Sari direct la conținut

Rusia, taramul mitei

HotNews.ro

In 2010, Rusia a trait geruri si incendii cumplite, violente de natura nationala, catastrofe tehnologice. Au fost si plusuri – cresterea preturilor la petrol, dobandirea dreptului de a gazdui camponiatul mondial la fotbal. Au fost anuntate proiecte noi si a continuat realizarea celor deja demarate, de genul Skolkovo sau Olimpiada de iarna de la Soci. A inceput reforma fortelor de militie si a continuat reforma sistemului de pensii, fara rezultate notabile, deocamdata.

Un singur lucru a ramas neschimbat – sursa tuturor problemelor inspamantatoare si motivul de ingrijorare pentru toate reusitele: coruptia.

Mai precis, a ramas neschimbata ca fenomen, pentru ca din punct de vedere cantitativ a crescut exponential, scrie Vedomosti. Judecand dupa declaratii, autoritatile lupta impotriva acestui flagel deja de trei an, iar presedintele Medvedev a inclus aceasta lupta pe lista sarcinilor prioritare ale statului. Rezultatul nu este deloc incurajator.

Potrivit Transparency International, veniturile anuale estimate din coruptie se ridica la aproximativ 300 mld. dolari, aproape un sfert din PIB. In clasamentul mondial al coruptiei, Rusia figureaza pe pozitia 154 dintr-un total de 178. In Rusia a aparut chiar si un termen nou – „norma de mituire” (kickback margin), declara intr-un interviu acordat cotidianului Rosskiiskaia gazeta directorul reprezentantei din Rusia a Transparency International, Elena Panfilova.

Aceasta norma creste: la inceputul mileniului ea era, in domeniul constructiilor, de 15-20%, in cinci ani s-a dublat, pentru ca acum sa ajunga la 50-70% din valoarea proiectului. Anul acesta, la aceasta statistica trista a contribuit si presedintele: expertii presedintiei ruse au calculat ca din comenzile de stat se fura mai mult de 1.000 mld. ruble pe an. Este capabil Dmitri Medvedev sa duca aceasta batalie pana la capat? Greu de spus, sustine Vedomosti.

Un lucru este insa cert – aceasta operatiune nu poate fi condusa decat de un politician din noua generatie, care detine ceea ce nu are nimeni din actuala elita – o reputatie curata.​

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro