După demisia premierului Sebastien Lecornu, Macron poate numi un nou prim-ministru, poate dizolva parlamentul pentru a organiza noi alegeri sau poate demisiona, pentru a reseta întregul sistem, scriu Le Monde, AFP și Reuters.

Prim-ministrul francez Sébastien Lecornu a demisionat luni dimineață, după mai puțin de o lună în funcție, și la aproape 15 ore după ce a anunțat componența guvernului care nu s-a mai concretizat.

„Condițiile nu au fost îndeplinite” pentru a rămâne prim-ministru, a declarat Lecornu la o oră după demisie, vorbind de pe treptele Palatului Elysée.

El a explicat că a „încercat să construiască o cale de urmat împreună cu partenerii sociali, liderii de afaceri și sindicatele care reprezintă angajații, în special în ceea ce privește problemele care sunt blocate de câteva săptămâni”, cum ar fi asigurările de șomaj, pensiile și securitatea socială, pentru „a crea o foaie de parcurs” bazată pe o coaliție guvernamentală funcțională.

Afirmând că partidele politice au respins orice compromis, Lecornu a concluzionat, într-o critică deloc voalată la adresa conservatorilor Les Républicains (LR), care erau gata să îi respingă guvernul și care l-au forțat practic să demisioneze: „Trebuie să puneți întotdeauna țara înaintea partidului”.

Președintele Emmanuel Macron se află acum singur în prima linie, amenințat de cererile de demisie și de dizolvare a parlamentului venite din partea oponenților săi.

Premierul cu cel mai scurt mandat

Lecornu a devenit prim-ministrul cu cel mai scurt mandat din cea de-a Cincea Republică franceză. Plecarea sa din funcție, la doar 26 de zile după numire, a aruncat țara într-o instabilitate politică cu consecințe greu de prevăzut.

Lecornu este al treilea prim-ministru care a căzut de la alegerile anticipate din iunie 2024, scrutinul care a generat un parlament divizat, împărțit în trei grupuri: extrema dreaptă, stânga și centriștii.

Consecințele acestei dizolvări eșuate a parlamentului, o mutare surprinzătoare a președintelui Emmanuel Macron după scrutinul europarlamentar din 2024, continuă să aibă efecte dăunătoare asupra vieții politice și economice a țării, scrie Le Monde.

În lipsa unei majorități, partidul lui Macron a încercat să guverneze cu ajutorul aliaților de dreapta și a negocierilor cu opoziția pe fiecare chestiune în parte – fără prea mult succes.

Într-o altă premieră pentru cea de-a Cincea Republică, Lecornu nu a avut timp nici măcar pentru a prezenta declarația de politică generală a guvernului său în fața Adunării Naționale.

Abia numit, guvernul său a trebuit să revină imediat la statutul de administrație interimară, ceea ce înseamnă că se va ocupa doar de afacerile curente.

Ce s-a întâmplat?

Pentru Lecornu, momentul critic a venit duminică, când liderul LR Bruno Retailleau, a demarat o rebeliune împotriva echipei guvernamentale dominate de susținători proeminenți ai lui Macron.

„Componența guvernului nu reflectă ruptura promisă”, a declarat Retailleau, declanșând o criză fără precedent.

Furia ministrului de interne a fost declanșată, au spus surse franceze, de numirea surprinzătoare a fostului ministru de finanțe Bruno Le Maire (2017-2024) în funcția de ministru al apărării.

Pentru LR și o mare parte a clasei politice, revenirea acestuia în guvern a fost percepută ca o jignire. Le Maire a fost criticat ca simbol al deteriorării finanțelor publice și al reciclării figurilor politice criticate de public.

Ca într-un joc de domino, forțele politice care alcătuiau coaliția și-au exprimat rezervele una după alta, dezvăluirea componenței guvernului provocând furie, deoarece părea să favorizeze partidul prezidențial în detrimentul aliaților săi.

Faptul că 12 din cei 18 miniștri demisionari au fost aduși în noul guvern i-a uimit pe mulți dintre presupușii aliați ai lui Lecornu – aceștia au fost ținuți în întuneric până în ultima clipă, scrie Le Monde.

Trei căi de ieșire din criză

În spatele gesturilor dramatice și a amenințărilor de rupere a coaliției, „majoritatea foarte, foarte relativă” care guverna de la dizolvarea eșuată din 2024 este acum zguduită din temelii.

Nici măcar renunțarea la articolul 49.3 din Constituție, care permite guvernului să adopte o lege fără votul parlamentului, nu a restabilit încrederea grav erodată între partide și executiv.

La fel ca predecesorii săi, Lecornu s-a trezit pur și simplu în imposibilitatea de a-și unifica propria tabără politică, de a obține compromisuri bugetare cu socialiștii sau de a se elibera de supravegherea președintelui.

Președintele se confruntă acum cu trei posibile căi de ieșire din criză.

Prima este numirea unui nou prim-ministru, deși devine din ce în ce mai dificil să se construiască o majoritate fie cu stânga, fie cu extrema dreaptă.

A doua opțiune este o nouă dizolvare, Macron recâștigând în iulie capacitatea de a demite Adunarea Națională pentru a organiza noi alegeri.

Extrema dreaptă a lui Marine Le Pen a cerut deja acest lucru. „Nu poate exista stabilitate fără o revenire la urne”, a declarat președintele Rassemblement National, Jordan Bardella.

Cât de clar va fi rezultatul unei noi runde de alegeri este însă neclar.

Rămâne și o a treia cale, respinsă de președinte, care riscă să devină un punct major al dezbaterii publice: propria sa demisie.

Aceasta este cerută de stânga radicală. „După demisia lui Sébastien Lecornu, solicităm revizuirea imediată a moțiunii depuse de 104 deputați pentru demisia președintelui.