Science Report: Furtunile solare ar fi adus viața pe Terra. Airbus propune o stație spațială cu gravitație artificială. Extratereștrii v-ar putea detecta semnalul telefoanelor cât de curând
Furtunile solare ar fi adus viața pe Terra ● Airbus propune o stație spațială cu gravitație artificială ● Extratereștrii v-ar putea detecta semnalul telefoanelor cât de curând
Furtunile solare ar fi adus viața pe Terra
O echipă mixtă de cercetători japonezi și americani a dat lovitura. La propriu! Într-un articol publicat în revista Life, cercetătorii ăștia au descoperit că particulele solare, odată ce intră în contact cu atmosfera terestră, pot forma aminoacizi și acizi carboxilici, adică bazele proteinelor și a vieții organice.
Modul în care au apărut astfel de mici „cărămizi” a fascinat lumea științifică încă de când ne-am dat seama ce sunt alea. Ba chiar dinainte, dacă ne gândim numai la ipoteza expusă de Darwin, cea cu „lacul călduț, în care existau ingredientele vieții, asemenea unei supe primordiale, și în care totul a fost pus în mișcare de un suflu… divin”.
Ei, se pare că Darwin a nimerit-o și de data asta, căci supa de care pomenea el este aia formată din chimicale și energie. Din ce spun oamenii de știință actuali, în primii ai de existență ai Terrei (primii 100 de milioane, ca să fim mai exacți), energia emanată de Soare era cu 30% mai redusă ca azi.
În schimb, explozii solare uriașe, așa cum azi vedem o dată la cel puțin 100 de ani, atunci aveau loc la doar 3-10 ani. Iar astea ar fi fost capabile să producă reacțiile chimice amintite mai devreme. Japonezii chiar au simulat astfel de reacții în laborator.
Au recreat un mix de gaze care să aducă cu atmosfera Terrei de la începuturile ei, apoi au adăugat energie sub forma unor fulgere artificiale, dar și a unor bombardamente cu protoni. Evident, testul le-a reușit, că altfel nu ar mai fi scris despre el.
În concluzie, Soarele ar fi fost acela care să pună bazele vieții terestre. Sau, mai exact, să pornească motorul.
Airbus propune o stație spațială cu gravitație artificială
Actuala Stație Spațială Internațională își trăiește ultimii ani de existență. Oficial, ea va fi scoasă din uz în anul 2030. Evident, NASA nu va rămâne fără o stație, un pas imperios necesar în explorarea spațiului cosmic, iar mai multe proiecte sunt deja în discuție.
China, exclusă de SUA de pe SSI în anul 2011, își construiește deja propria stație spațială, Tiangong. Practic, ea va fi singura țară din lume cu o stație proprie. Mai anunțase și India că va construi una, dar nu v-am recomanda să credeți tot ce zic ăștia. Anunțul a fost făcut în anul 2019, stația trebuia să fie gata în maxim șapte ani, și până acum n-au mișcat nimic.
Între timp, un nou jucător intră în cursă. De fapt, e un jucător care se vrea partener NASA și al aliaților acesteia, nimeni altul decât gigantul european, Airbus. Compania a anunțat că a finalizat deja faza de design a unei stații modulare, botezată Airbus LOOP.
Stația va avea trei punți și un volum suficient (cca 100 metri cubi) pentru a permite prezența pe durate lungi a unui echipaj format din patru membri (pe durate mai scurte, chiar de opt membri). Din cele trei punți, una va fi cea în care vor dormi astronauții, în care vor face exerciții și în care se vor relaxa. Cea de a doua va oferi spațiu pentru cercetările științifice, în timp ce pe cea de a treia va fi instalată o centrifugă care să simuleze gravitația.
Nefiind suficient de puternică pentru a simula gravitația terestră, centrifuga va putea recrea însă gravitația marțiană (la 9,2 rotații pe minut), sau pe cea lunară (la șase rotații pe minut).
NASA nu a oferit încă un răspuns, însă colaboarea dintre agenția spațială americană, dar mai ales cea europeană, și Airbus este una deja îndelungată. Prin urmare, ne-am putea aștepta ca Airbus să primească un răspuns pozitiv.
Extratereștrii v-ar putea detecta semnalul telefoanelor cât de curând
Mare grijă la ce vă uitați pe telefon, ce spuneți, cui, căci puteți fi ascultați și înregistrați! Nu neapărat de către servicii, ci de civilizații extraterestre care, ca și noi, sunt în căutarea urmelor de inteligență din univers. Asta o spune un studiu din revista Monthly Notices of the Royal Astronomical Society, studiu semnat de cercetători din Anglia și Mauritius.
Cu tehnologia actuală, și la ce urmărește lumea pe telefoane, slabe șanse să fim detectați sau să părem inteligenți. În schimb, la modul cum evoluează schimbările din domeniul tehnologic, vezi deja implementatul sistem 5G, un observator extraterestru ar putea detecta semnalele telefoanelor voastre.
Spre exemplu, până la finele acestui deceniu, pe orbita joasă a Terrei vor fi fost plasați deja circa 100.000 de sateliți, mulți dintre ei folosiți pentru telecomunicații. Din punctul ăsta de vedere, Terra este deja extrem de activă în spectrul radio. Dacă e să ne luăm după ce zic cercetătorii citați, orice civilizație mai avansată, cu sculele necesare, ne-ar putea detecta.
În cât timp? Păi, în maxim un deceniu, spun autorii studiului. Evident, dacă există vreo civilizație din asta pe distanța de maxim 10 ani lumină față de Terra.
Dați Follow paginii noastre de Facebook, HotNews Science, pentru a putea primi direct, în timp real, cele mai noi informații și curiozități din lumea științei!
Sursa foto: profimediaimages.ro