrebări din partea mea despre ce înseamnă să faci sailing: când este sezonul, unde și cum se practică, de ce se folosesc anumite vele, ce dimensiuni au bărcile etc.

Văzându-mă foarte interesat, același prieten m-a invitat la un moment dat pe o barcă în Grecia în locul cuiva care nu a mai putut merge. Chiar și când am avut de-a face cu șapte necunoscuți, de dimineață până seara, am păstrat o dorința puternică de a mă reîntoarce pe mare.

Cum i-ai convins și pe colegii din staff-ul Golan să urmeze această meserie?Fiind oameni din spatele scenei, au fost mai receptivi la idee având în vedere lipsa show-urilor live?

După prima ieșire am hotărât să rescriu impresiile, de data asta cu toată trupa. Am plănuit totul în așa fel încât, după un concert susținut la Arenele Romane, a doua zi să plecăm direct pe mare.

Au fost două luni de repetiții și pregătiri pentru momentul respectiv, așa că am ales să marcăm încheierea proiectului pe un catamaran în Grecia. A fost ca o revelație și convingere (nu doar pentru mine ci și pentru încă doi colegi) că ne dorim să ne petrecem cât mai mult timp pe apă.

Sailing-ul este un virus foarte contagios. Legat de dinamica din trupă, noi nu am făcut niciodată diferențe între cei care sunt pe scenă și cei care sunt în spatele ei. De la început am fost o echipă, am crescut împreună, ar fi greu să ne imaginăm o altă variantă.

De când au început restricțiile, lipsa evenimentelor s-a simțit în egală măsură pentru toți.

Ce te-a surprins cel mai mult în timpul cursului de „skipper”?

Mi s-a părut surprinzător cât de similare sunt kitesurfing-ul și sailing-ul și cum la fiecare ieșire pe mare înveți câte ceva nou. Noi am luat licența de skipper în Croația, după care împreună cu cei de la Capetan Club am urmat două cursuri la avansați. Prin practică am observat că sailing-ul este o pasiune pe care constant trebuie să o alimentezi cu informații și experiențe noi.

Care a fost cea mai mare sperietură pe care ai tras-o în larg?

Din fericire, sperieturi grave în larg nu am avut și facem tot ce ne stă în putință să rămână așa. Am încercat la un moment dat să ne speriem colegii și am scos mai multe vele decât trebuia. Nu a fost cea mai bună glumă. Nu e limită în puterea naturii și nu prea e permis să te joci cu asta.

Unde te simți cel mai bine? Pe mare sau pe scenă?

Nu se pot compara, sunt două experiențe diferite. Acum îmi e mai firesc să spun scena pentru că asta am făcut de când mă știu și probabil voi continua pe acest drum încă o lungă perioadă. La un moment dat însă, preferința se va schimba firesc în favoarea sailing-ului.

Cum de te-ai gândit să faci o companie de navigație maritimă? Există cerere pentru așa ceva pe piața internă?

În prima instanță, planul era să „strângem” cât mai multe mile parcurse, să participăm la diverse cursuri de avansați și, la final, să ne depunem CV-ul la cât mai multe agenții pentru a putea fi ulterior solicitați ca skipperi.

Însă cum fiecare companie are cultura ei și își poate trata clienții mai bine sau mai rău, am decis – chiar dacă implică mai multă muncă – să punem noi pe picioare agenția noastră, să ii dăm un nume și o poveste, pentru că atmosfera pe barcă este foarte importantă pentru noi și ne-am dori ca oamenii să se simtă cât mai în largul lor.

Așa cum în muzică suntem foarte specifici cu ce fel de experiență ne propunem să oferim, și prin sailing ne dorim să aducem acel element diferențiator cu care oamenii să rezoneze.

Dacă există cerere?

De când am început să povestim prietenilor despre ce facem, deja avem patru ieșiri programate în acest sezon în afara țării.

Care e cea mai frumoasă coastă pe care ai navigat și de ce?

De departe Kornati, Croația. Este acolo un parc național impresionant. Am navigat în acea zonă într-o perioadă când nu erau aproape deloc bărci pe mare. Am avut senzația că timpul a stat în loc o săptămână întreagă.

Majoritatea acestor excursii în larg au loc vara, când e și sezonul festivalurilor de muzică. Ce se întâmplă cu agenția când o să fiți din nou pe scenă?

Muzica rămâne în continuare ancora noastră, iar „Sierra Sailing” este o pasiune care va „naviga” cât mai mult posibil în jurul interesului nostru pentru scenă. Cu Golan avem multe planuri și așteptăm cu nerăbdare să treacă perioada aceasta. Iar dacă pe uscat nu se poate, ne mutăm pe mare.

Ești optimist în ceea ce privește revenirea la normalitate pentru artiști? Cum vezi viitorul apropiat?

Ultimii ani ne-au învățat mai bine că e ideal să ne bucurăm mai mult de ce este în prezent. Faptul că nu am mai fost plecați în turnee a adus toată povestea cu agenția. Alegem să facem un exercițiu de control și încredere și să nu ne mai gândim așa de mult în viitor.

Cunoști și alți colegi care și-au găsit alt job din cauza pandemiei? Cum e situația în prezent în scenă de muzică electronică?

Nu cunosc foarte bine ce au făcut alți colegi în această perioadă, știu doar că muzica – fie ea electronică sau nu – are o vacanță prelungită pe un termen necunoscut, iar cel mai bun lucru este să ținem fruntea sus și să mergem cu vântul pe unde ne duce el.

Crezi că autoritățile au făcut destule pentru artiști în perioada asta?

Nu-mi amintesc să fi făcut autoritățile ceva vreodată pentru artiști, și cu atât mai puțin în această perioadă.

Ce se întâmplă cu proiectul Golan? Când apare noul album?

Golan este foarte aproape de finalizarea celui de-al doilea album. În curând vom începe repetițiile pentru lansare. Abia așteptăm să ne vedem din nou în orice formă – fie ea digitală sau nu – cu cei care ne ascultă și să le arătăm ce am compus și concretizat în studio.