Sari direct la conținut

Raluca Pruna: Atunci cand spui ca DNA face dosare politice e un mod de a ataca frontal DNA / Despre modificarea Constitutiei pentru interzicerea casatoriilor gay: A avea o definitie restrictiva a familiei ar fi un lucru intolerant

HotNews.ro
Raluca Pruna, Foto: Captura Digi 24
Raluca Pruna, Foto: Captura Digi 24

Ministrul Justitiei Raluca Pruna a declarat joi seara, intrebata la Digi24 despre modificarea Constitutiei pentru interzicerea casatoriilor intre persoane de acelasi sex, ca, in opinia ei, restrictionarea termenului de familie in legea fundamentala „ar fi un lucru intolerant”. Ministrul a precizat ca rolul legii este sa ii protejeze pe toti cetatenii si ca toate cuplurile, indiferent ca sunt heterosexuale sau formate din persoane de acelasi sex, si indieferent daca vor sa se casatoreasca sau nu.

Principalele declaratii ale Ralucai Pruna:

Despre lupta anticoruptie:

  • Institutiile au ajuns la un nivel de maturitate pe care il datoreaza si publicului roman. As da ca exemplu ce s-a intamplat acum un an cand nu partenerii straini ci oamenii au iesit in strada si au strigat „Jos coruptia!”. Eu nu mi-as face griji (pentru lupta anticoruptie).
  • Putem vedea destul de des atacuri la procurorii anticoruptie din Romania.
  • Atunci cand spui ca DNA face dosare politice e un mod de a ataca frontal DNA
  • DNA si judecatorii sunt neintimidati si spun asta uitandu-ma la viteza de croaziera pe care lupta anticoruptie a capatat-o in ultimii ani.
  • Cred ca media de achitari de 10% este un procent acceptabil. In Germania este de 25%.
  • Cred ca modul in care se combate coruptia astazi este de natura sa ii descurajeze pe cei care sunt in functii publice sa recurga la fapte de coruptie.
  • Nu putem spune daca sunt in scadere (numarul de fapte de coruptie). Au crescut cauzele trimise in instanta ceea ce inseamna ca noi combatem eficient acest fenomen.
  • In urma cu 10 ani sa zicem era ceva obisnuit sa se dea ceva la un ghiseu. Astazi cred ca este destul de rar sa se intample asa ceva.
  • Cainele de baza al democratiei este societatea civila, publicul larg.
  • Este important ca dupa alegerea noului legislativ, nivelul de alerta al societatii civile sa nu scada.
  • Scrisul cartilor din inchisori – Suntem intr-o societate care trebuie sa se intrebe ce vrea sa faca. Avem foarte multi doctori, avem foarte multe lucrari asa-zis stiintifice scrise din inchisori. Calitatea educatiei scade, insa avem un numar in crestere de doctori si de oameni care scriu carti asa-zis stiintifice. Raman la pararerea mea personala, inchisoarea nu este locul cercetatrii stiitifice.
  • Eu am venit aici pentru un mandat limitat si raman fidela acestui plan.
  • Trebuie sa ne concentram pe alegerile care vin si pe cetateania activa, care se exprima prin iesitul la vot.

Despre campania de modificarea a Constitutiei pentru interzicerea casatoriilor gay:

  • E un subiect de societate foarte sensibil, nu numai in Romania, a fost si in SUA.
  • Este parerea mea personala – eu cred ca sunt cetateni romani care traiesc in cupluri heterosexule si aleg sa nu se casatoreasca si exista cupluri formate din persoane de acelasi sex care aleg sa nu se casatoreasca sau sa se casatoreasca, si toate aceste cupluri merita protectie.
  • Societatea s-a schimbat si cred ca nu ne putem izola.
  • A avea o definitie restrictiva a familiei ar fi un lucru intolerant.
  • Face parte din identitatea cuiva modul in care alege sa traiasca.
  • Este necesar, asta este rostul legii, sa protejeze toti cetatenii.
  • Cred ca suntem o democratie matura.

Despre campania pentru Cumintenia Pamantului:

  • Cred ca proiectul Cumintenia Pamantului a fost un caz test pentru societatea romaneasca.
  • Nu a fost un subiect care sa nu fie sensibil.
  • Pe Facebook mi-au spus unii cetateni ca nu aceasta este problema Romaniei acum.
  • Cred ca este un lucru care tine de identitate.
Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro