Valentin Lazea: Mersul spre echilibrul bugetar se face doar atunci când România este sub programe cu FMI. Nouă iluzii legate de buget

România nu a învățat nimic în ultimii 30 de ani în materie de buget și de echilibru bugetar, a declarat Valentin Lazea, economist șef la Banca Națională a României (BNR), într-o conferință organizată de Oxygen Events.

„Ce a învățat România în acești 30 de ani? În materie de buget și de echilibru bugetar răspunsul este că nu am învățat nimic, dar absolut nimic. Societatea româneacă nu consideră ca fiind un bun public un buget aflat la echilibru sau aproape de echilibru, cu deficite mici”, a spus el.

Potrivit acestuia, mersul spre echilibrul bugetar se face doar atunci când România este sub programe cu FMI, cum a fost perioada 2000-2005, respectiv 2010-2015.

„În celelalte perioade când nu avem pe cineva să ne urmărească, echilibrul bugetar este lăsat la voia întâmplării”, a afirmat Lazea.

Nouă iluzii legate de buget (prezentate de Valentin Lazea):

1. În România ar mai exista Cota unică de impozitare.

Unde este cota unică? Vreau să o văd și eu. În 2005 aveam 16% la impozitul pe profit, 16% impozit pe venit și 16% pentru TVA. Ideea era că toată lumea plătește aceste rate. Le-am redus în 2005, dar toată lumea să le plătească. Ce avem astăzi după ce Codul fiscal începând cu 2015 a tot fost relaxat. La impozitul pe profit, 16% mai plătesc vreo 25.000 de firme, restul se califică acum, mai nou, ca fiind microîntreprinderi. Plătesc 1% pe cifra de afaceri.

Impozitul pe venit a scăzut de la 16% la 10%, iar unele categorii profesionale sunt exceptate.

TVA-ul are 3 trepte: 19%, 9%, 5%.

Atât a mai rămas din Cota unică. Nu am fost niciodată adeptul cotei unice, dar punându-mă în logica unui susținător al cotei unice mă întreb de ce aceștia nu remarcă și nu cer revenirea la cotă unică.

2. Cea mai mare iluzie este că reducerea continuă și fără limită a ratei de impozitare duce la creșterea veniturilor în toate cazurile.

Cu alte cuvinte, ni se prezintă o situație de falsă curbă Laffer în care oricât ai scădea rata de impozitare, veniturile nu vor scădea, lumea va plăti mai mult că că are mai puțină rată de plătit. Toată lumea care l-a citit pe Laffer știe că e vorba de o parabolă. Scazi impozitarea până la un anumit punct, după care dacă scazi rata mai mult, vei colecta mai puțin. E de domeniul logicii, nu?

Ca dovadă, după relaxarea Codului fiscal începută în 2015, veniturile bugetare au scăzut de la 35,5% din PIB, la 32,3% din PIB.

3. Compensarea eventualelor reduceri a ratelor de impozitare ar putea fi realizată printr-o mai bună colectare.

Asta este deja mantra pe care se bazează România. E adevărat că printr-o colectare mai bună poți să compensezi, dar hai să vedem cât de mult poți să compensezi. România, de exemplu, colectează 67% din TVA și asta îi aduce 6,2% din PIB. Deci, dacă am colecta 100%, ceea ce nimeni nu reușește, vom mai aduce încă un 3%. Nicio țară nu colectează 100%.

4. Creșterea cheltuielilor cu salariile bugetare nu ar trebui corelată cu indicatorii macroeconomici, nici cu productivitatea, nici cu salariile din mediul privat, nici cu ce solicită tabloul de bord din cadrul Semestrului european.

5. Pensiile ar putea fi crescute fără corelare cu creșterea (sustenabilă a) salariilor

Lumea habar nu are în România, la 30 de ani după tranziție, că avem un sistem de tip „pay as you go”, adică pensiile de azi sunt plătite de salariații de azi. Orice creștere a pensiilor cu mai mult de 10% decât cresc (nesustenabil) salariile nu fac decât să dezechilibreze și să adâncească dezechilibrul.

6. Compensarea cheltuielilor curente s-ar putea face prin măsuri precum eliminarea pensiilor speciale pentru 9.000 de persoane. Asta ar aduce, dacă s-ar aplica, 0,1% din PIB.

Alte măsuri de genul ăsta sunt reducerea numărului parlamentarilor și alte asemenea. Discuția este complet defazată și nu are legătură cu situația economică.

7. Nivelul de deficit de 3% din PIB ar fi optim

Asta deja e marcă înregistrată. În zona euro, 9 state au avut surplus bugetar, una a avut buget echilibrat, iar celelalte au avut deficite mici, cu excepția Franței și Spaniei. Se uită faptul că o țară c România ar trebui să aibă un deficit bugetar de 1% din PIB, iar în vreme de creștere economică peste potențial, cum a fost în 2017, ar trebui să aibă surplus bugetar. Nu un deficit de 3% din PIB. Asta înseamnă să faci sanie vara și căruță iarna.

8. Depășirea nivelului de 3% ar putea fi tolerată de Comisia Europeană, dacă ne-am duce și ne-am lupta cu ea ca să nu socotească deficit cheltuielile cu investițiile, cu pensiile, apărarea și mai știu eu ce. Niciodată în viața asta nu se va întâmpla.

9. Legile date de om ar fi mai tari decât legile economice (și ar trebui aplicate indiferent de consecințe).

Sunt Legi date de Parlament fără a indica sursa de finanțare și care pot fi finanțate doar prin creșterea împrumuturilor, ducând la deficite mai mari și la datorie publică mai mare. Ar trebui examinate din punctul de vedere al Constituției, având în vedere că România a semnat niște tratate internaționale pe care astfel de legi date ad hoc le încalcă.