Sari direct la conținut

Șeful Gărzii de Mediu București: „Nu contest că orașul e poluat, dar a fost un fenomen meteo. Cercetăm stațiile dacă sunt calibrate” / Cine este Viorel Glăman

HotNews.ro
Viorel Glaman, Foto: LinkedIn
Viorel Glaman, Foto: LinkedIn

Șeful Gărzii de Mediu București, Viorel Glăman, pune poluarea excesivă din Capitală pe seama fenomenului de inversiune termică. „De când sunt eu în Garda de Mediu nu au existat depășiri atât de ridicate. A fost un fenomen meteo, aerul nu s-a ridicat…”, a susținut marți, într-o intervenție telefonică la Digi24, șeful Gărzii de Mediu București.

Ce a declarat Viorel Glăman, șeful Gărzii de Mediu București, la Digi24:

  • „De la începutul săptămânii, de luni până vineri, avem o acțiune de control de amploare în București, la care participă și comisari din județele limitrofe, ca să ne ajute. Până vineri avem un target de 69 de unități mari poluatoare, care folosesc instalații mari de ardere”.
  • „Pentru poluarea de duminică, să vorbim concret. Am o adresă de la Administrația Națională de Meteorologie în care ne spune negru pe alb că, duminică dimineața, în București a fost o inversiune termică favorizând mișcări ale aerului până la 100 de metri deasupra solului și menținerea unor particule de aer umed. Pe fondul acestui fenomen meteorologic și industria care a mai rămas în București – cele 69 de mari instalații de ardere pe care le controlăm săptămânal și șantierele care sunt poluatori atmosferici… a dus la chestia asta”.
  • „De când sunt eu în Garda de Mediu nu au existat depășiri atât de ridicate. A fost un fenomen meteo de inversiune termică, aerul nu s-a ridicat. Cum vă explicați că doar luni am avut chestia asta? Nu contest că Bucureștiul este un oraș poluat. Ceva s-a întâmplat, de asta cercetăm și stațiile respective, dacă sunt calibrate, cine le acordă mentenanța, dacă lucrează corect…”

Viorel Glăman a comentat la Digi24 și în legătură cu materialele din presă privind activitatea instituției pe care o conduce sau imaginile cu el la bustul gol sau de la petreceri postate pe Facebook:

  • „Comisariatul Gărzii de Mediu București, condus de către mine, având în vedere și linșajul mediatic care este asupra mea începând de azi dimineață, și nu înțeleg de ce… pentru două poze cu prietenii la plajă, în timpul liber, sunt târât în scandaluri că Garda de Mediu nu a aplicat…”

Într-un articol intitulat „Călare pe porc sau la șpriț cu tovarășii la bustul gol: Cine conduce Garda de Mediu București, instituția care nu găsește niciodată sursa poluării din Capitală”, publicația G4Media.ro scrie marți că autoritățile nu știu nici la acest moment care e cauza precisă a poluării masive cu particule fine de duminică noaptea, însă Garda de Mediu București, instituția care ar trebui să controleze respectarea legislației de mediu, e condusă de un personaj care nu a dat anul trecut nici o amendă pentru depozitare ilegală de gunoi.

Garda de Mediu București e condusă din 2015 de Viorel Ionel Glăman, un personaj susținut de PSD și menținut în funcție de PNL cu un trecut profesional misterios. Deși instituția s-a remarcat doar prin pasivitatea față de poluatori, Glăman a ieșit în evidență prin intermediul postărilor pe Facebook în ipostaze ridicole.

Sursa foto: Facebook/ Serghei Niculescu-Mizil

Contactat de G4Media.ro în octombrie anul trecut pentru a explica de ce adoptă acest comportament public, Viorel Glăman declara atunci că „e pagina mea privată și fac ce vreau cu ea”. Întrebat totodată dacă acest comportament e unul potrivit pentru funcția pe care o ocupă, Glăman a reacționat: „Sunt pe dracu să mă ia înalt funcționar public, ce sunt io, Viorica Dăncilă?”

G4Media.ro mai scrie că Garda de Mediu Bucureşti, instituția care ar trebui să identifice și să elimine sursele de poluare din Capitală, susţine într-un răspuns remis publicației că anul trecut pe teritoriul capitalei nu a existat niciun depozit ilegal de deşeuri, motiv pentru care nu a dat nici o amendă.

Ionel Viorel Glăman conduce de ani buni Comisariatul Municipiului Bucureşti din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu. Are pe mână 19 subordonaţi cu ajutorul cărora ar trebui să depisteze şi să sancţioneze orice persoană sau societate comercială care poluează sau deteriorează mediul din Capitală.

Sursa foto: Facebook/ Serghei Niculescu-Mizil

Newsweek: Casă lipsă în declarația de avere, donație de 50.000 $ de la mama

La rândul său, publicația Newsweek România a scris marți că Viorel Ionel Glăman, care este șeful Gărzii de Mediu București din anul 2015, declară un salariu extrem de mic pentru o funcție atât de importantă. Glăman a câștigat, în 2018, suma de 44.551 de lei, adică 3.700 de lei pe lună. În 2017, a câștigat și mai puțin, adică 3.000 de lei pe lună, salariul mediu pe economie de azi.

În anul 2017, Glăman a luat un credit bancar de 520.178 de lei, aproape 110.000 de euro. În declarația sa de avere din 2018 și 2019 nu apare vreun bun mobil sau imobil achiziționat de familia Glăman din acest credit. Contactat de Newsweek România, Glăman a susținut că de banii din credit a cumpărat o casă care este pe numele soției.

„Eu sunt numai codebitor. Casa nu e pe numele meu, e pe numele soției pentru că ea câștigă mai mult. Dacă se supără soția mă poate da afară. Pentru alte informații adresați-vă purtătorului de cuvânt”, a transmis el.

Lucru fals, pentru că din declarația de avere a lui Glăman reiese faptul că soția are venituri de două ori și jumătate mai mici. Monica Mihalea Glăman a câștigat, în 2018, ca stomatolog la Administrația Spitalelor București numai 18.600 lei pe an, adică 1.550 lei pe lună.

Glăman ar fi trebuit să declare casa cumpărată pe credit în declarația de avere deoarece orice bun dobândit în perioada de căsătoriei este bun comun. În plus Glăman este codebitor.

Veniturile familiei Glăman sunt de 5.250 de lei, adică 1.100 euro pe lună. La aceste venituri, e greu de crezut banca i-a dat un credit de 110.000 de euro fără o altă garanție, notează Newsweek România.

Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro