Sari direct la conținut

Reclama vs realitatea investițiilor imobiliare în Dubai cu care sunt ademeniți românii. De la costuri, oferte și capcane, ce trebuie să știi despre acest trend

Panorama.ro
Șantier din Dubai, cu fundal de zgârie nori, Foto: Karim SAHIB / AFP / Profimedia
Șantier din Dubai, cu fundal de zgârie nori, Foto: Karim SAHIB / AFP / Profimedia

Cu ferestre de jos până-n tavan și cu priveliști de la etaje care în România nu se vor construi niciodată, apartamentele din Dubai sunt prezentate românilor drept investiții care aduc bani frumoși din închiriere. Împachetat cu randamente duble sau chiar triple față de ce poți obține la noi, presărat cu creșteri spectaculoase de prețuri de la an la an, visul unui profit rapid e amețitor.

Dintre românii care pornesc pe acest drum de investiție, mulți au un buget de circa 200.000 de euro. Plătesc jumătate din apartament, iar pentru restul fac un credit în Emirate. Alții au economii și își plasează banii în aceste apartamente, cu valori mai mici. Mai este și categoria de mai mulți cumpărători ai unui apartament, care pe urmă împart profitul, povestește Casiana Dușa, avocată specializat în drept islamic/emiratez și partener strategic al NAI România pentru Orientul Mijlociu, care a și locuit în Dubai și cunoaște piața.

Antreprenorii cumpără pachete de câte trei, patru apartamente, au un portofoliu diversificat și închiriază și pe termen lung, dar și în regim hotelier. Apoi, mai sunt și firmele care cumpără apartamente în masă pe care apoi le închiriază.

Toți pariază pe Dubai, un deșert transformat în câțiva zeci de ani într-un punct de mega-atracție turistică. Ca la orice pariu, nu toată lumea câștigă. Iar înțelegerea calculelor, a condițiilor de investiție și a riscurilor e esențială.

Citește integral pe Panorama.ro

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro