VIDEO Liberalii s-au reunit în Consiliul Național: Turcan: Guvernul va veni în continuare cu angajări de răspundere în Parlament, "o instituție sechestrată de un partid care trebuie să înceteze să-i mai saboteze pe cei care o conduc astăzi" – UPDATE
Consiliul Naţional al PNL s-a reunit, duminică, la Parlament, pe ordinea de zi figurând pregătirea campaniei pentru alegerile locale, dar și raportul de activitate al Guvernului, în condițiile în care Cabinetul Orban se va confrunta cu prima moțiune de cenzură depusă de PSD. De la eveniment lipsește președintele Klaus Iohannis. Vicepremierul Raluca Turcan a spus, în discursul său, că Guvernul PNL a luat în primire o vistierie prăduită de PSD și că va veni în continuare cu angajări de răspundere în Parlament, pentru că Parlamentul nu mai dezbate, nu mai legiferează, nu mai funcționează, fiind „o instituție sechestrată de un partid care nu că nu mai conduce România și că trebuie să înceteze să-i mai saboteze pe cei care o conduc astăzi”.
„Am avut multe dezastre de îndreptat, în fiecare domeniu de activitate, pentru că PSD a guvernat prost și nu și-a asumat niciun dram de responsabilitate pentru tot răul pe care l-a făcut. Iar răul a fost mai mare decât ne puteam imagina. Am luat în primire o vistierie prăduită de PSD. (….) În ciuda situației găsite în finanțele țării, am reușit să închidem bugetul pe anul 2019, acoperind plăți restanțe de peste 10 miliarde de lei. Erau banii oamenilor (rambursări TVA, concedii medicale, facturi din investiții), neplătiți și blocați de PSD, pentru a ascunde adevărata situație a țării. 2020 este primul an, după foarte mult timp, care a început cu o lege a bugetului în vigoare încă din primele zile! Bugetul făcut de PNL a fost primul buget al adevărului după ani de zile”, a afirmat Raluca Turcan.
Ea a mai spus că Guvernul PNL a găsit resurse financiare pentru majorarea salariului minim pe economie, pentru indexarea alocațiilor de stat pentru copii, pentru respectarea calendarului de majorare a salariilor din sectorul public și pentru cuprinderea în buget a resurselor pentru majorarea pensiilor și că va face „tot ce îi stă în putere” pentru a găsi resursele financiare și pentru majorarea alocațiilor de stat pentru copii.
„50 de miliarde de lei (4,5% din PIB) alocăm anul acesta pentru investiții publice. Nu este atât cât ne dorim, dar este cu 60% mai mult decât a alocat PSD în 2018 și dublu față de anul 2017. Redeschidem cea mai mare parte a șantierelor de investiții abandonate de ani de zile din cauza partidului anti-dezvoltare PSD: școli, spitale, autostrăzi, centuri ocolitoare, căi ferate. Și nu decontăm facturile fictive, acolo unde încă mai sunt noroaie și dărăpănături”, a continuat Turcan, spunând că este meritul acestui Guvern că nici măcar un singur euro din banii europeni nu a rămas necheltuit în 2019.
„Nu în ultimul rând, nu am uitat de promisiunea esențială pe care am făcut-o românilor, că legea va fi lege pentru toți și că niciun guvern nu va mai face din justiție scut pentru infractori. Am avut recent cel mai transparent proces de desemnare a șefilor de Parchete. Zilele Secției speciale sunt numărate. Vom corecta legile justiției, mutilate de PSD și vom reașeza întregul sistem pe principii sănătoase, europene”, a mai spus Raluca Turcan.
Ea a afirmat că Guvernul va veni în continuare cu angajări de răspundere în Parlament, tocmai pentru că Parlamentul nu mai dezbate, nu mai legiferează, nu mai funcționează, fiind „o instituție sechestrată de un partid care nu admite că nu mai conduce România și că trebuie să înceteze să-i mai saboteze pe cei care o conduc astăzi”.
„Alegerile anticipate sunt singura soluție corectă și legitimă pentru a ieși din blocajul impus de Parlamentul condus acum de dl Ciolacu. O nouă majoritate, care să reprezinte în mod autentic opțiunile din societate, va aduce guvernarea într-o nouă etapă”, a adăugat Turcan.
Rareș Bogdan, odă pentru Orban într-un mesaj pentru miniștri: Să faceți rugăciuni în fiecare zi pentru sănătatea lui Ludovic Orban. E un pompier atomic
Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan l-a elogiat pe premierul Ludovic Orban, duminică, la Consiliul Național al partidului, el spunându-le miniștrilor că trebuie să se roage zilnic pentru Orban, „pompierul atomic”, care comunică atunci când ei refuză să o facă.
„Dragii mei, cei care sunteţi miniştri în Cabinet, trebuie să înţelegeţi că în afara faptului că premierul României v-a ales – şi a făcut-o foarte bine – trebuie să înţelegeţi că nu sunteţi singuri acolo şi că, fără primarii, deputaţii, europarlamentarii şi liderii partidului nu reprezentaţi foarte mult. Legătura cu ei este obligatorie şi sper din tot sufletul să înţelegeţi că trebuie să fiţi un ajutor în campaniile anului 2020 şi nu să trebuiască să dea unii dintre ei explicaţii pentru ceea ce faceţi dumneavoastră”, a declarat prim-vicepreşedintele PNL, la Consiliul Naţional al partidului.
El a mai spus că aceşti miniştri ar trebui ”să facă rugăciuni pentru sănătatea prim-ministrului Ludovic Orban”, atât pentru faptul că i-a ales în echipa guvernamentală, cât şi pentru faptul că de multe ori comunică şi pentru ei.
„Să faceţi rugăciuni în fiecare zi în sănătatea lui Ludovic Orban. Din trei motive. Unu: pentru că v-a ales să faceţi parte din echipa guvernamentală. Doi: pentru că m-a invitat, m-a susţinut să intru în PNL şi să plec din presă. Şi vă spun de ce: pentru că dacă aş fi rămas în presă nu ştiu cum aţi fi scos cămaşa şi cât de bine v-aţi fi simţit după câteva emisiuni făcute de mine cu Oreste Teodorescu, Cristi Diaconescu, Ion Ioniţă. Nu mulţi, trei-patru dintre dumneavoastră. Şi trei: să îi mai mulţumiţi o dată lui Ludovic Orban pentru faptul că este un adevărat pompier atomic şi comunică de multe ori şi pentru dumneavoastră. Să ştiţi că o spune un om care vine din presă şi continuă să iubească presa. Nu consideraţi niciodată presa un duşman. Învăţaţi din ceea ce face Ludovic Orban şi înţelegeţi – comunicarea e singura armă şi singura şansă. Chiar dacă faceţi lucruri excepţionale, dacă nu comunicaţi, creaţi o problemă PNL, nu doar dumneavoastră şi premierului. Bucuraţi-vă că aveţi paratrăsnetul şi omul care vă acoperă atunci când dumneavoastră, din diverse motive, refuzaţi comunicarea”, a transmis el.
Rareş Bogdan s-a declarat convins că Orban este foarte bun ca prim-ministru şi că în PNL nu va exista altul mai potrivit pentru această funcţie în perioada următoare.
La Consiliul Național al PNL sunt în jur de 1.300 de membri PNL, parlamentari, primari şi aleşi locali. Preşedintele PNL, premierul Ludovic Orban, prim-vicepreşedintele PNL, vicepremierul Raluca Turcan, secretarul general al PNL, Robert Sighiartau, prim-vicepreşedintele PNL şi liderul grupului europarlamentarilor români din PPE, Rareş Bogdan, liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, preşedintele Ligii Aleşilor Locali ai PNL, Gheorghe Flutur, şi vicepreşedintele PNL, Virgil Guran, au susţinut discursuri în cadrul reuniunii.