Sari direct la conținut

UPDATE Inca o numire controversata in companiile in care statul este actionar: Ciprian Bolos, membru in CA-ul Telekom si in acelasi timp director de strategie in Posta Romana

HotNews.ro
Ciprian Bolos, Foto: Arhiva personala
Ciprian Bolos, Foto: Arhiva personala

Ciprian Bolos, consilier al ministrului pentru Mediul de Afaceri Alexandru Petrescu si fost coleg cu acesta in organizatia PSD Anglia, a fost numit in luna februarie din acest an membru in Consiliul de Administratie al Telekom Romania (fostul Romtelecom). Bolos este si Director al Directiei Executive Strategie din Posta Romana, cele doua companii de telecomunicatii aflandu-se in relatii contractuale. Mai mult, un raport al Curtii de Conturi din 2014, obtinut de HotNews.ro, arata ca Bolos si alti patru directori ar fi fost angajati sau avansati ilegal, inspectorii recomandand recuperarea a peste 800.000 de lei platiti nelegal acestora.

  • In replica, Posta Romana neaga ca i s-ar fi cerut recuperarea unui prejudiciu si sustine ca a inchis acest capitol in 2015, cand a transmis Curtii de Conturi rezultatele unei analize interne, care a certificat ca documentatiile aflate la dosarele de personal corespund cerintelor legale si nu se impune nicio masura de recuperare.
  • UPDATE (Sambata, 15:00) Desi nu a raspuns intrebarilor adresate via e-mail de HotNews.ro cu o saptamana inaintea redactarii articolului, Ciprian Bolos a transmis vineri seara, prin intermediul unui avocat, precizari in care „respinge afirmatiile HotNews.ro, cum ca ar avea vreo legatura cu eventuale nereguli stabilite de catre Curtea de Conturi la CN Posta Romana.” Bolos precizeaza ca articolul ‘nu a mentionat masura finala dispusa de catre Curtea de Conturi a Romaniei prin Decizia nr. 5/02.03.2015, care nu mentine recomandarea din Raportul de control initial (act intermediar) din 12.12.2014, decizie care nu stabileste vreun prejudiciu material’.

Ciprian Bolos, consilier al ministrului pentru Mediul de Afaceri Alexandru Petrescu si fost coleg cu acesta in organizatia PSD Anglia, a fost numit in luna februarie din acest an membru in Consiliul de Administratie al Telekom Romania (fostul Romtelecom), companie la care statul detine 46% din actiuni.

Acesta este in acelasi timp si Director al Directiei Executive Strategie, Cooperare si Management Integrat in Posta Romana, functie care i-a adus anul trecut venituri anuale de 187.130 lei (aproximativ 3.500 de euro/luna), conform declaratiei sale de avere.

Ciprian Bolos ocupa deci pozitii cheie in doua companii de telecomunicatii diferite, care au relatii contractuale.

La o scurta privire in Sistemul Electronic de Achizitii Publice (SEAP) se oate observa ca Posta Romana a incheiat in februarie 2017 un acord cadru cu Telekom Romania Communications (fostul Romtelecom) si cu RCS&RDS, contract in valoare de peste 4,58 milioane lei (fara TVA), adica peste 1 milion de euro. De subliniat ca licitatia a fost demarata in luna octombrie 2016, cand Bolos nu era in managementul Telekom Romania.

contracte intre Posta si Telekom

contracte intre Posta si Telekom

Foto: SEAP

Mai mult, in decembrie 2016, Profit.ro scria ca Vodafone acuza Posta ca favorizeaza Telekom intr-o licitatie de 9,5 milioane lei pentru servicii de telefonie fixa. Vodafone Romania a contestat licitatia initiata de Posta Romana pentru cumparea de servicii de telefonie fixa, contract estimat la 9,5 milioane de lei, fara TVA, pe perioada de 4 ani.

Acesta nu este insa singurul contract intre cele doua parti. Anunturile de atribuire directa din SEAP arata si alte contracte de achizitii incheiate in decursul timpului intre cele doua companii, care vizeaza servicii de intretinere a sistemelor de comunicatii; platforma de securitate informatica; servicii de retele informatice etc. (captura din SEAP).

  • In aceste conditii, este legal si normal ca Ciprian Bolos sa ocupe functii cheie in cele doua companii?

Aceasta este una din intrebarile pe care HotNews.ro le-a adresat in urma cu o saptamana Postei si Ministerului Comunicatiilor, condus de Augustin Jianu (PSD).

Raspunsuri au venit doar de la Posta Romana, in cursul zilei de vineri, 26 mai. In privinta celor doua functii ocupate simultan de Ciprian Bolos, Posta a precizat urmatoarele:

„Raspunsul solicitat depaseste limitele de furnizare a informatiilor de interes public, astfel cum sunt instituite in sarcina Postei Romane prin Legea nr.544/2001. Implicarea companiei in acest tip de polemica nu raspunde unui interes public”.

  • Intrebare HotNews.ro: Cate zile a lucrat efectiv in acest an Ciprian Bolos in Posta Romana?

Raspunsul Postei Romane:„Ciprian Bolos isi exercita atributiile de serviciu conform contractului individual de munca, fisei de post si Regulamentului de Organizare si Functionare al companiei.”

  • Intrebare HotNews.ro: Cine ii tine locul si semneaza in locul lui atunci cand acesta lipseste?

Raspunsul Postei Romane: „Conform fisei de post, persoana care inlocuieste Directorul Directiei Strategie, Cooperare si Management Integrat este desemnata in baza unei decizii a Directorului General al Postei Romane si are delegata competenta de a semna toate inscrisurile si documentele care vor fi intocmite si emise, atunci cand acesta se afla in concediu, in delegatii sau in afara companiei.”

  • Raport al Curtii de Conturi in anul 2014: Ciprian Bolos si alte 4 persoane ar fi incasat ilegal salarii si sporuri in valoare de 800.866 de lei

Un alt aspect semnalat operatorului national postal si Ministerului Comunicatiilor vizeaza nereguli descoperite de Curtea de Conturi in 2014, cand Ciprian Bolos ocupa aceeasi functie ca si in prezent in Posta Romana.

Raportul Curtii de Conturi pe anul 2014, consultat de HotNews.ro (vezi documentul atasat), arata ca „in perioada supusa controlului, respectiv 2012-2013, s-au derulat contracte individuale de munca intre Compania Nationala Posta Romana si angajati, care la momentul incheierii nu respectau clauzele legale stabilite prin Contractul Colectiv de Munca, cu privire la conditiile de vechime in munca sau in specialitate ce trebuiau indeplinite de salariat”.

Sunt 5 persoane in aceasta situatie: Popescu Cristian, Ciuc Carmen Raluca, Mihailovici Mihaela, Hustiu Alin si Ciprian Bolos.

Despre Ciprian Bolos, raportul Curtii de Conturi mentioneaza:

„5. BOLOS CIPRIAN este angajat in Compania Nationala Posta Romana la data de 05.06.2012 prin Contractul individual de munca nr. 119/3/01.06.2012 (anexa nr. 61.16), in functia de Sef birou Cooperare Internationala si Strategie, iar la data de 01.11.2012, prin Actul aditional nr. 119/1256/01.11.2012 (anexa nr. 61.17), angajatul este promovat in functia de ‘sef departament’ cu toate ca din actele depuse la dosarul de personal nu rezulta vechimea in specialitate de 5 ani prevazuta in Anexa 7a la CCM.

Rezolutia data de Directorul General al Companiei cu privire la aprobarea angajarii se regaseste pe Curriculum vitae prezentat de salariat (anexa nr. 61.18).

La stabilirea nivelului de salarizare angajatul beneficiaza de derogarea acordata de Directorul General, astfel ca se acorda salariul tarifar corespunzator clasei 49 (6.884 lei) fata de clasa maxima de salarizare prevazuta, respectiv 45 (5.575 lei). Sporul de conducere corespunzator functiei este de 30%.

Inspectorii Curtii de Conturi au stabilit cavaloarea estimativa a abaterii constatate (n.a in cazul celor 5 persoane ) este in suma totala de 800.866 lei si se compune din:

-634.637 lei ce reprezinta cheltuielile de personal si cu contributiile aferente salariilor, platite de Companie in perioada 2012 – 2013 pentru cele 5 persoane care au fost angajate/promovate fara a fi respectate conditiile prevazute in Contractul Colectiv de Munca al CNPR SA, la care se adauga,

-accesorii in suma de 166.229 lei calculate pana la data de 30.11.2014, in conformitate cu prevederile art. 73^1 din Legea nr. 500/2002 privind finantele publice, art. 120 alin. 1 din OG nr. 92/2003 privind codul de procedura fiscala si Legea nr. 46/2011 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 39/2010 pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala”.

In raportul Curtii de Conturi se mai precizeaza ca ‘in timpul actiunii de control, urmare a constatarii echipei de auditori publici externi cu privire la continutul dosarelor de personal a pentru situatiile prezentate, au fost depuse documente suplimentare.

Astfel, „la dosarul de personal al angajatului Bolos Ciprian au fost adaugate urmatoarele documente (anexa nr. 65):

  • Copie Diploma de licenta emisa la data de 30.08.2004 de Ministerul Educatiei si Cercetarii prin care se atesta faptul ca angajatul este absolvent al Academiei de Studii Economice Bucuresti din septembrie 2002;
  • Copie Diploma emisa de Huron University USA in London in data de 17.09.2004, prin care se atesta faptul ca Ciprian Bolos a absolvit cursurile de ‘Master of Business Administration’ in mai 2004;
  • Declaratie salariat din 11.08.2014 cu privire la vechimea in munca;
  • Copie Traducere din limba engleza a Adeverintei emise de HM Revenue & Customs la data de 10.08.2014 prin care se atesta ’13 ani de calificare’ pentru perioada in care domnul Bolos Ciprian a activat in Marea Britanie.

Directia Resurse Umane a intocmit in data de 05.12.2014 adrese (anexa nr. 66) catre persoanele mentionate, prin care se solicita angajatilor completarea dosarului de personal cu documentele ce atesta vechimea in munca si in specialitate.”

  • Recomandarile inspectorilor Curtii de Conturi in urma controlului efectuat au fost:

Conducerea entitatii controlate va lua toate masurile ce se impun in vederea recuperarii sumelor platite nelegal de la persoanele ce se fac vinovate de incheierea contractelor individuale de munca fara respectarea prevederilor legale.

Urmare a faptului ca echipa de control a Curtii de Conturi a estimat valoarea abaterilor doar pentru perioada controlata, entitatea va proceda la calcularea si retinerea sumelor platite nelegal si pentru anul 2014.

Avand in vedere ca echipa de auditori publici externi a efectuat verificarea prin sondaj a dosarelor de personal, conducerea entitatii va dispune masuri pentru verificarea dosarelor de personal pentru toti angajatii CNPR si va lua masurile ce se impun pentru respectarea in toate cazurile a conditiilor de legalitate prevazute in legislatia in vigoare precum si in Contractul colectiv de munca al Companiei pentru ocuparea posturilor de conducere si executie”.

  • Reactia Postei Romane fata de constatarile raportului Curtii de Conturi:

In replica, Posta Romana sustine ca raportul Curtii de Conturi nu ar fi cerut companiei recuperarea vreunui prejudiciu, ci doar sa evalueze daca documentele aflate la dosarele de personal sunt conforme legii.

  • Raportul Curtii de Conturi nu cere Postei Romane recuperarea unui prejudiciu din relatiile de munca cu angajatii la care faceti referire,  cere, insa, ca Posta Romana sa evalueze masura in care documentele aflate la dosarele de personal sunt conforme legii, si in functie de concluzie, sa dispuna masuri de recuperare a unor sume, eventual atribuite nejustificat.
  • Compania a efectuat aceasta analiza interna si a emis catre Curtea de Conturi, in anul 2015, informarea conform careia solicitarea acesteia a fost indeplinita, analiza a fost efectuata, iar rezultatele certifica faptul ca documentatiile aflate la dosarele de personal corespund cerintelor legale si nu se impune nicio masura de recuperare. intrucat nu exista nici un prejudiciu suferit de Posta Romana din relatiile de munca.
  • Din punctul de vedere al companiei, acest subiect a fost inchis cu respectarea prevederilor legale in vigoare.”, se arata in raspunsul furnizat de Posta Romana.
Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro