Sari direct la conținut

Politic show: Dragnea la intalnirea cu pensionarii PSD: Noi promisiuni si atacuri la partidele de dreapta; Limba si democratia sub atac; Ce ii leaga pe Elena Udrea, Georgica Severin si Doina Gradea

HotNews.ro

Dragnea la intalnirea cu pensionarii PSD: Noi promisiuni si atacuri la partidele de dreapta Presedintele PSD, Liviu Dragnea, si premierul Viorica Dancila, alaturi de cativa senatori si deputati PSD, s-au intalnit, joi, cu reprezentantii pensionarilor social-democrati. Prilej pentru ca liderul PSD sa arate ca au fost respectate toate promisiunile din programul de guvernare, ca „PSD a fost, este si va fi partidul care sustine fara ezitare o viata mai buna pentru pensionari” si ca, in continuare, pe langa marirea pensiilor, obiectivul il constituie crearea unui „sistem de pensii stabil, solid, care sa nu mai lase niciun pensionar in zona de saracie”. Promisiunile au fost alternate cu atacuri la partidele de dreapta, care ar fi „cinice” si, in trecut, s-au „razbunat” pe pensionari, scrie Digi24.

Limba si democratia sub atac Amendarea presedintelui Romaniei de catre CNCD pentru utilizarea legitima a unui cuvant e amuzanta si prilej de glume bune. Dar nu e o bagatela. Dimpotriva. E un foarte grav atentat la libertate. Si nu doar la a lui. In schimb, multe poate sefa TVR. Pentru ca iubeste PSD. Ca si pe unii din mai marii lui. Frustrata din cine stie ce motive, daca nu din cauza propriei infatisari, Doina Gradea a poreclit-o duios pe o jurnalista subalterna, „cap de porc”. De ce? Pentru a o hartui? Sau in scopuri didactice? Poate ca s-o invete minte si sa-i dascaleasca pe ceilalti, sa-i avertizeze sa n-o aprobe pentru ca-si ia, ca ziarista, meseria in serios, reiterand, in interesul informarii publicului, intrebari de bun simt, puse primarului PSD-ist al capitalei, Firea, dar ramase fara replica, in ciuda repetarii lor, precizeaza Deutsche Welle.

Ce ii leaga pe Elena Udrea, Georgica Severin si Doina Gradea Pe vremuri, fusele orare erau rasucite, in numele Radio Romania, de jurnalisti precum Ion Ghitulescu, Paul Grigoriu, Teoharia Coca-Cozma, Dan Voicila si Gheorghe Minoiu. Astazi, fostul senator PSD Georgica Severin ne introduce in enigmatica „sarbatorire a unei parti a zilei de nastere” la business class. Inainte de Georgica Severin, la Radio Romania a fost uns, tot de PSD, Ovidiu Miculescu. Miculescu facuse, in doi ani de zile, 32 de deplasari externe, la business class. Cheltuieli de 110.000 de euro, fara a mai socoti insotitorii. Ai fi zis ca, venit in locul lui Phileas Fogg, actualul presedinte al RRA, Georgica Severin, va fi mai prudent, informeaza Tolo.

Legea „Ceausescu ” 4 cincinale: Liviu Dragnea si 2 „dinozauri” ceausisti urmeaza sa traseze linia de dezvoltare a Romaniei pe urmatorii 22 de ani Guvernul Dancila a adoptat joi un Proiect de Lege privind Strategia de dezvoltare economica si sociala pe termen lung „Romania 2040”. Proiectul de lege adoptat nu contine vreo strategie propriu-zisa: el este, de fapt un concept in care singurul lucru concret este atribuirea puterii de decizie in ceea ce priveste continutul strategiei ce urmeaza a fi elaborate. Comisia „Romania 2040”, cea care este desemnata responsabila cu elaborarea formei finale a strategiei va fi condusa de presedintele Camerei Deputatilor, Liviu Dragnea. Un alt lucru concret: guvernele, de orice culoare politica, trebuie sa continue programele din „Strategia 2040”, arata CursdeGuvernare.

Dragnea, interviu pentru AP: DNA a mers prea departe Presedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat intr-un interviu publicat joi seara de catre agentia de presa Associated Press ca agentia anti-coruptie a Romaniei (n.red.: DNA) a mers prea departe in privinta urmaririi unor oficiali guvernamentali acuzati de luare de mita, delapidare si alte delicte. Interviul, primul oferit in presa straina de cand social-democratii au castigat alegerile in 2016, a fost preluat de mai multe publicatii internationale precum New York Times, The Washington Post, DailyMail sau ABC News. Intrebat de acuzatiile aduse acestuia privind delapidarea Fondurilor Europene si abateri intr-un alt caz separat, Dragnea a sustinut ca se va lupta „pana la sfarsit” sa dovedeasca ca este nevinovat, relateaza Adevarul.

Cum a ajuns CCR arbitru intre Iohannis si PSD Curtea Constitutionala urmeaza sa transeze, in perioada urmatoare, o serie de subiecte care fac obiectul disputelor intre presedinte si PSD. Este vorba de refuzul presedintelui de a o revoca pe sefa DNA sau de legile justitiei. CCR ar putea transa si soarta ambasadei din Israel. CCR se va reuni pe 30 mai pentru a lua o decizie in cazul sesizarii Guvernului, care a reclamat refuzul presedintelui Klaus Iohannis de a orevoca pe sefa DNA, Laura Codruta Kovesi. Joi, cele doua tabere – Guvernul si Administratia Prezidentiala – si-au prezentat argumentele in fata judecatorilor CCR. Statutul judecatorilor si procurorilor prevede ca revocarea procurorilor din functiile de conducere prevazute se face de catre Presedintele Romaniei, la propunerea ministrului justitiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), potrivit Romania Libera.

Guvernul nu isi asuma o tinta pentru aderarea la euro, desi PSD a stabilit adoptarea pana in 2024 Romania isi mentine angajamentul de aderare la zona euro, dar Guvernul nu isi asuma, in programul de convergenta ce va fi transmis Comisiei Europene, o data concreta, cu toate ca PSD a votat pentru adoptarea monedei unice pana in 2024. De fapt, premierul Viorica Dancila este chiar presedinte al unei recent infiintate „Comisii nationale pentru trecerea la moneda euro”, constituita de Guvern, prin Ordonanta de Urgenta, in luna martie. In sedinta de joi, 10 mai 2018, Guvernul, prezidat de aceeasi Viorica Dancila, a aprobat, prin Memorandum, Programul de convergenta 2018-2021, precizeaza Euractiv.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro