Sari direct la conținut

Comisia Juridica din Camera Deputatilor a votat un proiect de modificare a legii avocaturii care le ofera avocatilor imunitate/ DNA a criticat proiectul de lege dupa ce a trecut de Senat pe motiv ca duce la nulitatea unor probe deja administrate

Comisia Juridica din Camera Deputatilor a adoptat un proiect de lege de modificare a legii avocaturii care a trecut deja de Senat, care prevede, intre altele, ca procurorii nu au voie sa ridice inscrisuri sa puna sub sechestru sau sa dispuna confiscarea comunicarilor scrise intre client si avocat, nici a „suporturilor de sunte, imagine si date”, adica a calculatoarelor sau telefoanelor mobile apartinand avocatilor. Comisia a adoptat practic miercuri un raport suplimentar la aceasta lege. Hotnews.ro a scris pe larg despre acest proiect anul trecut, notand faptul ca, intamplator sau nu, aceste modificari vin la scurt timp dupa cazul Sova-Ponta, acuzati pe baza unor probe obtinute in urma unor perchezitii informatice ca ar fi comis fapte de coruptie pe vremea cand activau ca avocati.

UPDATE 13.45: La finalul sedintei, Cupsa a facut o serie de declaratii pentru presa. Liberalul, de profesie avocat, membru in Baroul Bihor, a declarat ca ceea ce sustine DNA privind nulitatea unor probe in urma acestei legi este „imposibil” intrucat legea se va aplica pentru viitor. Afirmatia lui Cupsa a fost contrazisa insa de Scutea, cea care a precizat ca se aplica legea mai favorabila, adica cea care urmeaza sa fie votata in plen si adoptat astazi de comisie, ceea ce, potrivit secretarului de stat, ar putea duce la probleme pentru anchete si procese.

Ioan Cupsa:

Am adoptat raportul privitor la proiectul de initiativa legislativa cu nr. 555/2015, ceea ce inseamna o modificare substantiala la legea avocaturii. Legea avocaturii in forma pe care noi, astazi, am adoptat-o tine cont atat de interesele celor care fac parte din aceasta profesie a avocatilor, de interesele justitiabililor, cei care beneficiaza de interesele avocatilor, asa cum tin cont si de interesul general.

Eu cred ca este o lege echilibrata. Dezbaterile au fost indelungate. Reprezentantii Ministerului Public, ai Ministerului Justitiei, ai CSM, reprezentanti ai profesiei, a Uniunii Nationale a Barourilor din Romania au fost prezenti. Sa spunem ca am facut un lucru bun, doar aplicarea ulterioara ne va spune daca aceasta modificare legislativa este pozitiva sau nu.

In buna masura au ramas acele modificari de la Senat, unele insa a fost a randul lor modificate astazi sau in cursul dezbaterilor anterioare. Sigur, fiecare poate critica acest text legislativ. Vom vedea dupa ce vom aplica in practica acest text vom sti daca am gresit sau nu.

Parerea mea este ca este o lege care tine categoric cont de echilibrul absolut necesar in societate, tine cont de interesele profesiei, ale justitiabililor, iar interesul general cu certitudine a fost urmarit si cred eu ca a fost realizat.

Creeaza aceste modificari o imunitate avocatilor? Nu, nici pe departe. Este doar o tratare normala atat a profesie, cat si a raporturilor specifice dintre avocat si clientul pe care il apara si era firesc sa intervenim in acest fel.

Modificarile sunt foarte numeroase, practic intreaga lege este reasezata, inclusiv, sanctiunile cu care vor fi tratate incalcarile privitoare la obligatiile pe care le au colegii nostri avocati, asa cum raportul dintre client si avocat este altfel tratat. Se asigura noi garantii in ceea ce priveste secretul informatiilor care sunt schimbate, care ajung la cunostinta aparatorului, prin prisma contractului pe care il are si prin prisma reprezentarii pe care o face.

Deci nu se vor mai putea ridica inscrisurile, conversatiile? Se vor putea ridica in continuare pentru infractiunile grave inscrisurile. In continuare se vor putea folosi acele inregistrari, dar precizez pentru infractiunile cu adevarat grave. Coruptia este o infractiune cu adevarat grava, dar nu vorbim despre infractiuni de coruptie care se savarsesc de catre avocati, este imposibil, in legatura cu clientul pe care il reprezinta este vorba despre acele informatii pe care le obtine avocatul ca urmare a exercitarii profesiei sale, de care are absolut nevoie pentru a-l putea apara in conditiile legii pe clientul sau si pentru care era nevoie de confidentialitate.

Sunt doar niste precizari, sunt modificari, dar mai degraba zic eu, de data aceasta punem in clar ceea ce legea 51 cuprindea in spiritul ei.

MJ a avut amendamente, unele dintre ele au fost insusite de catre noi, este adevarat ca o buna parte dintre acele amendamente nu au fost preluate si nu se vor regasi proiectului care va fi supus votului in plen, saptamana viitoare sau peste doua saptamani. Au fost precizari mai degraba de tehnica decat de continut cele care nu au fost preluate.

In dezbaterea de astazi, singurul lucru cu care am fost intr-adevar in dezacord a fost cel privitor la angajarea raspunderii avocatului in legatura cu nedenuntarea unor fapte pe care le afla in legatura cu exercitarea mandarului sau de avocat. Acolo, pozitia noastra este clara, in masura in care avocatul afla anumite informatii despre savarsirea unei fapte in exercitarea profesiei sale cred eu ca ar trebui sa fie protejat pentru nedenuntare, asa este firesc. Altfel, nu va putea exercita mandatul pe care il are. Nu isi va putea apara clientul.

O modificare substantiala este faptul ca se vor stabili onorarii minimale in legatura cu practicarea aceste profesii. O alta modificare substantiala este angajarea raspunderii chiar mai grava decat este in Codul Penal pentruinfractiune cu caracter general savarsita de catre avocat in legatura cu exercitarea profesiei. De asemenea, angajarea raspunderii disciplinare a avocatului este una foarte restrictiva tocmai pentru ca se doreste ca aceasta profesie sa isi regaseasca maretia de alta data.

Este imposibila (nulitatea unor probe deja existente – n.r.). Se va aplica pentru viitor, probele au fost culese potrivit legii de la data respectiva.

Secretar de stat Gabriela Scutea:

„Punctul de vedere transmis de guvern semnaleaza multe aspecte critice raportat la solutiile propuse pentru ca pentru unele institutii sunt prevazute garantii suplimentare, mult mai largi in ceea ce priveste regimul juridic al profesiei de avocat si implicatiile care pot sa apara pentru proceduri in derulare. Ma refer direct la modificarile propuse pentru interceptarile in cadrul discutiilor unor persoane in care pot sa apara date referitoare la un avocat, punctele privind efectuarea perchezitiei sediului profesional al avocatului. Sunt deosebiri foarte mari (fata de legea in vigoare – n.r.).”

Instituie aceasta lege o imunitate speciala pentru avocati? „Folosirea termenului imunitate nu este corecta dpdv tehnic. Eu am spus ca sunt garantii mult mai ample decat pentru alte profesii. Problemele pentru investigatii sau pentru procese in curs pot sa apara din perspectiva aplicarii legii penale mai favorabile. In ceea ce priveste aplicarea normelor de procedura penala acestea au o regula de aplicare imediata.”

„Obiectul guvernului a fost ca aumite prevederi care nu asigurau un echilibru necesar sa fie eliminate din text. Legea dina cest moment este una functionala si trebuie sa o privim in contextul noii legislatii penale (codul penal si codul de procedura penala in vigoare de doar doi ani – n.r.)”

Proiectul va intra la votul final in plenul Camerei Deputatilor saptamana viitoare, cel mai probabil. Daca este adoptat, merge la promulgare de catre presedintele Klaus Iohannis.

UPDATE 13.00: Comisia Juridica a votat controversatele modificari propuse la legea avocaturii. Au fost prezenti pe parcursul acestei dezbateri circa 5 sau 6 deputati, din totalul 25 de membrii. Intre acestia vicepresedintele Comisiei Ioan Cupsa, vicepresedintele Valeria Schelean, Marius Manolache, dar si Mate Andras si Eugen Nicolicea, care au plecat inainte de final. Deputatii au sustinut ca nu au nevoie de cvorum de sedinta sau de vot.

De notat ca nici una din observatiile de fond ale Guvernului (vedeti aici pe larg) si sustinute de reprezentantul ministerului justitiei nu a fost admisa.

De altfel, acest lucru a fost mentionat si de secretarul de stat in Ministerul Justitiei, Gabriela Scutea, care a afirmat ca doar cateva modificari de ordin tehnic sustinute de MJ au fost insusite si adoptate de comisie.

***

Una din modificarile introduse in Comisia Juridica din Camera Deputatilor face practic imposibila si ineficienta interceptarea avocatilor, deoarece acestia trebuie anuntati de judecator de indata ca impotriva lor s-a dispus masura interceptarii. Redam mai jos amendamentul integral

  • „Raportul dintre avocat si persoana pe care o asista sau o reprezinta nu poate forma obiectul   supravegherii tehnice decat daca exista date ca avocatul savarseste ori pregateste savarsirea unei infractiuni dintre cele prevazute in  art.139  alin.(2) C.pr.pen. Daca pe parcursul  sau dupa executarea masurii   rezulta ca activitatile de supraveghere  tehnica au vizat si raporturile dintre avocat si suspectul ori inculpatul  pe care acesta il apara, probele obtinute nu pot fi folosite in  cadrul niciunui  proces  penal, urmand a fi distruse, de indata de catre procuror. Judecatorul care a dispus masura este  informat, de  indata, de catre procuror. Judecatorul dispune informarea, de indata, a avocatului.

Comisia Juridica a dat deja un raport pe data de 10 martie, insa a fost retrimis de catre plen inapoi la comisie pentru un raport suplimentar. Acesta este cel care a fost discutat miercuri, insa prin acest raport suplimentar modificarile controversate au ramas in proiectul de lege. (Vezi aici raportul Comisiei Juridice)

Adoptarea modificarilor la legea avocaturii „ar avea drept consecinta nulitatea unor probe deja administrate in dosarele Directiei Nationale Anticoruptie, aflate atat in faza de urmarire penala, cat si pe rolul instantelor de judecata”, se arata intr-un raspuns transmis, in iunie 2015, de Departamentul National Anticoruptie la solicitarea HotNews.ro.

Daca modificarile la legea avocaturii vor fi adoptate si intra in vigoare, printre marii beneficiari se numare Dan Sova si Victor Ponta, deoarece unul din efecte ar fi nulitatea actelor procedurale din dosarele in care sunt cercetati in calitatate de avocati, au declarat pentru HotNews.ro surse judiciare inca de anul trecut, cand legea a intrat in dezbaterea Parlamentului. Potrivit acestora, interdictia impusa procurorilor de a ridica orice comunicari intre avocat si client precum si de a face percheztii informatice transforma cabinetele de avocatura in viitoare buncare bune de ascuns infractiuni, au mai declarat sursele citate.

Procurorii nu au voie sa ridice inscrisuri sa puna sub sechestru sau sa dispuna confiscarea comunicarilor scrise intre client si avocat, nici a „suporturilor de sune, imagine si date”, adica a calculatoarelor sau telefoanelor mobile apartinand avocatilor. Asa suna unul dintre amendamentele admise la legea avocaturii depuse de senatorul PSD, Ioan Chelaru, si insusite de Comisia Juridica din Senat. Raportul Comisiei juridice cu aceste modificari a ajuns, marti,i in plen, urmand ca miercuri sa fie votate modificarile la legea avocaturii.

Un alt amendament depus tot de senatorul PSD Ioan Chelaru prevede ca avocatii nu raspund daca nu denunta fapte de coruptie despre care afla in exercitarea profesiei, sunt obligati sa o faca doar in cazurile de infractiuni cu violenta sau terorism.

Cum a explicat la vremea respectiva senatorul PSD amendamentele propuse si, intre timp adoptate, la legea avocaturii:

  • Acestea (perchezitii informatice – n.r.) privesc anumite raporturi, nu poti sa interzici confiscarea de inscrisuri in general. Se refera la raporturile dintre client si avocat, atata timp cat nu si avocatul este suspect de comiterea unei infractiuni. In prezent nu exista niciun fel de protectie a avocatului, este foarte usor ca avocatul sa devina suspect numai prin faptul ca asista un suspect sau un invinuit. Si am vrut sa fie clara o delimitare din acest punct de vedere si sa asigur o protectie a avocatului care sa isi poata face profesia nu sub presiunea organului de urmarire penala. Daca ulterior se constata ca este complice la o infractiune, fara nicio discutie. Eu nu vreau sa protejez avocatul impotriva legii, eu vreau sa protejez avocatul impotriva abuzurilor, atat. Perchezitiile nu se pot face decat in prezenta decanului baroului sau a unui reprezentant al decanului baroului. Pentru ca am nevoie de cineva neutru. Organul de urmarire penala vine si face perchezitii in urma unui ordin si are un interes, invinuitul sau suspectul are un alt interes, si atunci este nevoie de un organ neutru care sa asigure obiectivitatea acestor perchezitii.”

De notat ca autorul amedamentelor anul trecut, in Comisia Juridica din Senat, este senatorul PSD Ioan Chelaru este si presedintele Uniunii Juristilor din Romania. UJR a primit in 2014, de la Guvernul Ponta, statutul de organizatie de utilitate publica, statut din care decurg o serie de avantaje financiare. Senatorul Chelaru a fost unul dintre avocatii lui Sorin Ovidiu Vantu si omul sau de incredere.

Proiectul de lege care aduce o serie de modificari legii privind organizarea si exercitarea profesiei de avocat a fost inregistrata la Senat in decembrie 2014. Modificarile propuse de senatorul PSD Ioan Chelaru au fost adoptate in Senat, in prezent fiind discutate in Comisia Juridica din Camera Deputatilor. Reamintim ca, daca legea trece de plenul Camerei, urmatorul pas este promulgarea.

De remarcat ca initiatori proiectului de lege sunt, majoritatea, parlamentari-avocati:

Boboc Catalin – senator PNL; Chelaru Ioan – senator PSD (avocat); Chiuariu Tudor-Alexandru – senator PNL (avocat); Corlatean Titus – senator PSD; Dontu Ovidiu-Liviu – senator PSD (avocat); Federovici Doina-Elena – senator PSD; Jipa Florina-Ruxandra – senator UNPR (fost avocat); Miron Vasilica-Steliana – senator PNL (avocat); Nicolae Serban – senator PSD (avocat); Nicula Vasile-Cosmin – senator PSD; Pataki Csaba – senator UDMR; Popa Nicolae-Vlad – senator PD-L (avocat); Sova Dan-Coman – senator PSD (avocat); Tise Alin-Paunel – senator PD-L (avocat); Adam Luminita-Pachel – deputat PP-DD (avocat); Barbulescu Daniel-Ionut – deputat PSD (avocat); Cataniciu Steluta-Gustica – deputat Independent (avocat); Cseke Attila-Zoltan – deputat UDMR; Emacu Gheorghe – deputat UNPR; Fenechiu Catalin-Daniel – deputat PP-DD (avocat); Florea Daniel – deputat PSD (avocat); Ionescu Aurelian – deputat PC (avocat); Iordache Florin – deputat PSD (avocat); Manolache Marius – deputat PSD (avocat); Mate Andras-Levente – deputat UDMR (avocat); Nicolicea Eugen – deputat UNPR; Paslaru Florin-Costin – deputat PSD; Podasca Gabriela-Maria – deputat PSD; Popa Radu Mihai – deputat PP-DD; Stragea Sorin Constantin – deputat PSD

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro