VIDEO UPDATE Mugur Stet, BNR: Nu exista un proiect de regulament cu norme noi pentru creditul de consum si imprumuturile imobiliare
BNR nu are un proiect de regulament care sa impuna noi norme la accesarea de credite de consum sau credite imobiliare, a declarat pentru HotNews.ro Mugur Stet, purtatorul de cuvant al Bancii Nationale a Romaniei (BNR). Aceasta declaratie vine dupa ce Mediafax a prezentat date dintr-un proiect de regulament despre care spune ca a fost elaborat de BNR, potrivit caruia creditele de consum ar putea avea o scadenta de cel mult cinci ani, iar clientii trebuie sa aduca garantii de 133% din valoarea imprumutata, in timp ce la imprumuturile imobiliare in euro avansul va fi de cel putin 30%.
„Cand BNR are un proiect de regulament, pentru ca traiam intr-o tara democratica, acesta este supus dezbaterii publice. Nu exista un astfel de proiect”, a declarat purtatorul de cuvant al bancii centrale.
Intrebat daca exista discutii cu privire la un astfel de proiect in cadrul bancii centrale, Mugur Stet a spus ca „idei pot exista, avand in vedere ca in BNR exista o mie si ceva de oameni, dar asta nu pot comenta. Deocamdata nu avem un proiect pe tema asta. Nu exista”.
Conform datelor prezentate de Mediafax, creditele de consum ar putea avea o scadenta de cel mult cinci ani, iar clientii trebuie sa aduca garantii de 133% din valoarea imprumutata, in timp ce la imprumuturile imobiliare in euro avansul va fi de cel putin 30%.
UPDATE „Daca ma uit la acele cifre, pot spune ca sunt normale pentru o economiei capitalista dezvoltata (…) Cifrele pe care le vad acolo fac parte din normalitatea capitalismului solid”, a mai declarat Mugur Stet.
Ghetea: Limitarea creditului in valuta nu trebuie facuta prin masuri administrative
„Parerea mea este ca limitarea creditarii in valuta trebuie facuta, dar nu prin masuri administrative, si trebuie sa lasam piata sa functioneze corect. Romanii trebuie sa se imprumute doar in moneda in care castiga veniturile. Cine are o acoperire pentru riscul valutar, este foarte bine sa se imprumute si in valuta. Cine nu are acea plasa de siguranta, nu e bine sa se imprumute in valuta. (…)30% inseamna un acces mai redus la creditare”, a declarat radu Ghetea, presedintele Asociatiei Romane a Bancilor (ARB), Radu Ghetea.
Video realizat de Matei Budes
Astfel, banca centrala are in vedere limitarea maturitatilor la creditele de consum la cel mult cinci ani, fata de 20 de ani perioada maxima practicata in prezent pe piata bancara pentru creditele de nevoi personale cu ipoteca.
BNR doreste sa delimiteze clar aria de definire a creditelor imobiliare, care va cuprinde finantarile pentru care se constituie garantie imobiliara si sunt destinate exclusiv cumpararii unui imobil (casa/teren), construirii unui imobil, sau amenajarii/extinderii unei locuinte.
Creditele de consum cu ipoteca vor fi tratate la fel ca orice alt credit de consum.
In cazul creditelor de consum pentru cumpararea de bunuri, clientul trebuie sa dispuna de un avans de 20% din valoarea bunului achizitionat si o garantie reala (in general ipotecara) sau personala (de exemplu polita de asigurare) de 133% din suma imprumutata. De asemenea, in cazul creditelor de consum cu alte destinatii, debitorul persoana fizica va prezenta o garantie reala sau personala de 133% din valoarea imprumutului.
Pentru creditele imobiliare, debitorul va detine un avans de cel putin 20% din valoarea imobilului la finantarile in lei, de 30% pentru creditele in euro si de 40% in cazul finantarilor in alte valute.
Bancile vor fi obligate, ca si pana in prezent, sa elaboreze scenarii de risc astfel incat gradul de indatorare sa nu depaseasca pe intreaga perioada pana la scadenta nivelul maxim stabilit de normele proprii de finantare.
Pentru fundamentarea nivelului indatorarii, bancile vor face simulari pe baza celei mai mari rate de dobanda practicate pentru acel tip de credit in perioada martie 2007 – martie 2011.
De asemenea, la creditele in valuta se va calcula gradul de indatorare in functie de cea mai ampla depreciere din perioada de referinta.
La finele lunii aprilie, creditele in valuta acordate de banci insumau echivalentul a 128 miliarde de lei, cu 64% mai mult decat soldul imprumuturilor in lei, care se cifra la 78,23 miliarde lei. Imprumuturile in valuta acordate populatiei totalizeaza 63 de miliarde lei, din care 35 de miliarde lei reprezinta credit de consum si 26 de miliarde lei credite imobiliare.