UPDATE VIDEO Corespondenta de la Cannes: "The Son of God", cu romanul Levente Molnar, a luat Premiul FIPRESCI si e favorit pentru Palme d'Or

Filmul lui Laszlo Nemes “The Son of Saul” a fost distins in aceasta dupa-amiaza cu Premiul FIPRESCI. Pana duminica seara, cand vom afla palmaresul oficial, iata pronosticurile si concluziile celei de-a 68-a editii, precum si interviuri cu Corneliu Porumboiu, Cuzin Toma si Adrian Purcarescu. Juriul prezidat de Isabella Rosselini anunta in aceasta seara premiile Un Certain Regard.

“The Son of Saul” , debutul in lungmetraj al cineastului maghiar Laszlo Nemes (pupila lui Bela Tarr), a primit Premiul Federatiei Internationale a Criticilor de Film (FIPRESCI). La sectiunea Un Certain Regard, criticii au premiat filmul “Masaan” de Neeraj Ghaywan, intamplator si el film de debut, in vreme ce premiul FIPRESCI acordat unui film de debut sau al doilea film a revenit peliculei “La patota”, realizata de argentinianul Santiago Mitre, care a fost prezentata in Semaine de la Critique.

Alt juriu independent, juriul ecumenic, a acordat un premiu filmului “Mia madre”, de Nanni Moretti (Competitia Oficiala), si doua mentiuni filmelor “Taklub”, de Brillante Mendoza (prezentat in Un Certain Regard) si “La loi de marche”, de Stephane Brize (prezentat in Competitia Oficiala)

Mia madre / Foto: www.festival-cannes.fr

Strainii lauda “Comoara” in cor

Cu exceptia revistei “Gala”, care oricum se axeaza pe rochii, bijuterii si papuci, publicatiile importante sunt unanime in aprecierea filmului lui Corneliu Porumboiu. “The Hollywood Reporter” scrie: “In ultima lui simpla poveste, Porumboiu ia fantezia copilareasca a cautarii unei comoare si o transforma in ceva mult mai interesant: o subtila aventura a ambitiilor de neoprit si ale viselor ascunse, unde gasirea bunurilor dureaza pe ecran la fel de mult ca in realitate.

Nu e la fel de puternic precum <>, desi e mai accesibil decat recentele experiente narative ale regizorului, dar sfarsitul lui va readuce cu siguranta multi spectatori inapoi in sala. <> confirma statutul lui Porumboiu ca una dintre cele mai fascinante minti care lucreaza in cinemaul actual”.

Ceva asemanator si in “Screen International”: “<> demonstreaza inca o data ca, desi sunt putine sanse sa rupa usile multiplexului din cartier, Porumboiu e cu siguranta unui dintre cei mai originali cineasti care s-au lansat in trecutul recent.”

“Liberation” se intreaba de ce “Comoara” nu a fost inclus in Competitia Oficiala: “Inca un film a carui eclatanta reusita, evidentele calitati de seductie si prezentarea in Un Certain Regard, chiar daca in marginea Competitiei Oficiale, ridica niste semne de intrebare referitoare la logica impenetrabila a aranjamentelor interne ale Selectiei Oficiale a carui sectiune-far, cu trei zile inainte de final, nu ne-a impresionat deloc.”

Ieri, cand echipa filmului “Comoara” a participat la un vin d’honneur organizat la standul Romaniei, am realizat trei scurte discutii (ca nu le pot spune interviuri). Corneliu Porumboiu era super-obosit pentru ca daduse interviuri toata ziua si a incercat sa ma amane. Drept razbunare, l-am filmat cu soarele-n ochi:

Corneliu Porumboiu:

Am fost putin obraznica cu Adrian Purcarescu, si nici nu gustasem din vinul romanesc 🙂 Era doar spiritul romanesc:

Adrian Purcarescu:

Cuzin Toma, pe care l-am prins inainte sa fuga cu echipa la cina, e un profesionist, dovada ca a repetat o poanta special pentru camera.

Cuzin Toma:

Despre sansele la premiu ale celor doua filme romanesti, „Comoara“ si „Un etaj mai jos“ (de Radu Muntean), din Un Certain Regard pot spune atat: ele exista, dar e o selectie buna in acest an, si ele au adversari puternici in „Taklub“ (de Brillante Mendoza) si „The Cemetery of Splendour“ (r. Apichatpong Weerasethakul).

(In timp ce scriu acest text la sala de presa, aud strigate afara, in fata palatului festivalului, si un bodyguard imi spune ca de la distanta pare sa fie Pharrell Williams. “Who is Pharrell Williams?” Da, sunt o inculta. A trebuit sa-i dau un search pe Google ca sa aflu ca e cu cel cu “Happy”.).

Pronosticuri si concluzii

Festivalul mi s-a parut bun in acest an. Au fost cateva filme foarte bune, dar si o mare pata peste prezenta in Competitia Oficiala a cele cinci filme franceze (adica aproape un sfert din competitie), numite de presa americana “elefantul din salon”, in detrimentul altor filme mult mai bune care au fost aruncate in alte sectiuni.

Expresia “elefantul din salon” a fost preluata azi de “Liberation” care se mira in ton cu strainii ca aceste cinci filme locale au fost sub nivelul unor surate care, desi mai bune, au fost considérate nedemne de Competitia Oficiala. E vorba despre “La tete haute”, de Emmanuelle Bercot, care a deschis festivalul in afara competitiei, si de “Trois souvernirs de ma jeunesse”, de Arnaud Desplechin, care n-a fost primit decat in sectiunea paralela Quinzaine des Realisateurs.

Dintre aceste cinci filme din competitie, doar unul ar putea avea sanse la palmares, “Dheepan”, de Jacques Audiard, un film realist in maniera clásica (cu un omagiu lui Scorsese la final) despre o falsa familie din Sri Lanka (ai carei membri nu sunt rude) ci au evadat impreuna si care gaseste in caminul social in care e plasata in Franta o precaritate nu cu mult diferita de ce a lasat in urma.

Filmul are in distributie mai ales straini, regizorul Jacques Audiard marturisind pentru HotNews.ro ca se simte tot mai stramtorat de castingul francez si de perspectiva de a distribui “caucazieni” in filme. La trei ani dupa “De rouille et d’os”, el vine cu acest love story dur si vorbit mai mult in dialect tamil, ai carui protagonisti sunt un fost membru al gruparii Tigrii Tamili, Anthonythasan Jesuthasan, care fugit la 19 ani din Sri Lanka ajungand scriitor in Franta, si Kalieaswari Srinivasan, o actrita indiana de teatru care n-a mai facut niciodata cinema.

Cand vine vorba de pronosticuri, trebuie sa poti face distinctia intre cine ai vrea sa castige si cine crezi ca o sa castige. Cum nu am reusit sa vad toata Competitia Oficiala – daca vrei sa vezi si filme din alte sectiuni, si sa faci interviuri, totul incepe sa se suprapuna -, nu ma pot pronunta asupra lui “The Son of Saul” de Laszlo Nemes, pe care sper totusi sa il prind maine dimineata, la reluari.

Filmul despre Holocaust in care unul din rolurile principale ii apartine lui Levente Molnar, actor la Teatrul de Stat din Cluj-Napoca, va fi probabil premiat – el a avut o presa foarte buna, dar senzatia mea e ca, data fiind lupta destul de stransa din Competitia Oficiala, i s-ar putea acorda Premiul Camera d’Or, acest premiu fiind decis de catre un alt juriu dintre toate filmele de debut din festival. Dar nici asta nu e sigur. “The Son of Saul” a fost singurul debut din Competitia Oficiala.

E greu de prevazut gusturile fratilor Coen si alte celorlalti membri ai juriului. De multe ori regizorilor nu le place doar genul de filme pe care le practica, iar fratii Coen-ii sunt, se stie, nu doar mari regizori, ci si mari cinefili.

Criticii consacrati, cum e Peter Bradshaw de la “The Guardian”, dau ca pronosticuri filmele care le-au placut lor. Britanicul spera ca filmul lui Todd Haynes, “Carol”, va lua la Palme d’Or, in vreme ce “The Son of Saul” va lua regia, “Tale of Tales” de Matteo Garrone Premiul Juriului, iar “The Assassin” Grand Prix du Jury.

Personal, cred ca Palmaresul Oficial ar putea arata asa:

La Palme d’Or – “Mia madre” de Nanni Moretti

Grand Prix du Jury – “The Assassin” de Hou Hsiao-hsien

Prix du Jury – “Tale of Tales“ de Matteo Garrone

Premiul de regie – Jacques Audiard pentru “Dheepan“

Premiul pentru scenariu – Yorgos Lanthimos pentru “The Lobster“

Premiul de interpretare feminina – Cate Blanchett si Rooney Mara pentru “Carol“

Premiul de interpretare masculina – Michael Caine pentru “Youth”

Youth / Foto: www.festival-cannes.fr

Argumente? Michael Caine n-a luat niciodata Premiul de interpretare la Cannes, unde n-a mai venit de 49 de ani, dupa ce s-a suparat ca n-a fost premiat pentru “Alfie”. Plus ca are 82 de ani si ameninta ca se retrage. Nu cred ca juriul va mai da alt premiu lui “Youth”, chiar daca i-a placut filmul, ci cred ca va prefera sa aiba un palmares cat mai variat.

Eliminand astfel “Youth” de la premiul cel mare, singurul film care are amplitudinea unui film de la Palme d’Or ramane “Mia madre”. Daca filmului lui Nanni Moretti va castiga, sper ca nu se va spune ca i-a pus John Turturro o pila la Coen-i. De altfel, Turturro e formidabil in rol de vedeta americana umflata cu toate aerele posibile care sa asunda o natura fragila.

Fetele din “Carol” vor lua impreuna premiul de interpretare feminina, ceea ce va exclude filmul lui Todd Haynes din cursa pentru alte premii.

“The Lobster” pare indrituit pentru scenariu, desi regia e la fel de buna. Filmul e o distopie nu indepartata de ce traim azi, in care oamenii singuri au la indemana 45 de zile sa se indragosteasca in cadrul unui program oficial, altfel sunt transformati in animale (la cerere).

“Dheepan” are acroseul direct, netrucat si uman care poate da varietate palmaresului. Juriul ar putea opta in contrapartida pentru “Sicario” de Denis Villeneuve, un film realist despre cum lucreaza autoritatile americane, in buza legii, pentru a stopa traficul de droguri din Mexic, dar “Dheepan” e mai viu si mai crud, si nici nu beneficiaza de vedete care sa-i dea aura de film comercial (in “Sicario” joaca Emily Blunt, Benicio Del Toro si Josn Brolin.).

Ma intreb unde ar putea plasa juriul ultimul film din competitie aratat azi, “Macbeth”, o extrem de plastica si surprinzator de neplicticoasa adaptare dupa tragedia shakespeariana, cu Michael Fassbender si Marion Cotillard in rolurile principale.

Regizorul australian Justin Kurzel, care a spus la conferinta de presa ca Macbeth suferea de sindrom de stres posttraumatic, face un extraordinar spectacol vizual din povestea lui Macbeth gasind corespondente vizuale pentru piesa, eliminand ce era in plus si scotand in evidenta fragilitatea conditiei umane. Daca nu exista un premiu tehnic in palmaresul de la Cannes, el ar putea fi inventat pentru “Macbeth”.

Topul meu personal Cannes 2015 arata asa:

1. “Cemetery of Splendour” de Apichatpong Weeerasethakul, prezentat in Un Certain Regard

2. “Comoara” de Corneliu Porumboiu, prezentat in Un Certain Regard

3. “Arabian Nights”, de Miguel Gomes, prezentat in Quinzaine des Realisateurs

Ce mi-a placut in acest an la Cannes :

– ca a fost cald si ca n-a plouat aproape deloc

– ca n-au mai fost cozi mari la sala de presa

– mancarea gatita (tocanita samd) de la cantina staff-ului festivalului

Ce nu mi-a placut:

-aglomeratia infernala pana din ultimele doua zile

-mirosul din toaletele palatului festivalului (se pare ca in nici un an nu sunt bani pentru dezodorizante)

-supraveghetoarele care te trimiteau cu camera video la garderoba, cand te grabeai sa-ti ocupi loc

UPDATE

Am vazut „The Son of Saul”/ „Saul fia” la reluari. Sper sa prind un alt favprit pe care l-am pierdut, „The Assassin”, de Hou Hsiao-hsien, inainte de a pleca spre aeroport, dar cred ca debutul in lungmetraj al lui Laszlo Nemes are cele mai mari sanse sa castige la Palme d’Or.

E cel mai percutant film despre Holocaust pe care l-am vazut pana acum si cel mai puternic film din Competitia Oficiala. Protejatul lui Bela Tarr a gasit o solutie originala pentru a reda viata din vecinatatea mortii din crematoriul de la Auschwitz: isi urmareste protagonistul (Geza Rohrig) in cadre foarte stranse, lasand fundaul uneori sa se estompeze, alteori prinzand in cadru doar detalii.

Nu vedem corpuri intregi decat spre final. Ce nu prinde camera se aude – mai ales comenzile strigate pe care toata lumea le da. Saul Auslaender, aproape ca nu vorbeste, si in aceasta lume ingrozitoare in care munceste ca sa ramana in viata gaseste intr-o zi ultima lui resursa de umanitate – sa ingroape un copil sufocat de un german dupa ce supravietuise miraculos gazarii.

Nu stim daca baiatul era sau nu fiul sau, asa cum pretinde, dar lupta de a reusi sa-l ingroape cu un rabil devine pentru el singura ratiune de a trai. Levente Molnar, care e actor la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca, interpreteaza rolul lui Abraham, care e tot sonderkommando la fel ca protagonistul si care organizeaza impreuna cu prizonierii rusi o miscare de revolta.

Un singur cineast a mai luat pana acum la Palme d’Or pentru un debut (Steven Soderbergh, la 26 de ani, pentru „sex, lies and videotape”. La 38 de ani, Laszlo Nemes ar putea fi al doilea fi al doilea.