Jeff Bezos spune că directorii de companii ar trebui să fie de fapt mai puțin stresați decât angajații lor
Jeff Bezos, fondatorul gigantului de comerț electronic Amazon și unul dintre cei mai bogați oameni din lume, nu este de acord cu viziunea potrivit căreia directorul unei afaceri ar trebui să fie cel mai stresat angajat în ceea ce privește modul în care decurge afacerea.
„Eu le spun directorilor seniori: ‘Voi ar trebui să fiți cel mai puțin stresați’. Există această idee falsă potrivit căreia directorii se află sub cel mai mare stres. [Dar] de ce? Voi sunteți la conducere. De ce nu delegați stresul?”, a afirmat el în mod faimos pentru canalul The Outcome în timpul pandemiei de COVID-19, comentariile sale fiind reamintite acum de site-ul de specialitate inc.com în condițiile în care atenția miliardarului american pare să se fi îndreptat spre Blue Origin, compania sa din domeniul aerospațial.
Amazon a fost una dintre marile companii americane care au cunoscut o creștere explozivă a afacerilor în timpul pandemiei, Bezos decizând că poate renunța la funcția de director executiv pe 5 iulie 2021, la exact 27 de ani de la fondarea Amazon.
Cu toate acestea, vorbind de stresul din interiorul unei companii și delegarea responsabilităților, el a mai spus că „oamenilor nu le displace munca grea. Ceea ce le displace este să nu fie în control; când nu sunt în controlul propriei vieți, când nu pot controla mediul în care se află”.
Un studiu despre stres și leadership pare să îi dea dreptate lui Jeff Bezos
Cei de la inc.com notează că știința i-ar da dreptate, invocând în acest sens un studiu publicat despre leadership cu ani în urmă în revista Proceedings of the National Academy of Science.
„Comparativ cu persoanele care nu sunt lideri, liderii au avut niveluri mai reduse ale hormonului cortizol asociat stresului și au raportat mai puțină anxietate. Liderii aflați în funcții mai puternice au prezentat niveluri de cortizol mai scăzute și mai puțină anxietate decât liderii din poziții mai puțin puternice”.
Cercetătorii explică în mare parte această corelație tocmai prin faptul că managerii și directorii aflați mai sus pe scara ierarhică se simt mai în control. „Per total, aceste constatări dezvăluie o relație clară între leadership și stres, nivelul de conducere fiind invers proporțional cu stresul”, au mai notat ei în studiu.
În ceea ce privește afirmațiile lui Bezos, acestea au fost ținta unui val de comentarii negative la momentul respectiv, numeroși internauți amintind de problemele Amazon în ceea ce privește respectarea drepturilor muncitorilor și acuzațiile de practici neconcurențiale.