Sari direct la conținut

INTERVIU Cum este primită în Ucraina vestea că poate lovi teritoriul Rusiei cu arme americane: „Ofensiva din Donbas se va opri”

HotNews.ro
INTERVIU Cum este primită în Ucraina vestea că poate lovi teritoriul Rusiei cu arme americane: „Ofensiva din Donbas se va opri”
Militari ucraineni luptă în Donbas, pădurea Kremin. FOTO: Marek M. Berezowski / Anadolu

Dacă Ucraina începe să lovească cu rachete americane întreaga parte europeană a Rusiei, atunci ofensiva în Donbas se va opri, pentru că Putin nu va mai avea resursele necesare, susține analistul și fostul militar ucrainean Mykhailo Samus, într-un interviu pentru Hotnews.

  • Atacurile masive asupra Ucrainei din weekendul trecut, cu mulți morți și răniți în rândul populației civile, au reprezentat un semnal al lui Putin pentru viitoarea administrație Trump de la Casa Albă, mai spune Mykhailo Samus. 
  • „Trump are un caracter foarte dur; el nu este ca Biden și nu poate fi intimidat cu rachete”, crede analistul militar.

Faptul că administrația Biden și-a dat acordul pentru ca Ucraina să lovească adânc în teritoriul Rusiei cu armament american este considerat de analiștii internaționali un moment de cotitură al războiului, acum, după mai bine de 1000 de zile de la debutul acestuia.

HotNews a vrut să afle cum privită această decizie și în Ucraina și a realizat un interviu cu analistul Mykhailo Samus, fost militar timp de 12 ani în Forțele Armate ale Ucrainei.

– În ce măsură credeți că permisiunea SUA dată Ucrainei de a lovi teritoriile îndepărtate ale Rusiei va putea influența mersul războiului?
În general, Ucraina nu a înțeles, timp de o mie de zile de război, de ce nu i se permite să lovească teritoriile Rusiei, în condițiile în care Rusia atacă teritoriul Ucrainei. Nu exista nicio logică.

În al doilea rând, există „Planul Victoriei” al președintelui Zelenski, pe care acesta l-a prezentat personal președintelui Biden acum mai bine de o lună. Punctul al doilea din acest plan prevedea, exact, permisiunea de a ataca teritoriile îndepărtate ale Federației Ruse, precum și transmiterea către Ucraina a unui număr cât mai mare de arme cu rază lungă de acțiune. 

La acel moment, cererea a fost respinsă, iar între timp au murit foarte mulți ucraineni. În noaptea de luni, Rusia a lansat asupra Ucrainei 120 de rachete și 90 de drone „Shahed”, toate vizând obiective de infrastructură civilă. Niciun obiectiv militar nu a fost distrus. Este un act de terorism. 

Acum vedem ca situația strategică se schimbă, democrații au pierdut alegerile. Biden ar fi putut iniția și invitația Ucrainei de a adera la NATO, dar și să transmită tot ajutorul posibil către Ucraina. Asta pentru că SUA încă nu și-au îndeplinit promisiunile în valoare de 7 miliarde de dolari. Este vorba despre valoarea armamentului, nu de bani, de banii nu avem nevoie. Până la sfârșitul anului au rămas șapte săptămâni, astfel au nevoie să ne transmită câte un miliard de dolari pe săptămână. 

„Trebuie să distrugem toată infrastructura militară rusă care se află la o distanță de 300 kilometri”

Și totuși cum poate această decizie să schimbe mersul războiului?
Totul este foarte simplu: orice operațiune nu se organizează pe teritoriul unde se desfășoară. Mai exact, toate aspectele logistice, depozitele de armament, aerodromurile și alte obiecte de infrastructură militară care deservesc operațiunea propriu-zisă se află la o distanță de 300 de kilometri. În acest caz vorbim despre teritoriul Rusiei. 

Pentru a stopa agresiunea rusă, avem nevoie să distrugem toată infrastructura militară rusă, care se află la o distanță de 300 de kilometri. Cu drone nu putem face acest lucru, deoarece sunt prea slabe pentru aceste obiective: au doar 50 de kilograme de material explozibil, dar avem nevoie de 500 kilograme pentru a distruge aerodromuri, depozite de armamente, personalul armatei etc. 

Dacă ni se va permite să lovim întreaga parte europeană a Rusiei, atunci pot să spun cu mare probabilitate că ofensiva Rusiei în Donbas se va opri. Asta pentru că pur și simplu nu vor avea resurse pentru asta.

– Ce părere aveți că o publicație prestigioasă precum Le Figaro a scris și ulterior a șters informația conform căreia Franța și Marea Britanie ar fi permis Ucrainei să lovească Rusia cu rachete cu rază lungă de acțiune?
Europenii niciodată nu ne-au interzis, problema era la americani. Rachetele Storm Shadow au componentele de producție americană, motiv pentru care Statele Unite nu ne ofereau această permisiune. Astfel, dacă americanii ne permit, atunci cei din Marea Britanie și Franța ne vor permite cu siguranță. 

– În acest weekend, potrivit ministrului Afacerilor Externe al Ucrainei, a avut loc cel mai masiv atac al Rusiei asupra Ucrainei. Cum se explică această amplificare a loviturilor, în opinia dumneavoastră?
Acest lucru este legat de război și de regimul criminal al lui Putin. Atât. Rusia nu a lovit teritoriul ucrainean cu rachete timp de mai mult de trei luni, pur și simplu pentru că nu poate produce rachetele atât de rapid. Poate produce aproximativ 100 de rachete pe lună.

În noaptea de duminică spre luni au fost utilizate 120 de rachete, plus 90 de drone „Shaheed”. Adică au cheltuit într-o noapte rezervele pentru o lună. Le-au mai rămas resursele pentru încă câteva astfel de lovituri. Zilnic, produc câte trei-patru rachete. Este evident că au acumulat aceste rachete pentru a lovi atunci când în Ucraina vor începe înghețurile. 

Când temperatura a coborât la -1 Celsius au început loviturile asupra infrastructurii energetice. Mai multe pagube au fost aduse orașelor aflate la frontieră. De exemplu, în orașul Sumî, o rachetă balistică a lovit un bloc de locuințe. Au murit 11 oameni, iar 68 au fost răniți. Astfel de lovituri au avut loc și asupra orașelor Odesa, Harkiv, Kryvyi Rih. 

Adică, ei își aleg un oraș și încep să-l terorizeze. Și o fac pentru că știu că, deocamdată, nu dispunem de suficiente complexe balistice „Patriot” pentru a contracara aceste atacuri. 

De asemenea, aici putem presupune un anumit element politic al rușilor, deoarece acum se formează un nou model al administrației americane, cel al lui Trump. Probabil, astfel, Rusia presează administrația lui Trump să exercite presiuni asupra Ucrainei pentru a semna o capitulare, ceea ce ar încheia războiul.

În realitate, lucrurile în Rusia nu stau deloc bine, atât cu economia, cât și cu materialele militare și personalul armatei. Cea mai mare problemă a Rusiei este că Ucraina deja are rezerve pentru 2025, atât în armament, cât și în bani, care ne vor permite să luptăm în același regim și în anul 2025.

Din acest motiv, ei (Federația Rusă – n.r.) trebuie să demonstreze că au un avantaj, că au rachete, că câștigă etc. Astfel, ei speră că Trump, cel care a promis că în 24 de ore va reglementa acest conflict, va începe să forțeze Ucraina să termine acest război, adică nu Rusia, ci Ucraina, prin capitulare, ceea ce ar însemna ca Ucraina să renunțe la teritorii, să renunțe la aderarea la NATO etc.

„Nimeni, în afară de Trump, nu-i poate influența în mod real, nici pe Putin, nici pe Zelenski ”

Vladimir Putin și Donald Trump. Foto Profimedia
Vladimir Putin și Donald Trump. Foto Profimedia

– Ce credeți despre încercările unor lideri mondiali, cum ar fi Olaf Scholz și Recep Erdogan, de a propune planuri de pace pentru Ucraina?
Ucraina are rezerve pentru anul 2025. Zelenski a spus foarte clar că nu vor exista cedări în privința teritoriilor. Acest lucru este cel mai important. De asemenea, nu intenționăm să renunțăm la aderarea la NATO. Din acest motiv, pentru Trump este o problemă majoră cum să-l forțeze pe Putin să se așeze la masa negocierilor. Ucraina este gata să negocieze, însă Putin nu este pregătit pentru asta, deoarece nu a atins niciun obiectiv pe câmpul de luptă. 

El a vrut să distrugă Ucraina, dar este absolut clar că acest lucru nu mai este posibil. Putin nu va învinge Ucraina prin mijloace militare. Rachetele doar ucid populația civilă. Care este sensul în asta? Este un act de pură absurditate. Aceasta este o problemă și pentru Trump. 

În ceea ce îi privește pe Erdogan și Scholz, fiecare dintre ei caută doar capital de imagine. Este un PR pur. Nimeni, în afară de Trump, nu-i poate influența în mod real nici pe Putin, nici pe Zelenski.

Doar Trump are instrumentele și resursele necesare. Dacă se va întâmpla ceea ce au menționat unii reprezentanți din anturajul său – că, în cazul în care Putin refuză să negocieze, Trump va oferi Ucrainei un Lend-Lease (n.r.- un ajutor militar) de 500 de miliarde de dolari pentru armament – atunci aceasta va fi o metodă eficientă de a-l forța pe Putin.

Trump are un caracter foarte dur; el nu este ca Biden și nu poate fi intimidat cu rachete. Cred că cineva îi va explica lui Trump că aceste atacuri au fost un mesaj pentru el, nu pentru Ucraina. Pentru Ucraina, provocarea va fi să reziste, pentru că presiunea se va exercita nu doar asupra lui Putin, ci și asupra noastră.

Cine va ceda primul va fi folosit pentru soluționarea conflictului. Vom vedea cine are un caracter mai puternic. Nu cred că această problemă poate fi rezolvată în 24 de ore, iar escaladarea va continua. Urmează trecerea la un nou nivel al conflictului: un război de uzură.

De asemenea, trebuie să vedem ce influență va avea asupra lui Putin conceptul lui Trump privind reducerea prețurilor la petrol. Cu toate acestea, războiul ruso-ucrainean nu este prioritatea principală în politica lui Trump.

Prioritatea sa principală este economia Statelor Unite, ceea ce înseamnă tehnologii noi și energie ieftină. Următoarea prioritate este China. Trump va încerca să o elimine de pe piedestal, iar pentru Rusia, nici aici nu sunt vești bune.

Cine este Mykhailo Samus

Mykhailo Samus. Screenshot via Zoom

Mykhailo Samus a servit timp de 12 ani în Forțele Armate ale Ucrainei. A activat ca director adjunct al Centrului pentru Studii privind Armată, Conversie și Dezarmare (CACDS).

Fostul militar a fost, de asemenea, membru al colegiului editorial al Buletinului Analitic al CACDS – Provocări și Riscuri și acum conduce proiectul internațional – Rețeaua de Cercetare a Noii Geopolitici, o inițiativă independentă și apolitică, care oferă o platformă pentru cercetători, academicieni, experți, jurnaliști. 

INTERVIURILE HotNews.ro