Istorii Bizare: Transplantul de testicule animale la om, o pagină mai puțin știută din istoria medicinei
În termeni de specialitate i se spune xenotransplant. Adică transplantul de organe de la o specie animală la alta. Iar asta este o ramură a medicinei care a cunoscut un avans considerabil în ultimul secol. Noi însă vom vorbi azi nu despre succesele științifice din ramura amintită, ci despre o perioadă uitată de mulți, i-aș spune chiar romantică, a medicinei. O perioadă care a cunoscut un boom extraordinar în primii ani ai secolului al XX-lea.
Este vorba despre ideea conform căreia transplantul de testicule, inițial de la persoane tinere la cele vârstnice, apoi de la animale la oameni, ar fi dus nu doar la reîntinerirea pacientului, ci și la mărirea performanțelor sale sexuale. Și, trebuie să recunoaștem, piața asta a fost mereu una extrem de profitabilă.
Ascultă pe Spotify:
Oamenii erau dornici să încerce orice, iar medicina începutului de secol al XX-lea le-a oferit o alternativă care azi v-ar face să vă luați cu mâinile de cap. Atunci însă, exista convingerea că astfel de transplanturi dau roade, de asta au și fost încercate de mii și mii de pacienți. Mai mult, practica, a dat naștere unor opere literare nemuritoare, vezi „Inimă de câine” a lui Mihail Bulgakov, sau „Omul-amfibie” a lui Aleksandr Beleaev.
- Ascultă pe Google Podcasts.
- Ascultă pe Apple Podcasts.
Despre cum a apărut moda acestei practici medicale, cum a evoluat, care au fost vârfurile ei în lumea medicilor și cum s-a stins, vă invităm să aflați urmârind materialul audio.
Story: Adrian Nicolae | Sound design: Adi Iacob
Muzică: Epidemic Sound
Ilustratie: Pictorial Press Ltd / Alamy / Alamy / Profimedia (edited)