Ce impact are asupra mass-media europeana „dreptul de a fi uitat”? Studiu de caz asupra relatiei Google

„Dreptul de a fi uitat”, de a nu mai apărea în rezultatele afișate de Google și alte motoare de căutare – consfințit din 2014 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene – a dus până acum la eliminarea câtorva sute de mii de linkuri, multe ale unor site-uri mari de publicații europene. Nu se confirmă neaparat că mai ales politicienii sau alte personalităţi publice doresc să îndepărteze din spaţiul public (virtual) date şi informaţii cu caracter personal sau delicat, însă Google nu oferă transparenţă totală în legătură cu aceste solicitări, iar detalii concrete în ce priveşte aplicarea şi funcţionarea „dreptului de a fi uitat” sunt puține.

Din mai 2014 motoarele de căutare de pe Internet trebuie să elimine din listele de căutare rezultatele care includ numele persoanelor fizice, în cazul în care informaţia şi-a pierdut relevanţa, lezează drepturi personale sau conţine erori.

Această decizie oferă posibilitatea ca utilizatorii să scape de unele postări devenite irelevante şi cu caracter jenant, fie vorba de o petrecere „mult prea reuşită” , de o contravenţie sau încălcare a legii care şi-a pierdut relevanţa, sau de o procedură de faliment.

După adoptarea deciziei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene mulţi şi-au exprimat îngrijorarea că politicienii şi alte personalităţi publice vor fi cei care se vor folosi de această posibilitate pentru a şterge urmele unor acţiuni întreprinse în trecut, dar în lumina datelor adunate de noi, această ipoteză nu corespunde neapărat realităţii.

Dar ce înseamnă de fapt „dreptul de a fi uitat”?

Este important să clarificăm faptul că nici măcar expresia în sine nu reflectă exact realitatea: termenul „right to be forgotten” (dreptul de a fi uitat) ne poate induce în eroare, deoarece nu este vorba de uitare, nici măcar de ştergerea informaţiilor devenite inconfortabile. Procedura este definită mai exact prin sintagma „delinking/deindexing”, care nu se poate traduce exact în limba română, dar în mare înseamnă că link-ul respectiv va fi îndepărtat dintre rezultatele căutării.

Dacă cineva consideră că printre rezultatele date de motoarele de căutare pentru numele său se află şi link-uri cu informaţii învechite, perimate, inexacte sau personale, poate solicita îndepărtarea link-ului respectiv.

De exemplu dacă o persoană oarecare a fost cândva acuzat de spargere de bancă şi s-a scris un articol despre asta, dar apoi procuratura a renunţat la acuzaţie, respectiva persoană poate solicita ca atunci când cineva caută informaţii despre el pe Internet, să nu mai găsească link-ul articolului sus-menţionat printr-o simplă căutare a numelui. Dar articolul nu va fi dispărea de pe net, numele persoanei nu va fi şters din articol, ba cuvintele de căutare „spargere de bancă” vor rezulta într-o listă de link-uri unde va figura şi articolul în cauză.

Nu e simplu să aduni link-urile îndepărtate

Proiectul nostru a vizat adunarea cât mai multor astfel de link-uri, îndepărtate din rezultatele motoarelor de căutare şi analiza lor. Datorită faptului că, în Europa, Google este pe departe cel mai popular motor de căutare, ne-am concentrat atenţia asupra acestuia.

Nu aveam de-a face cu o sarcină foarte simplă. Adesea organele mass-media contactate nici nu ştiau că ar fi primit vreo înştiinţare de la Google. Nici una dintre marile redacţii din România nu ne-au răspuns, deci nu ştim dacă Google le contactează în cazul solicitărilor de îndepărtare de link-uri în cazul postărilor româneşti.

Au fost şi cazuri când organele mass-media n-au adunat link-urile îndepărtate din rezultatele motoarelor de căutare, sau dacă aveau astfel de arhive de fapt, nu ne-au facilitat accesul la ele. Însă din link-urile obţinute de la organe mass-media de seamă din Europa, cum ar fi BBC şi The Telegraph din Marea Britanie, Delfi din Lituania, Helsingin Sanomat din Finlanda, Der Spiegel din Germania, Der Standard din Austria, El Confidencial din Spania, am reuşit să alcătuim totuşi o bază de date formată din 429 de articole, pe care am putut s-o analizăm mai apoi.

Am clasificat materialul pe categorii

Primul pas a fost să grupăm articolele pe baza tematicii: astfel am etichetat scrierile cu caracter economic cu sintagma „afaceri”, am pus toate articolele care se ocupau de ceva ilegal în categoria „crimă”, materialul legat de persoane particulare a fost adunat sub genericul „personal”, dar am folosit şi expresii ca „politică”, „extremişti” şi „minori”.

Desigur, tratăm cu discreţie toate articolele din link-urile îndepărtate de pe listele motoarelor de căutare, din acest motiv nu vom recurge la citate sau referinţe concrete la întâmplări relatate în ele. Pe baza arhivei create din ele am ajuns însă la concluzia că cele mai multe erau din categoria „afaceri”, respectiv aveau caracter economic sau vorbeau despre contravenţii sau ilegalităţi în acest sens.

Foarte multe articole conţin informaţii cu caracter personal

Aproape o treime dintre articolele publicate în Der Spiegel, Der Standard sau El Confidencial, dar îndepărtate de pe listele Google, au avut caracter economic. Acest procent este mult mai ridicat decât cel înregistrat în cazul organelor mass-media din Marea Britanie, dar trebuie menţionat şi faptul că în cazul articolelor publicate în Delfi din Lituania abia am găsit aşa ceva.

În ce priveşte materialele care lezează drepturile personale sau sfera vieţii private a individului, aproape jumătate din link-urile trimise de Helsingin Sanomat şi Delfi trimiteau la articole din această categorie. În cazul celorlalte organe mass-media, BBC, The Telegraph, Der Standard şi El Confidencial cam 30% din link-urile îndepărtate aveau caracter personal, iar Der Speigel a însumat doar 20% în această categorie.

Am aflat şi că surprinzător de multe cazuri sunt legate de violenţă. Mai ales în articolele publicate în Marea Britanie. Jumătate din totalitatea link-urilor îndepărtate pe baza dreptului la uitare, pe care le-am primit de la BBC, intră în această categorie. Pe baza unor articole puteam ajunge la concluzia că dreptul la uitare a fost invocat de persoana care figura în articolele respective ca acuzat, dar în cazul căruia procuratura renunţase la acuzaţii.

În ce priveşte Delfi şi Helsingin Sanomat: aproape jumătate dintre articolele cu link-ul îndepărtat au subiecte politice. Extremismul apare mai pregnant în cazul articolelor din Der Standard şi El Confidencial.

Spre surpriza noastră, destul de puţine link-uri îndepărtate duc la articole cu minori. În arhiva alcătuită din listele puse la dispoziţia noastră, generaţia digitală Y este foarte slab reprezentată, abia 15% din link-urile îndepărtate din motoarele de căutare duc la articole publicate în Der Standard.

A intentat proces pe baza dreptului de a fi uitat şi a devenit cunoscut în lumea întreagă

Povestea a început atunci, când în 2009 Mario Costeja Gonzalez din Barcelona a observat că primul link de pe lista Google cu numele său este un referat de licitaţie din 1998, din care reieşea că trebuia să-şi vândă o parte din bunurile imobiliare pentru a-şi achita datoriile.

Această informaţie este deja învechită, deci nu e drept să figureze pe primul loc al listei cu link-uri – susţine Costeja, care a contactat ziarul La Vanguardia, care publicase respectivul articol, cerându-le să şteargă informaţia, dar cererea sa a fost respinsă. Ziarul a motivat respingerea solicitării cu argumentul că publicarea informaţiei s-a făcut pe baza unei decizii din partea Ministerului Muncii din Spania.

În februarie 2010 Costeja a contactat filiala spaniolă a motorului de căutare Google cu solicitarea să îndepărteze link-ul articolului respectiv din listele de căutare. În acelaşi timp Costeja a depus şi o plângere la instituţia care se ocupă de protecţia datelor cu caracter personal, cerându-le să dispună ştergerea articolului şi a link-ului din motoarele de căutare.

Cazul a ajuns la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene care, în luna mai 2014, a pronunţat sentinţa ce reprezintă un moment marcant în aplicarea „dreptului de a fi uitat”. Curtea de Justiţie a declarat că Mario Costeja are într-adevăr dreptul să solicite îndepărtarea unor link-uri din listele date de motoare de căutare la introducerea numelui său în acestea, în măsura în care anumite condiţii sunt îndeplinite. Pe urma acestei sentinţe, în mod destul de ironic, numele şi cazul lui Costeja a devenit cunoscut în lumea întreagă.

„Procesul a fost absolut plictisitor, în ciuda faptului că mă confruntam cu o companie uriaşă, cu lobby deosebit de puternic” – a declarat Mario Costeja la întrebările jurnaliştilor implicaţi în proiectul nostru, subliniind faptul că lui nu-i place expresia „dreptul la uitare” ca termen pentru obiectivul pe care l-a avut, nici nu-l foloseşte. „Este vorba de îndepărtarea unor informaţii false, care ar fi în detrimentul unor persoane private”, după cum a ţinut să specifice.

Cum procedează Google?

Persoanele care ar dori să solicite îndepărtarea unor link-uri, au la dispoziţie mai multe opţiuni. Cea mai simplă metodă ar fi completarea unui formular oferit de Google, unde trebuie să se precizeze despre care link ar fi vorba şi de ce se doreşte îndepărtarea lui, şi solicitarea trebuie asociată cu copia unui act de identitate.

Decizia referitoare la o parte din aceste solicitări este luată la Dublin, în centrul european al corporaţiei Google. Restul ajunge în birourile centrale din Mountain View. Reprezentantul motorului de căutare ne-a spus că la acest nivel sunt implicaţi numeroşi specialişti care pot lua decizii cu privire la solicitări venite din partea tuturor etniilor europene. În cazul limbilor care apar frecvent în astfel de cazuri, este vorba de personal angajat cu normă întreagă, în cazul limbilor mai rare se lucrează cu colaboratori externi, care trebuie să respecte anumite condiţii foarte stricte de confidenţialitate.

Dar totuşi, cum se pot analiza şi cum se poate lua decizie corectă în cazul tuturor solicitărilor, dacă în cei aproape 3 ani trecuţi de la sentinţa pronunţată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene s-au înregistrat aproape 700 de mii de solicitări, cu 1,8 milioane de link-uri de îndepărtat din listele date de motoarele de căutare? Este vorba de aproape 2 mii de link-uri pe zi, în general.

Solicitările ajung în atenţia unor specialişti

După cum am înţeles, o parte a sistemului de evaluare funcţionează în mod automat. Solicitările înregistrate conţin adesea unele link-uri care se tot repetă. Tot în mod automat se filtrează formularele completate incorect sau incomplet. Analiza conţinutului este însă făcută de specialişti.

„Deciziile referitoare la aplicarea dreptului la uitare, respectiv la eliminarea unor link-uri din listele date de motoare de căutare nu se bazează pe vreun algoritm. Toate solicitările care ajung la noi, sunt evaluate de specialişti care iau o hotărâre în conformitate cu regulamentul de protecţia datelor, şi cu legile în vigoare în Europa” – ne-a declarat Alistair Verney, liderul departamentului de comunicare Google EMEA.

O solicitare trimisă din România va ajunge la un specialist care lucrează pentru Google şi care vorbeşte limba română. Dacă totul este clar şi cazul pare cât se poate de limpede, atunci specialistul adoptă o decizie pe loc. Dacă însă apar semne de întrebare legate de îndepărtarea link-ului, conform solicitării, cazul ajunge la un for superior, respectiv pe masa unor avocaţi. La întrebarea noastră, Google a răspuns că unele solicitări mai complicate parcurg această rută de mai multe ori.

Solicitările sunt evaluate de Google conform reglementărilor proprii. Acestea sunt însă elaborate în acord cu recomandările corpului de consiliu al Comisiei Europene, Article 29 Data Protection Working Party.

Din România, până la ora actuală, s-au înregistrat 40.716 solicitări, dintre care au fost aprobate 9.879. Decizia finală este comunicată apoi printr-un e-mail celui care a depus solicitarea. Este informat şi webmasterul (întreţinătorul) paginii cu link-ul care a fost îndepărtat, respectiv se trimite un e-mail la adresa care apare pe pagina respectivă. Un astfel de e-mail trimis în Spania arată de exemplu aşa:

Dacă Google nu adoptă o decizie favorabilă solicitantului, acesta se poate adresa comisiei de protecţia datelor cu caracter personal din ţara respectivă.

În perioada mai 2014-iulie 2016 Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a primit petiţii formulate de 36 de petenţi, având ca obiect ştergerea rezultatelor afișate pe Internet cu ajutorul motorului de căutare al Google, având drept obiect ştergerea rezultatelor afișate pe Internet cu ajutorul motorului de căutare al Google, având drept criteriu numele și prenumele lor, ne-a răspuns ANSPDCP.

„În cadrul procedurii de soluționare a plângerilor, petenţii trebuie să prezinte dovezi că s-au adresat anterior (cu 15 zile) către Google Inc. și că acest operator a refuzat să dea curs cererilor lor de ștergere a informațiilor afișate pe Internet. Precizăm că nu este admisibilă plângerea dacă a fost anterior introdusă o acțiune în instanță, cu același obiect și între aceleași părți. Autoritatea națională de supraveghere analizează fiecare plângere dacă este admisibilă și dacă există suficiente elemente relevante privind caracterul întemeiat al cererilor primite. (…) În cazul în care o plângere este considerată admisibilă și întemeiată, instituţia noastră demarează o investigație, solicitând în scris Google Inc. să dea curs cererii adresate. În cea mai mare parte a solicitărilor Autorităţii naționale de supraveghere, Google Inc. a răspuns favorabil; într-un singur caz, acest operator a decis să conteste adresa ANSPDCP, speță în care instanța a dat câștig de cauză instituției noastre.” – ne-a comunicat ANSPDCP.

„Cele mai importante informaţii nu ne stau la dispoziţie”

În Europa Google a îndepărtat 650 de mii de link-uri din listele rezultate pe numele unor persoane private. 8% dintre toate link-urile cu pricina ne trimit la aceleaşi 10 pagini web. Viktor Mayer-Schönberger, unul dintre cei care au inventat „dreptul de a fi uitat” consideră că această informaţie nu influenţează semnificativ listele date de motoarele de căutare. „Să nu uităm că Google îndepărtează anual 900 de milioane de link-uri, datorită unor încălcări ale copyright-ului, adică datorită violării dreptului de autor.”

„Nu ştiu dacă strategia Google este una bună sau rea, deoarece cu toate că există câteva statistici cu privire la procedură, cele mai importante informaţii nu ne stau totuşi la dispoziţie. Ca în cazul altor decizii similare, ar trebui să ştim cum se evaluează dovezile în situaţiile concrete, în funcţie de principiile guvernatoare. Şi tocmai despre asta nu ştim nimic.” Aşa susţine în interviul pe care ni l-a dat George Brock, profesorul de la City University din Londra, autorul unei cărţi recent publicate despre modul în care funcţionează dreptul de a fi uitat.

Journalismfund a sprijinit proiectul cross-border menit să investigheze informaţiile referitoare la dreptul la uitare. În ultimele luni am încercat să analizăm modul în care funcţionează una dintre cele mai plictisitoare proceduri de pe internet: eliminarea unor link-uri din listele motoarelor de căutare. Deşi am obţinut răspunsuri la anumite întrebări pe care le-am avut, acestea au generat alte întrebări.

Cum tot mai multe informaţii cu caracter personal ajung pe internet, disputa legată de „dreptul la uitare” va continua. Vom urmări evoluţia acestor dezbateri şi subiecte şi în viitor, iar dacă aveţi vreo plângere, observaţie sau problemă legată de link-ul unor articole accesibile pe listele motoarelor de căutare, contactaţi-ne pe această pagină sau la adresa thertbfproject@hushmail.com.

Tratăm toate informaţiile cu confidenţialitate.

Echipa :

Adrián Blanco – jurnalist specializat pe date la El Confidencial din Spania, membru Journocoders Madrid;

Marian Maani – jurnalist specializat pe probleme sociale şi ale drepturilor omului de la revista săptămânală Eesti Ekspress din Estonia;

Markus Hametner – jurnalist sepcializat pe date la DerStandard.at cofondatorul Forum Informationsfreiheit, dedicat libertăţii informaţiei şi transparenţei;

Sipos Zoltán– fondatorul şi autorul blogului de jurnalism investigativ Átlátszó Erdély;

Isabel Carvalho şi Ricardo Lafuente – jurnaliştii la secţia specializată pe audiovizual al organului mass-media Journalism ++ din Porto.

Proiectul jurnalistic cross-border a fost finanţat de către Journalismfund