Vânzarea de credite neperformante, între reglementările europene și inițiativele locale, încotro?
Deși a trecut un deceniu de la criza financiară, iar ponderea creditelor neperformante care apasă sectorul bancar european continuă să scadă, liderii UE consideră că progresul este prea lent și vor să rezolve această problemă cât mai rapid.
De ce este o prioritate-cheie pentru Europa?
Prin impactul negativ pe care îl produc asupra rentabilității (și – în cazurile cele mai grave – viabilității) băncilor afectate, volumele ridicate de credite neperformante amenință funcționalitatea și stabilitatea sistemului bancar. Mai mult, reducerea capacității băncilor de a da împrumuturi noi afectează creșterea economică dintr-o țară și, dată fiind interconectarea sistemului bancar al UE, instituțiile europene sunt îngrijorate că există potențiale efecte de propagare a unor șocuri negative de la unele state către economia Uniunii în ansamblu.
Din această cauză de ceva timp s-au întreprins numeroase eforturi pentru a se stabili o abordare globală care să rezolve atât situația actuală, cât și – pe cât posibil – să prevină reapariția unei crize similare în viitor.
Ce obstacole stau în calea unei soluții?
Autoritățile europene sunt de părere că dimensiunea, lichiditatea și structura actuală a piețelor naționale de vânzare a activelor neperformante constituie un obstacol crucial pentru rezolvarea acestei probleme în UE, neexistând la acest moment o piață unică. Piețele locale sunt dezvoltate sub-optim (prin raportare, spre exemplu, la volumele reduse de tranzacții pe care le rulează), sunt supuse unor reguli de funcționare mult prea diverse și sunt fragmentate.
Din cauza cererii scăzute pentru portofolii, a concurenței slabe dintre cumpărători și a prețurilor mici oferite de aceștia, multe bănci europene au fost descurajate să vândă creditele neperformante. În România vânzarea portofoliilor neperformante a fost o strategie folosită cu succes în ultimii ani. Astfel, rata de credite neperformante în totalul creditelor a scăzut de la un vârf de 21,5% în septembrie 2014, la 6% în mai 2018. Totuși, ponderea se situează peste media UE care era de 3,9% la finalul primului trimestru din acest an.
De la începutul lui 2018, însă, în contextul unor modificări și propuneri legislative defavorabile, volumul tranzacțiilor cu credite neperformante din România s-a redus drastic.
Care va fi noul cadrul legal comun la nivel european privind cumpărarea de credite?
Comisia Europeană a prezentat în martie 2018 un pachet complex de măsuri din care face parte și propunerea de Directivă privind administratorii de credite, cumpărătorii de credite și recuperarea garanțiilor reale. Printre altele, propunerea va încuraja dezvoltarea piețelor secundare de active neperformante și eliminarea obstacolelor nejustificate din calea administrării creditelor de către terți și a vânzării creditelor. Cu alte cuvinte, Comisia Europeană își dorește o diminuare a barierelor legislative din calea tranzacțiilor cu credite neperformante.
În mod intenționat s-a recurs la alegerea unei directive pentru că este un instrument juridic obligatoriu care armonizează normele naționale privind intrarea pe piață și conduita cumpărătorilor și a recuperatorilor de creanțe, dar care în același timp lasă libertate statelor membre să transpună prevederile sale într-o manieră coerentă cu legea națională.
Am observat o serie de ambiguități în forma actuală a propunerii și așteptăm cu interes forma finală. Reiese că legislația s-ar aplica atât vânzărilor de portofolii de credite ale unei bănci din Uniune (fie ele performante sau neperformante), cât și transferului unui singur contract de credit bancar (interpretare în care s-ar putea adăuga o serie de complexități și întârzieri inutile).
Statele membre nu pot impune cerințe suplimentare cu privire la cumpărători (cum ar fi obligația de a deține o licență bancară). Acest aspect este contrabalansat de o serie de obligații legale stabilite în sarcina cumpărătorilor (obligația cumpărătorilor din state terțe de a numi un reprezentant din Uniune răspunzător pentru activitatea lor și de a delega activitatea de colectare a creanțelor către o bancă din UE sau către un administrator de credite autorizat pentru desfășurarea activității de credite legate de contracte de credit încheiate cu consumatorii; obligația de a notifica autoritățile competente privind intenția de a executa un contract de credit și intenția de revânzare a creditului). Cumpărătorii vor trebui să aloce resurse și să angajeze anumite costuri pentru îndeplinirea acestor îndatoriri legale.
Băncile vor fi obligate să le furnizeze cumpărătorilor toate informațiile necesare pentru a le permite să evalueze diligent valoarea creditelor. Rămâne de văzut dacă in practica se va confirma opinia europeană potrivit căreia prin transparență valoarea de piață a portofoliilor neperformante ar crește.
Până la finalul anului, Autoritatea Bancară Europeană va elabora propuneri de standarde tehnice care să prevadă formatele obligatorii ce vor fi utilizate în acest scop, cel mai probabil pornind de la documentele cu caracter de recomandare publicate anul trecut. Rămâne de văzut care va fi impactul acestui demers asupra modului în care se alocă răspunderea contractuală a instituțiilor de credit vânzătoare pentru corectitudinea datelor furnizate cumpărătorilor. De asemenea, va trebui analizată corelarea cu reglementările privind secretul bancar și protecția datelor cu caracter personal.
De când se va aplica noul cadru european?
Propunerea Comisiei poate suferi modificări în procedura decizională de adoptare de către Parlamentul European și Consiliu. Avizul Comitetului Economic și Social European este programat pentru 3 Decembrie 2018 și consultarea publică s-a încheiat în luna iunie. După finalizarea și publicarea directivei, statele membre o vor transpune în legislația națională cel târziu până la 31 decembrie 2020 și respectiv 1 iulie 2021 pentru anumite secțiuni.
Cum e reglementată în prezent în România activitatea cumpărătorilor de creanțe neperformante?
Există o serie de diferențe in modul de reglementare avut în vedere în propunerea de directivă europeană și legislația noastră națională. În România, activitatea cumpărătorilor de credite este reglementată în prezent doar în legătură cu creditele acordate consumatorilor și se circumscrie activității entităților de colectare creanțe. Dacă anumite cerințe legale sunt îndeplinite, în legislația noastră actuală entitățile de colectare creanțe pot cumpăra creanțele care rezultă din contractele de credit neperformante.
Cum se raportează noua reglementare la protecția consumatorului?
Propunerea de directivă prevede expres că nu aduce în niciun fel atingere protecției acordate consumatorilor în temeiul dreptului UE și a normelor naționale de transpunere a acestuia, care vor continua să se aplice. Cu toate acestea, Senatul României și-a exprimat opinia în sensul că propunerea ar duce la slăbirea cadrului național existent. Astfel, autoritățile române consideră că legea prevede un nivel de protecție mai scăzut decât legislația națională și expune consumatorii la un posibil risc, în special prin crearea posibilității transferării transfrontaliere a creditelor.
Se observă o tensiune între viziunea legiuitorului european, conform căreia aspectele care țin de protecția consumatorului sunt în continuare cele prevăzute în legislația specială, rămânând ca legislația în materia cesiunii de credite să se concentreze pe aspecte care țin de protejarea sănătății sistemului financiar bancar european, și cea a legiuitorului român, care are în vedere inserarea unor prevederi care, cel puțin la nivel de intenție, vizează protecția consumatorului inclusiv prin reglementare în materia vânzării de credite.
Semnalăm faptul că modul diferit de legiferare la nivel național prezintă riscul de necorelare a reglementărilor legale locale cu cele comunitare și, în ultimă instanță, de a submina obiectivul urmărit la nivel comunitar și anume cel de protecție a stabilității sistemului financiar – bancar (spre exemplu, o legislație națională mai restrictivă ar putea avea ca rezultat dezavantajarea instituțiilor de credit din România care vor putea utiliza într-o mult mai mică măsura vânzarea creditelor neperformante ca măsură de reducere a ponderii acestora în totalul activelor lor, față de alte instituții similare din cadrul altor țări UE cu o legislație mai favorabilă lichidizării acestor active, în sensul preconizat de propunerea de directivă).
În acest context, în perioada următoare vom vedea dacă România se va alinia tendinței europene și care va fi soarta diverselor propuneri legislative care, dacă ar fi implementate în forma propusă (și respectiv adoptată de către Senatul României) sunt de natură a îngreuna semnificativ transferul creditelor neperformante pe piața locală (spre exemplu, intenția de a restricționa dreptul cumpărătorului de credite de a pretinde de la debitorul cedat consumator valoarea întreagă a creanței cumpărate, în contextul limitării preconizate la dublul prețului de cumpărare plătit de acesta).
Dimensiunea fiscală: stimulent sau barieră?
Pe lângă aceste proiecte, legiuitorii români au promovat la începutul acestui an Legea 72/2018 care introduce plafonarea deductibilității pierderilor în cazul vânzărilor de creanțe. Având în vedere că fiscalitatea reprezintă unul din mijloacele pe care un stat le poate folosi în eforturile de încurajare a dezvoltării unei piețe secundare de credite neperformante, restricțiile impuse de această lege vin în contra curentului european.
Potrivit unui studiu realizat de Deloitte pentru Asociația Română a Băncilor, 22 de state membre acordă deductibilitate integrală la calculul impozitului pe profit pentru pierderile înregistrate de către instituțiile de credit ca urmare a vânzării de creanțe rezultate din credite neperformante. Alte șapte state membre impun anumite limitări, dar acordă și posibilitatea deducerii integrale în anumite condiții.
În România, în condițiile noii legi, deductibilitatea pierderilor din creanțe este plafonată la 30% din valoarea pierderii nete (diferența dintre prețul de vânzare și valoarea creanței vândute). Instituțiile de credit datorează impozit asupra a 70% din diferența dintre prețul de vânzare și valoarea creanțelor înstrăinate, pentru creanțele scoase din gestiune în conturi extra bilanțiere sau provizionate integral sau parțial.
Prin urmare, în anumite situații, respectiv al creditelor neperformante scoase din bilanț, pentru care nu mai există șanse de recuperare, costurile fiscale vor depăși sumele pe care instituțiile financiare le pot încasa de la cumpărători. Astfel, din perspectivă fiscală, România a pus o barieră legislativă în derularea tranzacțiilor cu credite neperformante. Or, așa cum am arătat mai sus, Comisia Europeană își propune să elimine tocmai astfel de bariere pentru a reduce nivelul creditelor neperformante și a face loc unei creșteri a capacității de creditare.
Un articol semnat de Andreea Șerban, Managing Associate Reff și Asociații și Daniel Grigore, Manager Deloitte România