Cum favorizeaza Guvernul compania Hidroelectrica si cumparatorii de microhidrocentrale
Guvernul a decis, dupa doua luni de discutii, sa amane acordarea unei parti din certificatele verzi pentru producatorii de energie. Insa, modificarea legislatiei nu este valabila pentru toti producatorii de energie regenerabila. Pentru microhidrocentralele retehnologizate vor fi acordate, in continuare, acelasi numar de certificate verzi prevazute de Legea 220/2008. Pastrarea celor doua certificate verzi pentru fiecare MWh de energie produs de centrale hidro mai mici de 10 MW are legatura cu faptul ca Hidroelectrica intentioneaza sa vanda cele 158 de microhidrocentralele pe care le detine. Mai precis, Guvernul a intins o mana de ajutor atat companiei Hidroelectrica pentru ca aceasta sa vanda cat mai usor microhidrocentralele, cat si potentialilor investitori care vor cumpara aceste centrale hidro.
In conditiile in care nu sunt retehnologizate, microhidrocentralele primesc doar cate un certificat verde pentru fiecare MWh produs si livrat. Daca sunt retehnologizate, numarul de certificate creste la doua. Remus Borza, administratorul judiciar al Hidroelectrica, a afirmat in mai multe randuri ca aceste centrale nu sunt rentabile, chiar daca primesc un certificat, si nici nu exista posibilitatea retehnologizarii lor. In schimb, un investitor privat ar avea tot interesul sa le retehnologizeze si sa beneficieze de schema de sprijin a regenerabilelor. Cu aceste argumente, Remus Borza a decis sa le vanda.
Procesul de vanzare se va desfasura in etape, incepand cu luna iunie 2013. Intr-o prima etapa vor fi vandute 88 de microhidrocentrale din cele 158. Chiar inainte de efectuarea unei evaluari a lor, Borza a spus interesul investitorilor este foarte puternic, primind foarte multe cereri in acest sens.
Hidroelectrica ar urma sa iasa din insolventa la sfarsitul lunii iunie. Cu cateva zile inainte de iesirea din insolventa, Hidroelectrica va scoate la vanzare un prim lot de microhidrocentrale.
Asociatia Romana pentru Energie Eoliana (RWEA) considera ca autoritatile trebuie sa aduca lamuriri in privinta discriminarii pe care o va crea noua ordonanta, prin faptul ca aceasta se va aplica doar tehnologiilor eoliana, fotovoltaica si microhidrocentralelor noi, nu si biomasei si microhidrocentralelor retehnologizate.
Guvernul a aprobat proiectul de Ordonanta de Urgenta privind reducerea temporara a schemei de sprijin a regenerabilelor. Ordonanta prevede „amanarea temporara, incepand cu 01.07.2013, a acordarii unui numar de certificate verzi pentru fiecare 1 MWh produs de centrale electrice hidro noi cu puteri electrice instalate mai mici sau egale cu 10 MW (un certificat verde) de centrale eoliene (un certificat verde), respectiv de centrale electrice solare (doua certificate verzi); recuperarea certificatelor verzi se va face incepand cu 31.03.2017 pentru centralele hidro si solare, respectiv incepand cu 01.01.2018 pentru centralele eoliene”.
Guvernul pare sa fi pornit un razboi impotriva producatorilor de energie regenerabila. La sfarsitul lunii mai, ministrul delegat pentru energie, Constantin Nita, le-a reprosat ca au investit doar in energia regenerabila, nu si in capacitatile de transport. Astfel, a inceput sa se inregistreze supraproductie de energie care nu poate fi exportata. „De ce nu au investit si in cablul submarin daca au bagat un miliard in eoliene”, a spus Nita.
Ministrul delegat pentru energie, Constantin Nita, a declarat recent ca din momentul in care vor intra in vigoare noile prevederi, factura la consumatorul casnic se va reduce cu 10%. „Nu am studiat impactul, dar scaderea va fi de aproximativ 10%”, a adaugat ministrul.