Cat costa un apartament nou in Germania
Discutam mult despre imobiliare si despre faptul ca in orasele din vest gasesti locuinte la preturi similare celor din Bucuresti sau Timisoara, insa in realitate lucrurile sunt ceva mai complicate, cel putin in ce priveste locuintele noi. Sa discutam aplicat, scrie Cristian Orgonas pe blogul sau.
Anul trecut in vara am trecut pe langa un complex rezidential care tocmai se construia la cativa kilometri de Stuttgart, si de curiozitate m-am interesat care erau preturile.
Constructia acestui complex rezidential a inceput in 1996, iar investitia totala in cele 3.500 de locuinte se ridica la 1,5 miliarde euro, termenul de finalizare fiind anul 2012. Practic, aici a fost construit un adevarat orasel pe o suprafata de 140 hectare.
Preturile apartamentelor care mai sunt disponibile sunt urmatoarele:
– apartament 2 camere, 68 mp suprafata utila, pret 153.200 – 171.000 euro, respectiv 2.250-2.500 euro/mp;
– apartament 3 camere, suprafata utila intre 80 si 91 mp, preturi intre 207.300 si 242.200 euro;
– apartament 4 camere, suprafata utila 100 mp, preturi intre 236.300 si 254.000 euro;
– loc de parcare subteran: 16.900 euro.
Cateva detalii:
– locuintele sunt eco-friendly si au un consum redus de energie, ceea ce le face din start mai scumpe decat cele normale;
– totusi, acest complex era situat la marginea Stuttgart-ului, distanta pana in centrul orasului fiind parcursa in 20 de minute cu tramvaiul (un fel de metrou usor). In plus, nu discutam despre Munchen sau Frankfurt, orase mult mai scumpe;
– langa complex se afla un parc urias in care se desfasoara frecvent diverse festivaluri (asa am ajuns acolo), iar spatiile verzi erau extrem de numeroase si bine ingrijite. Nu lipsesc magazinele, gradinitele, locurile de joaca si in general toate facilitatile pe care le presupune dezvoltarea unei comunitati.
Daca vom compara preturile de vanzare pe metru patrat vom observa ca sunt cel putin duble fata de cele din Bucuresti sau Timisoara, insa daca ne vom raporta la salarii, pretul pe metru patrat in Romania este cam de doua ori mai mare decat salariul mediu pe economie, in timp ce in Germania este egal sau chiar mai mic decat salariul mediu al unui german.
Mai mult, si din punct de vedere calitativ, locuintele construite acolo sunt probabil superioare celor construite aici, iar despre infrastructura nici nu are rost sa mai vorbim.
Problema este ca, in Romania, costurile pe care le presupune dezvoltarea unui ansamblu rezidential nu sunt proportionale cu salariile – la noi salariile sunt de 5-6 ori mai mici decat in Germania, dar materialele de constructii sau terenurile nu costa de 5-6 ori mai putin. De asemenea, finantarea este mai scumpa din moment ce dobanzile sunt mai mari.
Vom vedea la ce preturi vor intra pe piata locuintele noi construite dupa spargerea bulei imobiliare, insa deocamdata nu se prea construieste, iar locuintele care se vand acum continua sa aiba un pret in jurul a 1.000 euro/mp.
Vezi foto, citeste si comenteaza pe blogul lui Cristian Orgonas.