Sari direct la conținut

Si albii pot fi teroristi!

HotNews.ro
Adrian Novac, Foto: Hotnews
Adrian Novac, Foto: Hotnews

Concluzia la care a ajuns realizatorul american de televiziune Stephen Colbert (Comedy Central) rezuma cel mai bine starea de confuzie si stupoare din urma cu cateva zile, cand multi au aflat, via Norvegia, ca terorist nu e doar musulmanul care deturneaza avioane pentru a pune la pamant Turnurile Gemene din New York, islamistul cu turban care se arunca in aer intr-o piata din Afghanistan sau fundamentalistul radical ce-si detoneaza incarcatura exploziva in metroul londonez. Teroristul poate fi si un norvegian blond, cu ochi albastri, pasionat de jocuri video si „Dexter”. De ce cazul Anders Behring Breivik trebuie sa puna pe jar serviciile de informatii si liderii politici?

Din mai multe motive:

  • In primul rand, pentru ca, ocupati prea mult cu fundamentalismul islamic si cu razboiul impotriva terorismului reprezentat de arabii „cei rai”, am ignorat faptul ca si albii sunt capabili de acte de terorare inspaimantatoare. Anders Behring Breivik nu a fost primul alb care a pus la cale un plan diabolic, pe care l-a executat cu o precizie incredibila. Fara sa mergem prea mult in istorie, putem mentiona rapid cazurile Ted Kaczynski si Timothy McVeigh. De altfel, pasaje-cheie din manifestul lui Breivik au fost copiate cuvant cu cuvant din scrierile lui Unabomber (matematicianul, ecologistul si neo-ludistul care a trimis colete-capcana unor persoane pe care le considera ca sustinand societatea tehnologica). De asemenea, unii analisti au spus ca autorul atacurilor din Oslo si insula Utoya este versiunea norvegiana a lui McVeigh (veteranul american, simpatizant al militiilor si critic vehement al „tiraniei” guvernului federal, care in aprilie 1995 a detonat un camion burdusit cu explozibil in fata cladirii Alfred P. Murrah din Oklahoma City, ucigand 168 de persoane si ranind alte 600). Breivik nu este asadar un caz singular.
  • departe de a fi un „lup singuratic”, norvegianul e un simbol al ascensiunii pe care a cunoscut-o extrema-dreapta europeana in ultimele doua decenii. Dezamagiti de esecurile guvernelor de stanga, motivati de sentimente anti-imigratie (in special fata de musulmani) si antisemite, criticand vehement globalizarea si integrarea europeana, extremistii de dreapta au inregistrat dupa 1990 succese importante in numeroase tari de pe batranul continent, influentand scenele politice interne: Austria (Partidul Libertatii a lui Jörg Haider si Susanne Riess-Passer), Italia (Liga Nordului, Alianta Nationala), Belgia (Blocul flamand), Olanda (Partij voor de Vrijheid  a lui Geert Wilders), Portugalia (Partidul Popular), Danemarca (Partidul Poporului), Marea Britanie (Partidul national a lui Nick Griffin, dar si Liga de Aparare Engleza condusa de Stephen Lennon), Franta (Frontul National dominat de familia Le Pen), Germania (REP, DVU sau NPD), Grecia (Frontul elen), Norvegia (Partidul Progresului), Ungaria (Jobbik). Valul de atentate teroriste realizate de islamisti (New York – 2001, Bali – 2002, Madrid – 2003, Londra – 2005) a trimis in plan secund pericolul extremei dreapta, iar timp de 10 ani scena mondiala a fost dominata de discutia despre fundamentalismul islamic. Atacurile lui Breivik repun insa pe tapet problema dreptei radicale europene.
  • desi extrema dreapta europeana s-a grabit sa se distanteze de Breivik (atacurile au fost „opera unui nebun”, „un psihopat”, un „idiot singuratic care a distorsionat in mod violent idealurile iubitoare de libertate si anti-Islamizare”, a scris Wilders despre norvegian, in timp ce EDL-ul britanic l-a caracterizat pe atacator drept „o creatura ucigasa”), nu e gresit sa spunem ca tocmai discursurile ei radicale, violente sunt cele care inflameaza atmosfera in multe societati europene. Atacarea unor moschei, violentele indreptate impotriva unor minoritati (tigani, homosexuali etc.) sunt si ele efectul propagandei extremei drepte.
  • discutia despre imigratia pe batranul continent, in special a musulmanilor, precum si efectul acesteia asupra societatilor europene NU mai poate fi amanata la nesfarsit din cauza daunatoarei abordari de tipul political correctness. Dezbaterile trebuie realizate insa rational, fara patos, iar la ele e vital sa ia parte toate partile implicate. In acelasi context, liderii politici si religiosi ar trebui sa abordeze si delicata chestiune a multiculturalismului, imbratisat de occidentali ca abordare de succes in anii ’70, insa declarat ineficient in anii de urma de tot mai multi lideri europeni (Merkel, Cameron, Aznar, Sarkozy).  
  • atentatele lui Breivik au demonstrat inca o data ca nicio tara, indiferent cat de idilica, deschisa si liberala ar fi, nu este ferita de atacuri devastatoare. Chiar daca Norvegia a fost tinta amenintarilor repetate ale talibanilor si ale lui Muammar Gaddafi (din cauza implicarii fortelor armate norvegiene in conflictele din Afghanistan si Libia), tara nordica parea departe de pericolul unor lovituri directe. Masacrul de la 22 iulie a dovedit contrariul.
  • atacurile lui Anders Behring Breivik au prins pe picior gresit serviciile de informatii, care n-au reusit sa le anticipeze si sa le previna (el a putut achizitiona fara probleme ingrasamantul din care si-a construit bomba, precum si armele. In ciuda planului sau de a-si masca adevaratele intentii – inclusiv prin achizitionarea unei ferme -, semnele erau vizibile si puteau fi identificate). Esecul serviciilor secrete norvegiene se adauga lungului sir de greseli facute in ultimul deceniu de americani, britanici sau spanioli, cu rezultatele tragice cunoscute. Ca si restul occidentalilor, norvegienii au alocat mult prea multe resurse monitorizarii gruparilor islamiste, ignorand in mare parte pericolul domestic. Atacurile au dezvaluit „un esec impresionant in ceea ce priveste serviciul de informatii”, a declarat Fernando Reinares, fost consilier pe probleme de contraterorism al guvernului de la Madrid, in timp ce Frank Cilluffo, director al Homeland Security Policy Institute din cadrul George Washington University, a spus ca „strategii norvegieni au inregistrat un esec major al imaginatiei, de a prevedea faptul ca adversarul va merge atat de departe”. Important e ca, dupa Oslo si Utoya, responsabilii europeni din domeniul securitatii sa-si faca in sfarsit treaba si sa reconsidere amenintarile interne. Riscul unor noi atacuri radicale, copiate dupa reteta norvegiana, pare acum si mai mare.
  • „Nu am crezut ca poate exista o politie mai incompetenta ca cea de la noi, dar mi-a fost dat sa aflu despre politia norvegiana”, a scris recent un cititor HotNews.ro despre felul in care a reactionat aceasta la atacul de pe insula Utoya. Beredskapstroppen, fortele de securitate norvegiene au dovedit ca nu sunt pregatite sa faca fata unor incidente de acest fel, ca nu au posibilitatile tehnice si resursele umane necesare, ele fiind criticate vehement dupa atacul armat din tabara de vara: singurul elicopter de interventie era inutilizabil, deoarece echipajul era plecat in vacanta; barca cu care au vrut sa plece in misiune nu a putut fi folosita; echipele de comando au fost nevoite sa apeleze la pescari localnici pentru a fi transportate la locul unde Breivik continua sa ucida metodic; ajunse pe insula, trupele speciale au avut probleme sa-l localizeze pe asasin, desi acesta fuseses reperat de elicopterele televiziunilor locale; apelurile de ajutor de pe insula Utoya au fost respinse de centralistii de la sediul politiei, ocupati cu telefoanele ce anuntau atentatul cu masina-capcana de la Oslo etc. „Copiii erau macelariti de o ora si jumatate, iar politia ar fi trebuit sa opreasca asasinatul mai devreme. Chiar si luand in calcul toate circumstantele atenuante, este un lucru de neiertat”, a caracterizat atitudinea politiei Mads Andenas, profesor de drept la Universitatea din Oslo, a carui nepoata a supravietuit atacului dupa ce s-a ascuns in tufisurile de pe insula. Potrivit avocatului sau, Geir Lippestad, chiar si Breivik a fost „surprins” de lentoarea cu care a actionat politia si de faptul ca a reusit sa omoare atat de multi oameni fara sa intampine niciun fel de probleme. E evident ca atacurile din Norvegia trebuie sa fie un semnal de alarma puternic pentru fortele de securitate nu doar din tara nordica si din Europa, ci din intreaga lume: masacrul a fost amplificat de lipsa unui plan bine definit, eficient de interventie al trupelor speciale, care, in lipsa pregatirii pentru un worst case scenario, au fost nevoite sa improvizeze. Sistemul de raspuns al politiei trebuie refacut din temelii, iar provocarilor teroriste (incluzand aici cele ale fundamentalistilor islamici) trebuie sa li se raspunda atat cu structuri de securitate interna profesioniste, cat si cu proceduri clare.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro