Raport dur al comisiei senatoriale: ENEL nu a realizat investitiile asumate la privatizarea Electrica Muntenia Sud / ENEL nu plateste dividende / ENEL transfera profitul la companii unde statul roman nu este actionar
Compania ENEL nu a realizat investitiile pe care si le-a asumat la Electrica Muntenia Sud, chiar daca in tariful de distributie sunt introduse elemente pentru toate tipurile de interventii. Aceasta este una dintre principalele concluzii cuprinse in raportul final privind modul in care compania ENEL si-a respectat clauzele contractelor de privatizare, raport realizat de Comisia Senatoriala pentru Privatizare si obtinut de HotNews.ro. „Cu toate ca pana in momentul de fata Electrica Muntenia Sud nu si-a respectat planul de investitii, tariful la consumator creste, ca si cum planul de investitii ar fi fost realizat 100%„, se arata in raport.
Acuzele dure ale comisiei parlamentare initiate de Anca Boagiu survin la putin timp dupa ce presedintele Traian Basescu l-a felicitat la Cotroceni pe directorul general ENEL pentru planurile de investitii ale companiei sale.
Alte acuze grave ale senatorilor la adresa ENEL:
- exista posibilitatea sa se faca tranfer de profit intre companiile din grupul ENEL, la unele din ele statul nefiind actionar
- lipsa transparentei, fapt pentru care nu poate fi urmarit traseul banilor destinati investitiilor sau efectele unor contracte incheiate dupa privatizare.
De exemplu, ENEL a hotarat in AGA sa nu distribuie dividende, insa compania nu este obligata sa publice decizia in Monitorul Oficial intr-un anumit termen. Poate sa o publice dupa cativa ani, iar in acest timp pot face cu banii ce doresc, se arata in raport.
Din raportul comisiei senatoriale reiese ca Enel isi desfasoara activitatea fara a fi monitorizata de autoritatile care ar trebui sa fie implicate si in procesul post-privatizare: Ministerul Economiei, Oficiul Participatiei Statului si Privatizarii in Industrie (OPSPI), Electrica SA, Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Energiei (ANRE). Statul – prin Electrica SA mai detine 23,5% din actiuni de la Electrica Muntenia Sud. De asemenea, 12% sunt detinute de Fondul Proprietatea.
- Contractul de privatizare a societatii de distributie Electrica Muntenia Sud este publicat pe site-ul Oficiului Participatiei Statului si Privatizarii in Industrie si poate fi citit aici.
In raport se arata ca „ANRE a acceptat, din start, un tarif pentru o perioada de timp mai lunga (2008-2012). Tariful este raportat la sumele pe care Electrica Muntenia Sud s-a obligat prin angajamentul de investitii sa le investeasca”. Practic, timp de cinci ani, autoritatile nu se pot atinge de tarife. Astfel, chiar daca ENEL nu a efectuat investitiile asumate, ANRE nu a scazut tarifele motivand ca o reducere ar fi avut consecinte asupra calitatii serviciilor. Culmea este ca in Italia (n.red. ENEL este un grup italian), corectia tarifului se face anual.
– Contractul de privatizare prin care ENEL a obtinut 64,25% din actiunile de la Electrica Muntenia Sud a fost semnat in 11 iunie 2007, iar tranzactia a fost finalizata pe 8 iunie 2008. Valoarea tranzactiei a fost de circa 820 milioane de euro.
– Electrica Muntenia Sud – acum Enel Energie Muntenia (furnizare) si Enel Distributie Muntenia (distributie) – alimenteaza cu energie Bucurestiul si doua judete adiacente, deservind circa 1,1 milioane de clienti.
– Prin aceasta achizitie, Enel a devenit cel mai mare distribuitor de electricitate din Romania, cu o cota de piata de aproximativ 30%, impreuna cu celelalte doua foste filiale ale Electrica, Dobrogea si Banat, pe care le-a preluat in 2005.
Cum a intrat ENEL pe piata din Romania
ANRE: Nivelul scazut al investitiilor justifica reducerea tarifelor. Dar daca reducem tarifele, scade calitatea serviciilor
Investitiile realizate de catre Enel Distributie Muntenia Sud prin comparatie cu investitiile asumate au fost de 53% in anul 2008 si de 52% in anul 2009. In aceste conditii, membrii Comisiei de ancheta au solicitat reprezentantilor ANRE un punct de vedere cu privire la nivelul tarifului in cazul in care nivelul investitiilor asumate initial ar fi fost cu 50% mai mici. Raspunsul ANRE este socant. „Conform raspunsului primit de la ANRE, considerarea unui nivel redus la jumatate a investitiilor anuale in cea de-a doua perioada de reglementare fata de cele considerate in prezent, ar fi condus la reducerea nivelului tarifului cu cca: 3% in anul 2008, 6% in anul 2009, 9% in anul 2010, 12% in anul 2011 si respectiv 15% in anul 2012, dar cu consecinte asupra calitatii serviciului (scrisoarea ANRE nr.13597/29 martie 2010)”.
Altfel spus: ANRE nu-si permite o reducere a tarifelor chiar daca e justificata prin lipsa investitiilor, pe motiv ca ar scadea calitatea serviciilor. Insa, chiar raportul arata ca actualele tarife nu justifica in niciun fel calitatea serviciilor existente. De exemplu, desi inainte de privatizare, durata de interventie era de 24 de ore, in prezent se ajunge la 72 de ore sau chiar 2-3 luni in unele cazuri. „Conform contractului de abonat, dupa privatizare, durata de interventie poate ajunge si pana la 72 de ore. ANRE a fost de acord cu aceasta durata de interventie foarte mare. Chiar si asa sunt cazuri cand se intervine dupa 2-3 luni, asa cum s-a intamplat in cartierele Andronache si Creanga din sectorul 2 al municipiului Bucuresti, si asta numai dupa presiunea parlamentarilor”, se precizeaza in raport. Comisia a recomandat ENEL ca aceste servicii sa fie asigurate cel putin asa cum se asigurau inaintea privatizarii prin serviciile oferite de Electrica Serv.
Tarifele au fost acordate pe baza unor proiectii care acum nu sunt respectate, consumatorii creditand indirect Electrica Muntenia Sud. Astfel, Electrica Muntenia Sud a beneficiat de dobanzi la surplusul de bani dar nu a acordat dividende actionarilor in 2008. Pana acum, tarifele nu numai ca nu au scazut, ci au crescut din 2008 pana in prezent. Ultima majorare de 4% a avut loc in ianuarie 2010.
Raport: Statul asista neputincios la transferurile de profit intre companiile din grupul ENEL
In raport se mai arata ca reprezentantii Electrica au informat Comisia de faptul ca Electrica Muntenia Sud SA a vandut active (spatii de birouri) catre alte companii, exemplu: Enel Servicii Comune iar acum se sta cu chirie in aceste spatii, platindu-se in jur de 500 de euro/persoana/an. „In esenta exista posibilitatea sa se faca transfer de profit intre companiile din grupul ENEL, in unele companii, SC ELECTRICA SA nefiind actionar”, precizeaza raportul. Oficialii ENEL nu au raspuns pina la aceasta ora intrebarilor HotNews.ro pe aceasta tema.
Raport: ENEL evita sa prezinte documente care sa dovedeasca respectarea clauzelor contractuale
Reprezentantii Electrica au mai spus membrilor comisiei ca ENEL nu a prezentat o serie de documente care sa justifice anumite actiuni. Electrica a cerut ENEL SpA sa i se puna la dispozitie rapoartele privind contractele cu partile afiliate. Acestea nu au fost trimise in termen de maxim o luna de la sfarsitul fiecarui trimestru in perioada 2008-2010, asa cum prevede Anexa 9, punctul 5 – Contracte cu Partile Afiliate din contractul de privatizare.
De asemenea, reprezentantii Electrica SA au cerut Electrica Muntenia Sud SA, avand in vedere Clauza 15.5 din Contractul de Privatizare, sa li se puna la dispozitie documente din care sa reiasa faptul ca banii proveniti din subscrierea de actiuni noi precum si din orice alte actiuni ale societatii emise au fost folositi, asa cum prevede contractul, in sectorul energetic si nu in alte scopuri. ENEL nu a trimis nici aceste documente.
ENEL nu a transmis nici documentele care sa justifice respectarea clauzei (n.red. Anexa 9 – Obligatii continue, punctul 7 alineatul b), prin care avea obligatia ca Pretul de Subscriere platit la Finalizare sa-l foloseasca pentru finantarea Angajamentului Anticipat de Investitie.
Raport: Dividendele nu se acorda, ENEL poate face ce doreste cu banii
Un alt aspect care atrage atentia este neacordarea de dividende. Comisia a constatat ca deciziile Electrica sunt sustinute de reprezentantii sai in AGA, insa nu acelasi lucru se intampla si cu reprezentantii statului in Consiliul de Administratie. „Cand s-a discutat in Adunarea Generala a Actionarilor repartizarea profitului Companiei ENEL SpA, reprezentantii SC ELECTRICA SA au votat pentru acordarea de dividende, dar membrii Consiliului de Administratie au hotarat sa nu se repartizeze dividende (au votat si reprezentantii SC ELECTRICA SA „pentru”). De aceea Comisia cere Ministerului Economiei si Comertului si Mediului de Afaceri ca si reprezentantii in Consiliul de Administratie sa fie numiti de catre SC ELECTRICA SA”, se arata in raport.
Legislatia actuala permite ENEL sa nu publice intr-un anumit termen decizia din AGA, sustine comisia senatoriala. „Apreciem ca ENEL SpA presteaza un serviciu public, iar transparenta trebuie sa fie totala. De aici si problemele. De exemplu: ENEL SpA hotaraste in AGA sa nu distribuie dividende, iar hotararea o publica in Monitorul Oficial dupa cativa ani. In acest timp pot face cu banii ce doresc”, precizeaza raportul.
Raport: Investitiile efectuate de cetateni se regasesc in planul de modernizare al Electrica Muntenia Sud
Membrii Comisiei de ancheta au mai constatat ca avizele de bransament pentru clientii noi se acorda usor, chiar daca retelele sunt subdimensionate, iar transformatoarele existente sunt incapabile sa preia sarcini suplimentare. De asemenea, in momentul de fata, investitiile efectuate de cetateni sunt preluate de Electrica Muntenia Sud si se regasesc in planul de modernizare sau extindere a retelei.
NOTA REDACTIEI: HotNews.ro a trimis solicitari tuturor partilor implicate in vederea obtinerii unor puncte de vedere. Pana la aceasta ora, HotNews.ro a primit un singur raspuns si acesta a venit din partea ENEL.
„Cu privire la rezultatele investigatiei Comisiei Senatoriale pentru Privatizare si Administrarea Activelor Statului, Enel nu poate furniza in acest moment comentarii detaliate, deoarece pana in prezent nu am primit niciun document oficial in acest sens, din partea Comisiei. Totusi, Enel confirma faptul ca a oferit o colaborare deplina in cadrul acestei investigatii si ca a transmis toate informatiile solicitate, in mod transparent si eficace. Pozitia Enel este ca operatiunile companiei au fost desfasurate in conformitate cu prevederile contractelor de privatizare semnate”, spun reprezentantii Enel Romania.
HotNews.ro a solicitat, de asemenea, o intrevedere cu presedintele ANRE, Petru Lificiu, insa acesta a transmis prin secretara sa ca prefera comunicarea prin e-mail.
Contactat de HotNews.ro, senatorul Liviu Titus Pasca – membru al Comisiei senatoriale pentru Privatizare – a afirmat ca raportul comisiei a fost trimis Guvernului. „Daca Executivul considera ca totul este in regula, foarte bine. Daca nu, Guvernul trebuie sa sesizeze toate organismele de stat abilitate pentru a lua masurile necesare. Totul este la latitudinea Guvernului”, a afirmat senatorul Pasca. Potrivit acestuia, clauzele contractuale sunt facute in asa fel incat sa nu poata fi modificate pana in 2012.
Reamintim ca desele pene de curent din Bucuresti, mai ales pe perioada ultimei ierni, au determinat numeroase proteste la adresa Enel. Senatorul PDL Anca Boagiu a cerut Comisiei pentru Privatizare si Administrarea Activelor Statului sa ancheteze modul in care Enel isi respecta contractul de privatizare. HotNews.ro va prezinta in premiera raportul final al Comisiei.