Alocarea locurilor de studii către universități – ce ar fi fost pe metodologie și ce a ieșit dintr-o pseudo-fundamentare

La începutul lunii aprilie, în Săptămâna Mare, Ministerul Educației Naționale (MEN) a trimis universităților din România adrese prin care le informa asupra locurilor ce le revin pentru studiile universitare de licență, master și doctorat pentru anul universitar 2018/2019. Este vorba de o alocare preliminară a cifrei de școlarizare aprobate anterior prin Hotărârea Guvernului nr.131 din 21 martie 2018. Câteva universități importante au constatat că le-a fost redus masiv numărul de locuri comparativ cu anii trecuți, au acuzat o alocare abuzivă, bazată pe criterii politice și clientelare, și au cerut repararea nedreptăților[1]. Ministerul a răspuns prin comunicate și conferințe de presă, afirmând că este prima dată când fundamentează și repartizează direct o parte din locurile de studii pentru domeniile prioritare de dezvoltare a României[2], ceea ce, în opinia ministrului și a susținătorilor săi ar reprezenta un mare progres în funcționarea învățământului superior. Nu au lipsit nici acuzele la adresa universităților contestatare, conflictul a escaladat, în clipa de față fiind în desfășurare greve japoneze și demonstrații, iar marți 24 aprilie este programată audierea pe această temă a ministrului de către comisiile parlamentare.

Unul dintre aspectele controversate este acela al raționalității alocării preliminare stabilite de MEN. Ministerul a recunoscut că nu a folosit o metodologie coerentă, afirmând că o asemenea metodologie nu i-a fost livrată de Consiliul Național de Statistică și Prognoză a Învațământului Superior (CNSPIS). Afirmația este riguros falsă. Deși la o primă solicitare de metodologie Consiliul a răspuns în 13 martie 2017 printr-un document în care definea cerințele și calendarul elaborării și adoptării unei metodologii de alocare a cifrei de scolarizare și de stabilire a unor domenii prioritare de studii, la revenirea imperativă a Ministerului de a formula o propunere de metodologie fără ca cerințele propuse să fi fost satisfăcute, CNSPIS a transmis respectiva propunere, pe care MEN a pus-o în consultare publică în perioada 22 decembrie 2017 – 22 ianuarie 2018. Deși logica unei asemenea consultări publice este de a colecta sugestii pentru îmbunătățirea proiectului, nici un fel de observații critice nu au fost transmise oficial Consiliului, conducerea Consiliului Național al Rectorilor (CNR) s-a pronunțat împotrivă (fără însă să existe un vot formal în plenul CNR, dar aceasta pare să fie o practică frecventă în acest organism), iar MEN a înlocuit CNSPIS[3] și a decis să nu ia în considerare propunerea de metodologie formulată de acesta. Cu alte cuvinte, Ministerul a avut încă din decembrie 2017 o propunere de metodologie elaborată de CNSPIS, dar nu a dorit să o ia în considerare și a preferat să producă „pe picior” propria alocare preliminară.

În justificarea alocării preliminare, MEN invocă cererea de pe piața muncii. Acesta este de fapt argumentul principal al opțiunii pentru o repartizare care alterează status-quo-ul luând locuri de la universitățile tradiționale și distribuindu-le preponderent către universitățile tehnice, agronomice și medicale, precum și către universități cu tradiție mai scurtă. Al doilea argument ține de echitatea regională, înțelegând prin aceasta tentativa de egalizare a distribuției naționale a resurselor, ignorându-se diferențele de performanțe instituționale. Să revenim însă la argumentul principal, cererea de pe piața muncii. În timp ce criteriul ar putea fi unul relevant, întrebarea care se pune este: are MEN o analiză privind cererea de pe piața muncii? Și dacă da, care ar fi aceea? Răspunsul este evident: nu are o astfel de analiză. Există inițiative ale diverselor universități, dar nu există o analiză comprehensivă care să cuantifice nevoile pentru diferite domenii, specializări, competențe. Prin urmare, ministerul se folosește de un artificiu. El invocă ce își propun anumite strategii, direcțiile dezirabile de dezvoltare menționate de acestea, dar nu poate spune nimic despre piața de facto a muncii. Ministerul confundă, prin urmare, dorințele decidenților cu realitatea faptică.

În elaborarea propunerii sale de metodologie, CNSPIS s-a confruntat cu aceeași problemă: lipsa datelor sistematice, comprehensive, la nivel de domenii de licență, despre piața muncii. A încercat să impulsioneze realizarea unui acord care să permit interogarea bazelor de date ale Ministerului Muncii cu privire la angajabilitatea și traseele profesionale ale absolvenților, dar timpul a fost prea scurt, iar Inspecția Muncii a răspuns că mai întâi trebuie ca Ministerul Educației să reglementeze prin acte normative folosirea datelor din bazele de date referitoare la elevi și studenți. Totodată, CNSPIS a solicitat MEN încă din martie 2017 realizarea „unorconsultări cu mediul de afaceri, dar și cu autorități de coordonare a economiei naționale(Ministerul Economiei, Ministerul Muncii) pentru a identifica necesarul de competențe și calificări în diverse domenii și prioritățile direcțiilor de dezvoltare a calificărilor din învățământul superior”; unele contacte au putut fi realizate doar cu organismele din rețeaua Ministerului Muncii, prilej cu care s-a confirmat că analizele existente cu privire la cererea de pe piața muncii au la bază date care nu mai sunt actuale, și nu se referă la un orizont de timp corespunzător absolvirii studiilor universitare. În aceste condiții, CNSPIS a optat la nivelul studiilor universitare de licență și master pentru o soluție care să distribuie majoritatea locurilor printr-o alocare instituțională proporțională cu cea din anii anteriori, o parte de aproximativ 10% să fie alocată pe domenii de licență, în timp ce 2% urmau să fie rezervate pentru studenții provenind din mediul rural. Pentru alocarea diferențiată pe domenii de studii criteriile folosite de CNSPIS pentru a aproxima cererea de pe piața muncii au fost:

• prioritizarea domeniilor în funcție de importanța strategică (considerând strategiile ca fiind un proxy pentru cererea sistemică viitoare de pe piața muncii)
• alegerile pe care le fac studenți, anume opțiunile lor pentru un domeniu sau altul.

Opțiunea CNSPIS de a ține cont de cererea de studii a studenților a generat numeroase critici, care în esență au afirmat că banii pentru locurile de studii vin de la bugetul de stat, și deci statul trebuie să și decidă ce anume să studieze tinerii. În contrast cu aceste critici, care reflectă o anume nostalgie a sistemului comunist de alocare a locurilor de studii, îndeosebi a situației din anii 1970 și 1980 când România a ajuns caz extrem la nivel mondial prin ponderea de circa 60% a studenților la inginerie, cu impact social problematic și economic cel puțin discutabil, CNSPIS a capitalizat constatarea că în ultimii ani unele specializări și universități au rămas cu locuri neocupate la admitere și, pentru a evita distorsiunile între ofertă și cerere, a preferat să ia în considerare și opțiunile tinerilor aspiranți la studii superioare. Astfel, potrivit CNSPIS, în lipsa datelor sistematice de la angajatori, statul și studenții sunt cele două categorii de stakeholders avute în vedere. Alternativ, într-o abordare excesiv de simplistă, restrictivă și, în esență, nedemocratică, MEN a optat să considere că el, ca reprezentant al statului, știe mai bine și decât experții și decât cetățenii. Mai mult, MEN doar a invocat niște strategii, însă nu a explicat cum le-a ales pe acelea și nu altele (la fel de oficiale) și nici cum le-a analizat calitativ și ce formule de calcul a folosit pentru a decide asupra cifrelor de școlarizare alocate diverselor domenii de studii și instituții de învățământ superior.

Acum circa două săptămâni, doamna Raluca Pantazi a analizat deosebirile dintre alocarea preliminară MEN și alocarea finală (post-admitere) pentru anul 2017/2018 (analizele sunt disponibile aici și aici). În cele ce urmează, dorim să prezentăm cum ar fi fost alocată cifra de școlarizare dacă ar fi fost aplicată metodologia propusă de CNSPIS și să îngăduim comparația cu alocarea stabilită de MEN. Simularea alocării CNSPIS are la bază metodologia pusă în consultare publică în decembrie 2017, precum și datele folosite pentru operaționalizarea criteriilor propuse pentru ciclurile licență și master[4] (după cum vom vedea, la doctorat mecanismul de alocare a locurilor pentru domenii prioritare era diferit). Care sunt deci, pentru fiecare dintre ciclurile de studii universitare, deosebirile dintre metodologia propusă de CNSPIS și „fundamentările” MEN?

Tabel 1 – Alocarea locurilor pentru licență

Față de propunerile CNSPIS, alocarea preliminară a locurilor de licență de către MEN (vezi Tabelul 1) reduce considerabil numărul de locuri la Universitatea “Babes – Bolyai” din Cluj (care înregistrează cea mai mare pierdere absolută, 218 locuri), Universitatea din București și, respectiv, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași (ambele pierd câte 190 de locuri). ASE București pierde 163 locuri față de propunerea CNSPIS. Universitatea de Vest din Timișoara, respectiv Universitatea din Craiova pierd peste 80 de locuri fiecare. O pierdere procentuală însemnată înregistrează și SNSPA (-5%). Câștigurile sunt repartizate Politehnicii București (90 locuri, reprezentând o creștere de aproximativ 2%), Universității Tehnice “Gheorghe Asachi” Iași, dar și Universității de Medicină din București (+2,5%). Este de notat că pierderile sunt mai mari decât câștigurile, fiindcă MEN a alocat universităților civile cu 820 de locuri mai puțin față de cele 62.000 menționate în fundamentarea propunerii cifrei totale de școlarizare pentru învățământul de licență.

Tabel 2 – Alocarea locurilor pentru master

Alocarea cifrei de școlarizare la master propusă de MEN este defavorabilă acelorași universități. Universitatea din București este liderul absolut al pierderilor, MEN alocând acestei instituții cu 364 de locuri mai puțin față de propunerea CNSPIS. Universitatea “Babes – Bolyai” Cluj pierde 237 de locuri, iar Universitatea “Al. I. Cuza” Iasi pierde 208 locuri față de fundamentarea CNSPIS. Cea mai mare pierdere relativă o înregistrează însă SNSPA care pierde 15,5% față de propunerea înaintată de Consiliu. Câștigurile le regăsim în dreptul Universității Politehnice București (180 de locuri în plus, reprezentând 4,72%), Universității Tehnice de Construcții București (+4,2%), Universității Tehnice din Cluj Napoca, Universității Tehnice din Iași, dar Universității din Suceava. Ca și în cazul studiilor de licență, pierderile sunt mai mari decât căștigurile, fiindcă MEN alocă cu 407 locuri mai puțin decât este propus universităților civile în fundamentarea cifrei de școlarizare.

În ceea ce privește doctoratul, comparațiile sunt ceva mai greu de făcut, deoarece aici propunerea CNSPIS a prevăzut pentru o zecime dintre locuri elemente de competiție, ale cărei rezultate nu pot fi pre-stabilite pentru o simulare. De aceea, în acest caz comparațiile vor trebui făcute pe de o parte între locurile alocate statistic pe simularea CNSPIS și pe alocarea preliminară MEN, și pe de altă parte între studenții-doctoranzi înmatriculați începând cu anul 2017/2018 și numărul total de locuri la doctorat alocate preliminar universităților de către MEN.

Tabelul 3 – Alocarea locurilor pentru doctorat

Tabelul 3 reliefează câteva ciudățenii. Și CNSPIS și MEN au anunțat că pentru doctorat vor aloca 90% din totalul locurilor prin raportare statistică la numărul doctoranzilor din anul I înmatriculați în toamna anului 2017. Cele două serii de cifre (coloanele 2 și 3) ar fi trebuit să fie identice, doar cu unele mici deosebiri datorită faptului că MEN a păstrat o rezervă de 20 locuri. Alte deosebiri provin din faptul că locurile rezervate pentru rromi nu au mai fost incluse în cifrele repartizate statistic potrivit situației din anul anterior, ci au fost puse separat și alocate după criterii care nu au fost nicăieri explicate, și care la o primă vedere par cu totul arbitrare. În fine, chiar dacă vom aduna locurile pentru rromi cu cele repartizate statistic în alocarea preliminară a MEN, tot vom vedea că aceasta conține abateri de la algoritmul statistic, sau altfel spus o suspectă alocare a unui număr mai mic de locuri pentru unele universități și alocare suplimentară pentru alte universități. În mod legitim, Universitatea din București a arătat eroarea aritmetică din calculele MEN, dar acesta din urmă a preferat confruntarea în locul soluției decente de a-și recunoaște greșeala și de a o îndrepta din rezervă.

Încă și mai aiuritoare este alocarea locurilor la doctorat pentru domeniile prioritare. De exemplu, Universitatea din București, care are studii doctorale în 7 domenii direct relevante pentru 4 dintre cele 5 direcții considerate prioritare – biologie, chimie, fizică, geografie, geologie, informatică și științele mediului – primește în această categorie doar 3 locuri la doctorat, la fel ca Universitatea din Craiova și mai puține decât Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, care are tot atâtea locuri la această categorie (5) ca și Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca primește la această categorie 7 locuri, în timp ce Universitatea Politehnica din București are singură 77 (25,8%) dintre cele 298 locuri alocate provizoriu la această categorie. Față de asemenea dezechilibre și mostre de arbitrar, propunerea CNSPIS cuprindea două mecanisme de competiție, menite să sprijine obiectivele enunțate în Strategia națională de cercetare, dezvoltare și inovare pe anii 2014-2020, strategie care solicită constituirea unor „mase critice de cercetători în domeniile cele mai promiţătoare”. Concret, propunerea CNSPIS prevedea la pagina 24 a textului supus consultării publice:

„Alocarea a 24 de seturi de câte 10 granturi doctorale cu bursă pe bază de competiție națională între grupuri de formare a cercetătorilor alcătuite din 5-10 conducători de doctorat proveniți de la maximum 3 IOSUD și/sau institute de cercetare, pornind de la o listă de teme prioritare de cercetare. Dintre acestea, câte 2 seturi se alocă domeniilor de specializare inteligentă (bioeconomia; tehnologia informației și a comunicațiilor, spațiu și securitate; energie, mediu și schimbări climatice; eco-nano-tehnologii și materiale avansate) și domeniilor de prioritate publică (sănătate; patrimoniu și identitate culturală; tehnologii noi și emergente) stabilite prin Strategia națională de cercetare, dezvoltare și inovare pe anii 2014-2020, precum și următoarelor 5 domenii fundamentale de studii universitare (matematică și științele naturii; științe inginerești; științe biologice și biomedicale; științe sociale; științe umaniste și arte). Aplicațiile grupurilor de formare a cercetătorilor vor fi evaluate de experți internaționali, în cadrul unui proces de selecție transparent, administrat de UEFISCDI.

[…] Alocarea câte unui grant doctoral suplimentar pentru fiecare poziție de doctorand finanțată prin programele câștigate prin competiție internațională Horizon 2020 în ultimii doi ani”[5].

Reproșul că această modalitate de alocare defavoriza universitățile mici în raport cu cele mari este nejustificat, deoarece posibilitățile de asociere în aplicație însemnau că și o universitate mică, având însă unul sau mai multe domenii de excelență, putea, împreună cu alte universități sau institute de cercetare, să aplice și să câștige competiția. Faptul că pentru fiecare direcție se alocau două seturi de granturi garanta și o anume competiție între echipele câștigătoare, precum și posibilitatea dezvoltării de sinergii și convergențe inter-instituționale în activitățile de cercetare și de pregătire a doctoranzilor. Refuzul CNR și al MEN de a accepta măcar pentru o zecime dintre locurile de doctorat un mecanism de competiție transparentă, deschisă și cu evaluare internațională, este relevant pentru reticența acestora față de orice fel de evaluare a calității studiilor universitare de doctorat și/sau a performanței în cercetare.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro