Atac mai putin obisnuit al unor experti FMI impotriva neoliberalismului: Mareste inegalitatile, beneficiile sale au fost exagerate
Neoliberalismul mareste inegalitatile si beneficiile sale au fost „exagerate”: acest verdict nu vine din partea militantilor de extrema stanga ci de la FMI, un aparator traditional al acestei doctrine economice, scrie AFP.
„Beneficiile anumitor masuri care constituie o parte importanta a agendei neoliberale par sa fi fost usor exagerate”, scriu trei membri ai departamentului de cercetare al Fondului Monetar International, intr-un articol recent.
Potrivit acestora, costul acestor politici in termeni de crestere a inegalitatilor este in schimb „tangibil”, la fel ca si efectele lor asupra activitatii economice. „Cresterea inegalitatilor (…) diminueaza nivelul si viabilitatea cresterii”, spun ei, in revista Finance & Development din luna iunie, publicata de FMI.
Cei trei experti s-au interesat de doua axe ale doctrinei neoliberale, care vizeaza reducerea ariei de interventie economica a statului: libera circulatie a capitalurilor si politicile de austeritate bugetara.
Potrivit evaluarii lor, anumite transferuri de capital, in special investitiile externe direct, pot cu siguranta sa sustina cresterea unei tari, dar alte fluxuri alimenteaza din contra, pe termen scurt, volatilitatea financiara si „cresc riscul de crash”.
In ceea ce priveste austeritatea, care mai este denumita si consolidare bugetara, expertii FMI subliniaza costul pe care il presupune – cresteri de impozite, reduceri de cheltuieli publice – care sunt uneori „mai importante”, in special in tarile (Germania, Statele Unite, Marea Britanie) unde aceste cure de austeritate nu sunt indispensabile.
„Costurile legate de productia mai slaba, de reculul statului-providenta si de somaj au fost subestimate”, adauga articolul, care nu reprezinta insa in mod necesar pozitia oficiala a institutiei.
Expertii neaga si argumentul potrivit caruia austeritatea ar fi buna pentru crestere deoarece asigura investitorii privati in ceea ce priveste soliditatea bugetara a unei tari. „Fazele de consolidare bugetara au fost urmate in general mai degraba de caderi ale activitatii decat de cresteri”, spun ei.
Acuzat ca impune o austeritate drastica in schimbul imprumuturilor sale, FMI a formulat o usoara mea culpa in ceea ce priveste Grecia, dupa ce a admis ca a subestimat impactul recomandarilor sale asupra activitatii economice.
Revenind asupra uneia dintre regulile sale de aur, Fondul a recunoscut recent ca masurile de control ale capitalurilor se vot dovedi utile in anumite cazuri pentru a stabiliza economia.