A murit Mircea Snegur, primul președinte al Republicii Moldova / Maia Sandu anunță zi de doliu național și funeralii cu onoruri de stat
Primul președinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, a decedat miercuri seara la vârsta de 83 de ani, potrivit Moldpres. Actual președinte al țării, Maia Sandu, a anunțat că sâmbătă va fi declarată zi de doliu național și vor fi organizate funeralii de stat.
„Am aflat cu profundă tristețe că în această noapte a decedat Mircea Snegur, primul Președinte al Republicii Moldova. Domnul Snegur a trăit în vremuri istorice și a avut un rol esențial în promovarea independenței, libertății și suveranității Republicii Moldova. Mircea Snegur va rămâne în memoria noastră ca Omul care a stat la leagănul Independenței Republicii Moldova”, a scris Maia Sandu pe Facebook.
„Adresez sincere condoleanțe familiei, rudelor și tuturor celor care l-au cunoscut și prețuit pe Mircea Snegur. Am solicitat administrației prezidențiale declararea zilei de doliu național pe 16 septembrie și organizarea funeraliilor cu onoruri de stat. „Trăiască Moldova independentă!” – cu aceste cuvinte și-a încheiat adresarea domnul Mircea Snegur pe 27 august 1991. Această urare a unit moldovenii în anii de Renaștere națională și ne va ghida și pe noi în construirea unui viitor demn pentru copiii noștri și Republica Moldova”, a mai spus ea.
Mircea Snegur, primul președinte al Republicii Moldova
S-a născut la 17 ianuarie 1940, în satul Trifănești, raionul Florești. În anul 1956 a absolvit Școala Medie din satul Frumușica (raionul Florești). Studiile superioare și le-a făcut la Institutul Agricol din Chișinău, pe care l-a absolvit în 1961. A făcut aspirantura la Catedra de fitotehnie a aceluiași Institut (1970-1972), obținând titlul științific de doctor în științe agricole. De specialitate este agronom-savant.
În anii 1961-1968 a lucrat în calitate de agronom și președinte de colhoz în satul Lunga (raionul Florești). Ulterior a deținut funcțiile de: director al Stației Experimentale pentru Culturile de Câmp (1968-1973), șef al Direcției principale știință agricolă a Ministerului Agriculturii (1973-1978), director general al Asociației Științifice de Producție “Selecția” și director al Institutului de Cercetări Științifice în Domeniul Culturilor de Câmp din orașul Bălți (1978-1981).
În perioada 1981-1985 este prim-secretar al Comitetului Raional Edineț al Partidului Comunist din RSS Moldovenească (PCM). Din anul 1985 și până în anul 1989 deține funcția de secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist din RSS Moldovenească (PCM).
La 26 martie 1989 este ales deputat în Sovietul Suprem al URSS, a fost deputat în Sovietul Suprem al RSSM de legislaturile a XI-a și a XII-a, deputat în Parlamentul Republicii Moldova de legislatura a XIV-a.
La 29 iulie 1989, Mircea Snegur este ales președinte al Prezidiului Sovietului Suprem al Republicii Socialiste Sovietice Moldovenești (RSSM), iar apoi la 27 aprilie 1990 ca președinte al Sovietului Suprem al RSSM. În august 1989 a susținut proiectul de lege care conferea limbii române dreptul de limbă oficială și revenirea la drapelul tricolor.
La 3 septembrie 1990, Mircea Snegur este numit președinte al RSS Moldova de către Sovietul Suprem. De la 3 septembrie 1990 a deținut funcția de președinte al Republicii Moldova, până la 1 decembrie 1996.