Politico: Angajamente schimbătoare ale Brexitului

În zona crepusculară a Brexitului, cuvintele pot să însemne ceva într-o zi şi altceva în ziua următoare. Ele pot chiar să însemne două sau trei lucruri diferite în acelaşi timp, scrie Rador, citând Politico.

Să luăm ca exemplu acordul pe care Regatul Unit l-a convenit cu Uniunea Europeană acum două săptămâni. Boris Johnson spune că documentul îi va permite ţării să „iasă din uniunea vamală a UE ca un singur Regat Unit”. Dar lidera Partidului Democrat Unionist, Arlene Foster, afirmă că acordul „va slăbi fundaţiile acestui măreţ Regat Unit”, din cauză că el creează o barieră vamală între Irlanda de Nord şi Marea Britanie. Înțelegerea documentului depinde de persoana căreia te adresezi şi de locul în care stai.

Alegătorii obişnuiesc să nu ia prea în serios promisiunile din campania electorală, dar, cum Brexitul va domina perioada de dinaintea primelor alegeri anticipate britanice de după anul 1923, s-ar putea ca actualii candidaţi să constate că scepticismul este mai mare ca oricând.

Iar limbajul ambiguu legat de Brexit nu e caracteristic doar Regatului Unit. Deşi cultivă imaginea unui bastion al consecvenței în negocieri, avertizând mereu că „ceasul ticăie”, negociatorul UE Michel Barnier şi-a schimbat poziţia în privinţa unor aspecte importante.

Iată un ghid al publicaţiei POLITICO vizând istoricul promisiunilor schimbătoare pe tema Brexitului.

„Viu sau mort”

Ce s-a pretins: În timpul campaniei din iunie pentru alegerea sa în fruntea Partidului Conservator, Johnson a spus într-un interviu radiodifuzat că, sub conducerea sa, Regatul Unit va părăsi UE „viu sau mort” pe data de 31 octombrie. De atunci, el a tot repetat promisiunea sub diverse forme. În septembrie, aflat pe treptele reşedinţei din Downing Street, el a spus că „în niciun caz nu voi cere Bruxelles-ului o amânare. Vom ieşi pe 31 octombrie, fără doar şi poate”. Iar mai târziu, în aceeași lună, el a proclamat că mai degrabă „ar muri” decât să schimbe data intrării din vigoare a Articolului 50.

Rezultatul: De fapt, Johnson a cerut o amânare – sau a fost silit de parlament. În consecință, Regatul Unit e încă în UE în ziua de 1 noiembrie şi nu va părăsi UE până cel mai devreme în anul viitor. Totuşi, premierul ar putea avea parte de o moarte politică, dar dacă va fi aşa, asta se va întâmpla la urne, în decembrie. Nu se anunţă nicio piedică.

Fără renegocieri

Ce s-a pretins: În noiembrie, anul trecut, imediat după ce UE a ajuns la un acord pe tema Brexitului cu Theresa May, Bruxelles-ul a dorit să avertizeze parlamentul din Regatul Unit că acesta a fost sfârşitul oricăror negocieri. E un acord. Îl acceptaţi sau nu.

Chiar după ce parlamentarii au respins ulterior acordul cu o zdrobitoare majoritate în trei runde de vot, avertismentul repetat al liderilor UE şi al oficialilor de la Bruxelles a fost că textul legal al acordului – Acordul de Retragere – rămâne închis şi nu mai poate fi renegociat. La reuniunea Consiliului European din iunie, de la Bruxelles, preşedintele Donald Tusk a reiterat că, indiferent de cine s-ar afla la conducere la Londra, „nimic nu s-a schimbat în privinţa poziţiei noastre”.

El a adăugat: „Acordul de Retragere nu e deschis renegocierii”. Iar nu mai târziu decât în septembrie, Barnier a publicat un articol în Sunday Telegraph în care avertizează Regatul Unit că UE nu va discuta aranjamente alternative pe tema frontierei irlandeze până când parlamentul britanic nu va ratifica Acordul de Retragere modificat.

Rezultatul: UE a redeschis textul său sacrosanct şi a fost de acord să modifice mecanismul menit să evite o frontieră dură cu Insula Irlanda, înlocuindu-l cu un plan diferit.

Votul populaţiei

Ce s-a pretins: Liberal-democraţii, pro-UE, au pierdut luni întregi spunând populaţiei că vor să se ajungă la un referendum pe tema acordului rezultat în urma negocierilor. În octombrie, liderul lor, Jo Swinson, a declarat în timpul unui marş al susţinătorilor UE de la Londra: „Trebuie să asigurăm votul populaţiei şi trebuie să câştigăm votul populaţiei”.

Rezultatul: Când a devenit clar că actualul parlament nu va sprijini un al doilea referendum, liberal-democraţii (împreună cu Partidul Naţional Scoţian) au schimbat macazul sprijinind nişte alegeri generale pe 9 decembrie, în acelaşi timp, alăturându-se laburiştilor. Un cinic ar putea spune că ambele partide se temeau că şansele lor electorale s-ar duce de râpă dacă alegerile ar avea loc după Brexit.

Alegerile, acum

Ce s-a pretins: În timpul cursei electorale pentru conducerea Partidului Conservator din acest an, fruntaşi laburişti au spus că nu este democratic ca numai aproximativ 160.000 de membri conservatori să decidă cine va fi prim-ministru. Câştigătorul trebuie să se supună şi votului electoratului de la alegerile generale. Liderul laburist Jeremy Corbyn şi-a întărit mesajul într-o scrisoare din luna iulie, adresată membrilor. „Avem nevoie de alegeri generale – avem nevoie de un guvern laburist care să pună capăt austerităţii şi care să refacă ţara pentru cei mulţi, nu doar pentru câţiva”, scria el.

Rezultatul: Dar când, în septembrie, Johnson i-a propus alegerile, Corbyn şi-a instruit parlamentarii să nu fie de acord, răzgândindu-se doar atunci când liberal-democraţii şi PNS l-au împins să o facă.

„Ori acordul meu ori nimic”

Ce s-a pretins: În convorbiri, ambele părţi au vorbit despre pericolul unei ieşiri fără acord, fiecare punând problema aşa cum credeau ei că ar fi mai bin în avantajul lor. May spera ca teama lipsei acordului să-i facă pe parlamentarii săi eurosceptici să-i sprijine acordul. De exemplu, anul trecut, la BBC, ea a spus că alternativa la a nu accepta acordul ei înseamnă „lipsa acordului”.

Rezultatul: Ameninţarea nu s-a arătat îndeajuns de eficientă în privinţa parlamentarilor vizaţi, întrucât ei nu i-au sprijinit niciodată acordul la votul din parlament. Ulterior, Barnier a precizat că, pe parcursul negocierilor, dna May nu a ameninţat niciodată UE cu un Brexit fără acord.

Explozia Regatului Unit

Ce s-a pretins: Mark Francois, un important conservator susţinător al Brexitului, declara în septembrie următoarele: „Cred că, dacă nu vom ieşi pe 31 octombrie, această ţară va exploda”.

Rezultatul: Regatul Unit pare intact, deşi POLITICO nu a putut verifica dacă dl Francois mai era încă întreg în momentul apariţiei articolului.

Articol de James Randerson