Asociatia cercetatorilor Ad Astra: Inapoi in epoca "de aur" cu finantarea proiectelor de cercetare
Asociatia cercetatorilor Ad Astra acuza Ministerul Cercetarii si Inovarii ca „a reusit in 2017 performanta negativa de a nu lansa si finaliza nicio competitie de anvergura in cadrul PNCDI 3.” Reprezentantii Ad Astra adauga ca „Mai mult chiar, competitii precum PCCF (Proiecte Complexe de Cercetare de Frontiera), care implica cercetatori de calibru atat din tara cat si din strainatate, incluzand grupuri de cercetare robuste, nu sunt nici in prezent evaluate, la mai bine de 550 de zile de la depunere si cu termen de finalizare a evaluarii martie 2017.”
Ad Astra atrage de asemenea atentia asupra neregulilor din cadrul competitiei PCCDI (Proiecte complexe realizate in consortii CDI), a carei contractare treneaza in prezent. Am atras atentia si asupra depasirii cu mult a termenelor de contractarea a proiectelor de tip PD (Postdoc) si TE (Tinere Echipe). Situatia prezenta o puteti urmarii pe pagina principala a Ad Astra, sub forma unui contor cu zilele scurse de la depunerea proiectelor, alaturi de termenul prevazut in pachetele de informatii pentru finalizarea competitiilor.
„Toate acestea au efect exact contrar celui de ‘reverse brain drain’ pomenit in programul de guvernare”, spun reprezentantii cercetatorilor.
Ei amintesc ca ministerul a decis, la inceputul anului 2017, folosirea evaluatorilor cu afiliere romaneasca in competitiile de proiecte nationale, lucru pe care l-am dezaprobat ferm si in consecinta am indemnat la boicotarea evaluarii pana la reintroducerea evaluatorilor internationali.
Reprezentantii Ad Astra spun ca „Folosirea evaluatorilor nationali a dus la o serie de nereguli, mai ales sub forma conflictelor de interese. Astfel, aplicantilor in cadrul competitiei PCCDI li s-a permis sa fie si evaluatori in aceeasi competitie, iar in sedintele de panel au fost prezenti cercetatori din institutiile de la care proveneau directorii de proiect (observatie care se aplica si competitiilor PD si TE).”
„Remarcam, de asemenea, si lipsa de profesionalism in continutul rapoartelor de evaluare trimise catre directorii de proiecte. Acest fapt ne face sa ne intrebam daca au fost respectate criteriile minime de eligibilitate pentru evaluatorii folositi in cadrul competitiilor PD si TE, mentionate in Pachetele de informatii?”, arata ei.
Cercetatorii din cadrul Ad Astra considera ca „Ceea ce se intampla in prezent la evaluarea proiectelor din cadrul TE este inadmisibil si posibil ilegal. Constatam, spre exemplu, ca rezultatele finale pentru domeniul Chimie, unul din cele 11 domenii ale competitiei TE, contin o lista profund modificata fata de rezultatele preliminare. Sunt prezente cazuri extrem de grave, in care Comisia de solutionare a contestatiilor si-a depasit atributiile si a modificat punctaje ale directorilor de proiect care nu depusesera contestatii. Constatam deci ca membrii acestei comisii, numite de CNCS (Consiliul National pentru Cercetare Stiintifica), au ignorat notele acordate in baza raportului final de evaluare de catre cei trei evaluatori independenti si ulterior de catre membrii panelului de evaluare aferent domeniului.”
„Constatam de asemenea existenta unei contestatii venite ‘din partea comunitatii academice privind procesul de evaluare’, lucru nepermis de Pachetul de informatii. Acesta stipuleaza ca doar directorii de proiect pot depune contestatii, care trebuie sa faca obiectul exclusiv al unor vicii de procedura”, potrivit Ad Astra.
„In acelasi Pachet de informatii se mentioneaza ca aceasta Comisie solutioneaza contestatiile, neavand puterea de a modifica notele celorlalti directori de proiect, care nu au depus contestatie”, mai arata reprezentantii Ad Astra.
Concluzia lor este ca „Toate cele de mai sus dovedesc esecul evaluarii cu experti autohtoni, aflati foarte frecvent, inevitabil, in conflict de interese. Consideram ca doar revenirea la evaluarea cu experti internationali este calea adecvata pentru competitiile nationale.”
Solicitarile reprezentantilor Ad Astra catre CNCS si UEFISCDI:
Sa explice modul in care au fost constituite comisiile pentru solutionarea contestatiilor in cadrul competitiei TE;
Sa indice bazele legale care au permis acestor comisii sa modifice notele preliminare acordate directorilor de proiect in urma evaluarii independente cu trei evaluatori si sedintelor de panel;
Sa publice numele celor care au depus contestatia nr. 799/11.12.2017 in cadrul aceleiasi competitii, subdomeniului Chimie, arogandu-si rolul de reprezentanti ai ‘comunitatii academice’;
Sa revina la notele acordate in sedintele de panel, cu exceptia cazurilor in care directorii de proiect au depus contestatie.
De asemenea, in contextul folosirii de catre CNCS/UEFISCDI/MCI a evaluatorilor cu afiliere romaneasca in cadrul competitiilor nationale din 2017, Ad Astra cere acestora sa prezinte:
Modul in care s-a evitat conflictul de interese atat in randul evaluatorilor, cat si al membrilor din sedintele de panel pentru competitiile nefinalizate inca;
Componenta panelurilor si Comisiilor de solutionare a contestatiilor pentru competitiile de mai sus;
Metodologia in baza careia au fost validati evaluatorii, mai ales pentru competitiile unde Pachetul de informatii prevedea criterii minime de vizibilitate internationala pentru acestia, in speta PD si TE.