Sari direct la conținut

Ciolacu: Pensiile vor crește anul viitor de două ori. Avem însă o condiție de îndeplinit

HotNews.ro
Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, Foto: Inquam Photos / George Calin
Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, Foto: Inquam Photos / George Calin

​Pensiile vor crește anul viitor de două ori: prima dată la 1 ianuarie prin indexarea cu 13,8% și a doua oară la 1 septembrie în urma finalizarii procesului de recalculare conform legii, a spus joi premierul. „Suntem primul guvern care face și indexare și recalculare în același an. Avem însă o condiție de îndeplinit – să reușim să adoptăm această lege în Parlament până pe data de 20 noiembrie.”, a spus Ciolacu.

Premierul a salutat joi finalizarea proiectului de lege privind sistemul public de pensii și a făcut apel către toți miniștrii implicați în procesul de avizare să trateze cu prioritate această lege pentru a putea fi trecută prin Guvern cât mai repede.

  • „Știți foarte bine că renegocierea PNRR în privința eliminarii pragului 9,4% din PIB pentru pensii depinde de adoptarea acestei legi până pe 20 noiembrie și nu aș vrea ca din cauza unor blocaje mai ales în Guvern pensionarilor să nu li se facă dreptate sau să aibă pensiile înghețate, cum au trecut unii în PNRR, până în 2070.”, a declarat joi Marcel Ciolacu.

Acesta a mai spus că îndeplinirea jaloanelor PNRR nu este opțională pentru niciun minister. Ciolacu a subliniat că sunt câteva jaloane restante și că după ședința de guvern vor fi discutate în detaliu pentru ca cererea de plată numărul 3 să fie finalizată și trimisă către Comisia Europeană.

Noua lege a pensiilor în dezbatere publică. Principalele modificări convenite în Coaliție

Stagiul minim contributiv de cotizare pentru a beneficia de pensie pentru limită de vârstă va fi de 15 ani, iar până în 2035 vârsta de pensionare va fi aceeași pentru femei și bărbați, respectiv 65 de ani. Pentru a beneficia de pensie anticipată, este necesar un stagiu complet de cotizare contributiv de 35 de ani. Acestea sunt o parte din prevederile noii legi a pensiilor, convenite în Coaliție.

Ministerul Muncii a lansat marți seara în consultare publică noul proiect de lege privind sistemul public de pensii

Potrivit acesteia, stagiile de cotizare peste 25 de ani vor fi răsplătite cu puncte suplimentare, respectiv:

  • 0,50 puncte/an pentru anii de contributivitate din intervalul 26-30 inclusiv;
  • 0,75 puncte/an pentru anii de contributivitate din intervalul 31-35 inclusiv;
  • 1 punct/an începând cu anul 36 de contributivitate.

Sporurile nepermanente contributive vor fi calculate la pensie, respectiv acord global, plata cu ora, al treisprezecelea salariu, premii, etc.

Femeile cu mai mulți copii, reducere la vârsta de pensionare

Femeile cu mai mulți copii vor beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare. Astfel, reducerile pentru mamele care au născut și crescut copii cel puțin până la vârsta de 16 ani sunt:

  • Un copil: 6 luni
  • Doi copii: un an
  • Trei copii: un an și șase luni
  • Patru copii: doi ani
  • Cinci copii: doi ani și șase luni
  • Șase copii: trei ani
  • Șapte copii sau mai mulți: trei ani și șase luni

Reducerea vârstei de pensionare se aplică și în cazul femeilor care au adoptat copii și i-au crescut minim 14 ani.

Persoanele care lucrează în condiții de handicap grav sau accentuat vor primi o suplimentare a numărului de puncte contributiv cu încă un număr fix de puncte, respectiv de 0,5 pct., respectiv 0,25 pct. pentru fiecare an.

Noua formulă de calcul a pensiei

Pensia va fi egală cu valoarea punctului de referință înmulțit cu numărul de puncte. Valoarea punctului de referință reprezintă valoarea punctului de pensie împărțit la 25, iar numărul total de puncte de pensie este format din numărul de puncte contributive, necontributive și de stabilitate.

În termen de șase luni vor fi recalculate toate pensiile aflate în plată pentru care există la dosar documente cu sporuri/venituri contributive nepermanente. La calculul pensiei va fi avut în vedere venitul brut pentru care s-a reținut contribuția de asigurări sociale.

În situația în care, din diverse motive, nu se poate face dovada acestor venituri brute cu documente, la calculul punctajelor se utilizează, ca și in prezent, salariile din carnetul de muncă și sporurile permanente.

Formula de majorare are în vedere rata medie anuală a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat, indicatori definitivi, cunoscuți în anul curent pentru anul calendaristic anterior. Procentul de majorare și data de acordare se stabilesc anual prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat și va fi stabilit în funcție de veniturile la BASS și inflația estimată de INS din anul precedent, potrivit proiectului.

Începând cu data intrării în vigoare a noii legi, cuantumul indemnizației va fi majorat anual cu același mecanism de majorare a pensiilor publice.

Tipurile de pensie prevăzute de proiectul de lege

  • Pensie pentru limită de vârstă – condiționată de realizarea unui stagiu minim de 15 ani contributiv;
  • Pensie de invaliditate – se mențin cele trei grade (grav, accentuat sau mediu) care vor fi redefinite:
  • gradul I – deficiența funcțională gravă, capacitate de autoservire pierdută;
  • gradul II – deficiența funcțională accentuată și capacitate de autoservire păstrată partial
  • gradul III – deficiența funcțională medie și capacitatea de autoservire păstrată;
  • Pensie anticipată – condiționată de un stagiu complet de cotizare contributiv de 35 ani. ( Pensionarea anticipată se realizează cu reducerea maximă de 5 ani din vârsta standard de pensionare, cu o penalizare maximă de 24% față de 30% cât este în prezent. /Nu vor fi luate în calcul perioadele necontributive: șomaj, spor de grupă, etc.)
  • Pensie de urmaș – se mențin prevederile actuale.

Cum arată calendarul adoptării legii și când intră în vigoare

Proiectul noii legi a pensiilor urmează să intre în dezbatere publică pentru următoarele 10 zile iar Parlamentul are termen de adoptare până la 29 noiembrie.

Legea ar urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2024. În primă etapă pensiile vor creşte o dată de la 1 ianuarie cu 13.8% şi apoi la 1 septembrie 2024.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro