O neclaritate, doi miniștri de finanțe, nicio rezolvare. Problema tichetelor cadou e acum la Nazare/ ANAF-ul se uita strâmb spre voucherele eMag
Mai știți problema cu tichetele cadou în care ANAF a profitat de o neclaritate din lege și a început controale în a doua parte a anului 2019, apoi au continuat în 2020? Adică au început de pe vremea lui Teodorovici, au continuat în perioada Cîțu, iar acum mingea e la Nazare. La începutul anului trecut, un reprezentant al Ministerului Finanțelor le-a spus celor de la ANAF că nu este în regulă ce-au făcut. Ei bine, ANAF-ului nu-i pasă. I-ar fi cășunat acum voucherele eMag, conform specialiștilor în fiscalitate. La TaxEU Forum, câțiva experți au susținut prezentări pe această problemă. Se vorbește mereu de conformare voluntară, de parteneriat între mediul de afaceri și ANAF. În practică, lucrurile par să nu se îndrepte în această direcție.
Pe scurt, dar vom detalia mai jos, iar pe lângă asta aveți link-uri din articolele anterioare:
Este vorba despre tratamentul fiscal din punct de vedere al impozitului pe venit și contribuțiilor sociale pentru tichetele cadou achiziționate de companii. Problema ține de ambiguitatea din legislație privind tratamentul fiscal pentru companiile care acordă angajaților parteneri tichete cadou pentru a stimula vânzările. Adică nu se știe cine trebuie să plătească contribuțiile: compania care a dat sau compania ai cărei angajați au primit tichetele?
După ce a fost sesizată problema, în februarie 2020, Doru Dudaș, director general al Ministerului Finanțelor (ulterior, după vreo 2 luni, a părăsit Ministerul), a spus că a avut o discuție cu șefa ANAF pe tema asta și i-a explicat că nu este în regulă ce se întâmplă.
A trecut ceva timp de la acele discuții, iar problema nu este rezolvată.
Modificări fiscale, controale și întrebări
Mitel Spataru, tax partner la Crowe România a vorbit pe această temă la TaxEU Forum.
„În 2018 a fost un prim facelift al legii speciale (193/2006) care nu schimbă substanțial ceea ce știam până atunci, doar face o delimitare mai clară între tichetele cadou acordate angajaților și excepția care este formulată prin posibilitatea acordării acestor tichete și altor categorii de beneficiari tot pentru destinațiile care erau prevăzute anterior în legea 193/2006, respectiv campanii de marketing, studiul pieței, promovare, protocol și așa mai departe”, a reamintit el.
• Regimul fiscal a rămas neschimbat, nu au fost definite categoriile de beneficiari și situațiile în care se pot acorda tichetele cadou, altele decât cele în care sunt implicați salariații.
„ANAF, prin echipele antifraudă și ulterior prin echipele de inspecție, au continuat campaniile de control în piață. Astfel, în 2019 și 2020 avem primele rapoarte de inspecție fiscală și în egală măsură au apărut primele semne de întrebare serioase cu privire la legalitatea constatărilor”, a explicat el.
• Cine este obligat la plata impozitului pe venit și a contribuțiilor? Miza ANAF sunt contribuțiile sociale și nu impozitul pe venit.
„Dacă vorbim de compania care a acordat tichetele: Au fost companii care au spus: OK, ne conformăm și plătim. Care este procedura de declarare și procedura de compensare cu impozitul pe venit deja reținut la sursă? Nu există”, a explicat Mitel Spătaru.
Nu s-a schimbat nimic substanțial în ceea ce privește modul în care aceste avantaje sunt taxate
„În 2021 avem o primă încercare de modificare a legislației fiscale prin legea 296/2020 prin care în Codul fiscal se aduc prevederile care există în legea specială. Avem calificat ca venit din alte surse, tichetul cadou pentru destinații care privește campanii de marketing, studiul pieței, protocol, reclamă și publicitate, altele decât cele reglementate la partea de venituri din salarii”, a precizat Spătaru.
• S-a adus o singură clarificare procedurală: Cel care acordă tichetele cadou trebuie să aibă o evidență nominală care să cuprindă anumite informații minimale.
• Pe partea de impozit pe salarii, la rețineri, se mai aduce o nuanță, respectiv cum se rețin impozitul și contribuțiile sociale atunci când avem un avantaj primit de la un terț.
• Cu toate acestea, în continuare dacă terțul dorește să declare și să plătească toate taxele și contribuțiile, nu are această posibilitate pentru că, din păcate, formularul 112 nu este adaptat că să permită acest aspect.
„Dacă ne uităm pe legea 193/2006 și la modificările din Codul fiscal, în fapt nu s-a modificat nimic. Avem aceeași prevedere care este plimbată din Legea specială în Codul fiscal. Sunt 15 ani de când vorbim de ea și nu s-a schimbat nimic substanțial în ceea ce privește modul în care aceste avantaje sunt taxate”, a precizat el.
Unii contribuabili au ales să se conformeze voluntar și să aplice amnistia, anul trecut, adică acea anulare de accesorii
A avut o prezentare pe temă și Georgiana Matei, de la Taxhouse Taxand România în cadrul evenimentului.
„Dacă vorbim de venituri din salarii avem o reținere de impozit pe venit de 10%. Aici prima întrebare se pune: Cine trebuie să facă această reținere? În sfera contribuțiilor sociale, în Codul fiscal, în acest moment încă există prevederea care vizează scutirea de la plata contribuțiilor sociale pentru tichetele cadou acordate potrivit legii”, a explicat ea.
Ce înseamnă „acordate potrivit legii”?
“Acest lucru nu este lămurit nici în legislația specifică și nici în cea fiscală. A născut anumite controverse. De cele mai multe ori, în practică ea nu se acceptă când ne referim la tichete cadou acordate terților”, a mai afirmat Matei.
• Controalele antifraudă pe zona tichetelor cadou nu mai sunt o noutate pentru nimeni. Au început din 2019, când direcția Antifraudă a avut o companie tematică care a vizat analiza tratamentului fiscal aplicabil tichetelor cadou. Focusul a fost: tichetele cadou acordate terților, adică cele mai frecvente cazuri care vizau acordarea acestora către salariații partenerilor de afaceri.
• Vorbim de o reclasificare din perspectiva inspectorilor antifraudă a acestor tichete cadou în venituri asimilate salariilor. Aceasta a fost urmată și de estimarea de contribuții sociale datorate la nivelul acestor venituri.
„Am avut situații în care contribuabilii au ales să se conformeze voluntar și să depună aceste declarații rectificative pe perioada precedentă pentru a reclasifica la rândul lor tratamentul fiscal, fiind stimulați în acest sens de prevederile Ordonanței 69/2020 care a acordat posibilitatea de a anula accesoriile pentru obligațiile fiscale restante dacă acestea erau achitate și dacă erau îndeplinite anumite condiții”, a precizat Georgiana Matei.
• Au fost situații în care nu a fost conformare voluntară și în urma controalelor antifraudă au fost dispuse inspecții fiscale fie tematice, fie de fond care au inclus și zona de impozit pe venit și contribuții sociale.
• La acest moment ne aflăm într-o perioadă în care multe inspecții s-au finalizat și nu avem o practică conturată la nivelul autorităților fiscale pentru a putea spune că se merge într-o anumită direcție și din partea acestora, în sensul de a sprijini abordarea și poziția luată de Direcția Antifraudă sau de a veni cu o abordare alternativă, în ceea ce privește tratamentul fiscal al tichetelor cadou.
„Ne aflăm departe de un termen la care ne-am putea gândi că se ajunge în instanță cu aceste cazuri în care aceste inspecții sunt contestate și vom avea o Hotărâre din partea instanței pe această zonă”, apreciază Georgiana Matei.
Pe această zonă ea consideră că ar trebui să avem o poziție oficială din partea autorităților, a Ministerului de Finanțe, ANAF, pentru a tranșa acest subiect și a oferi niște repere clare contribuabililor astfel încât să poată să aplice tratamentul fiscal corect în deplină cunoștință de cauză.
Noua tendință ANAF: voucherele eMag
„Nouă tendință identificată recent în practică, dincolo de zona tichetelor cadou în care nu avem claritate nici la acest moment, se pare că Direcția Antifraudă a pornit o nouă campanie tematică. Acestea vizează voucherele eMag acordate terților. Focusul este și în acest caz pe situația în care avem persoane fizice, angajați ai partenerilor de afaceri”, a afirmat specialista Taxhouse Taxand România.
• Se pare că nu numai tichetele cadou sunt țintite de autorități din perspectiva reclasificării.
“Considerăm foarte necesară ca o poziție din partea autorităților să fie acordată cât mai recent pentru a evita neplăcerile generate de controale. Avem o speranță din partea ANAF pentru că pe acest subiect se va pronunța din punct de vedere tehnic Comisia fiscal-centrală. Așteptăm o decizie documentată tehnic din partea acesteia pentru a ne oferi reperele necesare pentru a ne raporta la tratamentul fiscal aplicabil atât tichetelor cadou, cât și altor avantaje în bani sau în natură pe care le acordăm angajaților terților”, a explicat Georgiana Matei.
Dacă problemele nu au fost rezolvate de ultimii doi miniștri, poate se vor rezolva în mandatul lui Alexandru Nazare, care ar trebui să poarte o discuție cu specialiștii din minister și cu cei ai ANAF. Situații de acest gen nu ar trebui să existe. Legislația ar fi trebuit clarificată de când a fost sesizată problema.
Citește și: