VIDEO Corespondenta de la Berlin: "Hotel Dallas" – Bobby nu ne salveaza din istorie, chiar daca trece prin Romania

Prezentat in sectiunea Panorama Dokumente, „Hotel Dallas”, realizat de artistii vizuali (debutanti in cinema) Livia Ungur si Sherng-Lee Huang, amesteca realitatea cu fictiunea, momentele muzicale cu reconstituirile si interviurile, istoria Romaniei cu conditia artistului. Rezultatul e ambiguu, inegal si incitant. Cel mai provocator in acest “documentar” e ca Ungur pretinde ca e fiica unui anume Ilie, dupa numele lui Ilie Alexandru, autorul ranch-ului de la Slobozia. Faptul ca Patrick Duffy a acceptat sa apara chiar pe gratis e si el un clenci puternic.

Livia Ungur nu e fiica lui Ilie Alexandru, asa cum s-ar putea intelege din sinopsisul filmului si chiar din film. A emigrat cu Loteria Vizelor in America in 2004, a studiat arta video, sculptura si performance la prestigioasa Yale School of Arts, si actualmente locuieste la New York unde lucreaza impreuna cu sotul ei, Sherng-Lee Huang. (Lucrarile lor pot fi vazute aici: ungur-huang.com).

Ideea ca ar fi fiica lui Ilie Alexandru poate fi deconcertanta pentru spectatorul roman. Ma intreb daca un strain ar lua de bune toate detaliile despre Ilie, Regele Florii Soarelui (cum i se spune in film) si parcul Hermes cu ranch-ul si copia dupaTurnul Eiffel, desi e de inteles ca n-au fost construite special pentru film.

Dar autorii, mai ales Livia Ungur (sotul ei, video editor pentru The Huffington Post, s-a ocupat mai ales de partea tehnica), mizeaza pe granita neclara dintre adevar si fictiune. Asta ar fi una din tezele lui “Hotel Dallas”.

In cel mai suprarealist moment al filmului, Livia e strecurata de mama ei intr-o cutie si trimisa cu trenul la Bucuresti. Datoria unei gauri facute in cutie, aceasta devine o camera obscura prin care lumina intra si imaginile sunt proiectate rasturnat. Se spune ca Vermeer ar fi facut asa, si atunci, se intreaba Ungur, care mai e rostul artei – sa copieze realitatea sau sa o recreeze? (“Uita-te-n ochii mei, / Adevar si nu minciuna”, canta Ilie, miliardarul de carton.).

Undeva la inceputul filmului sunt cateva cadre in alb-negru cu Coloana Infinitului, Masa Tacerii si Poarta Sarutului filmate rasturnat. Autorii se declara interesati de tot ce e contradictoriu, iar filmul nu duce lipsa de astfel de elemente. Incepe cu o vizita a Liviei Ungur la ranch-ul Southfork si, pe romanta Ioanei Radu “Inima, de ce nu vrei sa-mbatranesti”, vedem de aproape decorul de muzeu al serialului “Dallas” (inclusiv paharul de bautura pe marginea cadei de marmura roz).

Pe urma exista niste reconstituiri ale momentului cel mai intens al serialului, moartea lui Bobby, folosind copii imbracati in pionieri si adaptand dialogurile la Romania comunista. La priveghi, B. (mort) ii spune lui J: “J., promite-mi ca nu te vei intoarce la tara. Viitorul este in urbanizare rapida. Sa nu te supui influentei straine, mentine-ti independenta si fata de Est, si fata de Vest.”

Aceste reenactement-uri in cheie ironica pierd din cauza stangaciei copiilor, dar si acest lucru poti presupune ca a fost planuit. Dupa prima astfel de reconstituire, regizoarea apare in cadru si blureaza si mai mult granita dintre real si fictiune atunci cand, dupa prima aparitie a lui Ilie, care cantase o balada despre el, ii spune din off: “un pic mai la dreapta, tata!”.

Pentru cine nu stie, Ilie Alexandru a murit in 2010, dupa ce fusese intr-adevar condamnat la 12 ani pentru inselaciune si furt. “Fiica” sa ii reproseaza acest lucru in film: “A pagubit tara de milioane. Hotelul Dallas apartine acum Sloboziei, dar va dura ceva pana vom plati tot ce a furat el.”

Interpretat de Nicu Ungureanu, Ilie are ochelari de sticla rosie si canta monocord in diverse locuri ale parcului Hermes, inclusiv in sinistra sala de festivitati cu animale impaiate. Secventele au ceva de David Lynch combinat cu Ulrich Seidl, iar Ilie canta: “Vei auzi vorbe goale, / Ca am facut un dezastru, / Am tintit inspre soare, / Si-am cazut ca un astru.”

In alte reenactment-uri, pionierii refac scena uciderii cuplului Ceausescu si sunt impuscati tot de pionieri. Aceste scene sunt lugubre si socante, desi componenta manipulatorie e evidenta. Exista tot timpul ceva ambiguu in felul in care e folosita realitatea. O ironie subterana insoteste cateva dintre “miturile” romanesti vizitate de film – uciderea Ceausestilor de Craciun, Coloana Infinitului, Cimitirul Vesel de la Sapanta, orientarea de dreapta a intelectualilor interbelici etc- dar, in acelasi timp, poti presupune si ca Ungur mizeaza pe potentialul lor comerical pentru Occident.

Ironia e vizibila, de pilda, in scena cinei de Craciun la care unul dintre filosofi ii spune lui Bobby: “Problema dumneavoastra e o problema de istorie. Sunteti familiar cu filosofii romani?”, la care cineva completeaza:”In afara de Dracula si Nadia Comaneci.”

Subiect

Iata ce se intampla, pe scurt, in film – desi nu exista o poveste logica: Bobby moare in serial si se trezeste la ranch-ul din Slobozia, unde o intalneste pe Livia, care a castigat Loteria Vizelor si se pregateste sa plece la New York. Bobby e fantoma, nu e vizibil, si i se spune Mr. Here. Doar vocea i se aude (Patrick Duffy apare de trei ori in film). Mr. Here vorbeste cu Livia in engleza, iar Livia ii raspunde in romana.

In vis, Bobby viseaza Coloana Infinitului si intelege ca, daca se va catara pe ea, va ajunge acasa. In drum spre Targu Jiu, el si Livia fac o oprire la mama Liviei, care ii trimite cu un cozonac intr-o cutie la Bucuresti, precum si la Cimitirul Vesel de la Sapanta. Pana la urma, spiritul lui Mr. Here e eliberat.

Asta e, cum ar veni, schelaria dramaturgica si, desi filmul e mai mult de atat, el nu se contrage nici la miezul sau ideatic destul de subtire – istoria e circulara, raul se poate intoarce. Partea cea mai interesanta e felul cum face din istorie o problema artistica si din istoria personala una publica.

Cel mai reusit moment al filmului e un fragment din westernul “Angel and the Badman” (1947) de James Edward Grant, in care imaginile cu John Wayne sunt rulate invers, in vreme ce din off Ungur spune in engleza un text care are si n-are legatura cu ele. Acesta e un fel de miez nostalgic al filmului nu doar pentru ca e personal, vorbind despre imposibilitatea regasirii trecutului (“Oricat de departe sau de rapid am fi calatorit, trecutul era mereu imposibil de atins”.)

In alta parte a filmului istoria publica intra in marsarier, intr-un reusit jurnal TV care incepe cu focuri de artificii pentru anul 2000. Crainica spune: “Azi, cand secolul 21 isi ia ramas-bun, transmit dragi telespectatori cuvinte din ani trecuti ce vor veni de-acum (n.red. imagini cu zapada ningand in sus si cu masinile mergand inapoi). Iarna va face loc toamnei dinainte. Ia aminte: vor aparea si disparea necredinciosi (imagini cu sedintele CPUN si cu Ion Iliescu). O licitatie rapida, neincetata, de falsuri si nici un Brancusi.

Vor inceta proteste inca neincepute (marsuri mergand inapoi), minerii vor merge inapoi spre mina (Mineriada), Nicolae va reinvia ale Elenei pacate inca nefacute (reconstituirea cu pionierii). Esarfe pe ochi se vor lua, cantec de leagan ratiunii vom canta (pionieri in careu si parade cu sportivi). Idealuri uitate urmasi din nou vor aduna, cravate rosii vor iesi la defilat. Hai sa jucam un poker pe cartele (oameni stand la cozi in comunism). Nu sta la rand cel care a castigat. Duminica, la stele cum apar ne vom uita prin telescop patrat: Bobby, Pamela, JR.”.

Dupa cum v-ati dat seama, “Hotel Dallas” nu e nici documentar, nici fictiune, nici musical, ci un colaj suprarealist si oniric, o calatorie interioara a artistei care, stabilita bine-mersi la NY, e in continuare fascinata de tara pe care a lasat-o in urma si de felul cum se nutreste din ea.

Patrick Duffy a intrat in proiect cand filmul avea un prim montaj si, spre surprinderea autorilor, nu doar ca a acceptat sa joace, dar nici n-a pretins vreo remuneratie – cu exceptia unei sticle de vin romanesc! El nu a calatorit in Romania pentru filmari.

Filmul a fost turnat in 2014 si a beneficiat de participarea unor actori romani (Crenguta Hariton, Carmen Roxin, Neculai Predica, Ioan Roxin) care nu doar interpreteaza niste roluri, dar uneori rememoreaza amintiri din comunism.

In film apare si raposatul Larry Hagman. Intr-o inregistrare la BBC, fostul JR povesteste amuzat ca atunci cand a vizitat ranch-ul de la Slobozia, cineva i-a spus cu lacrimi in ochi: “Multumesc, JR, ca ai salvat Romania!”

Mitul popular al Occidentului care salveaza Romania prin filmele sale e mai amplu si mai nuantat valorificat in “Hotel Dallas” decat in documentarul “Chuck Norris vs. comunismul”, de Ilinca Calugareanu, care era construit pe un esafodaj pretins real si ajungea sa sugereze ca filmele pe video ar fi dus la revolutia din 89.

La fel ca Ilinca Calugareanu, care si ea locuieste in Occident, Livia Ungur simte potentialul temei, dar are cu totul alta scala de masura atunci cand lucreaza cu adevaruri si fictiuni.