Reporteri fara Frontiere publica lista celor 40 de "pradatori ai libertatii presei". Nu lipsesc din clasament Hu Jintao, Mahmoud Ahmadinejad si Vladimir Putin
Organizatia Reporteri fara Frontiere (RSF) a publicat luni, cu ocazia Zilei mondiale a libertatii presei, lista actualizata a celor „40 de pradatori„, care include lideri politici, religiosi sau organizatii teroriste care ataca in mod sistematic munca ziaristilor, anunta AFP.
„Puternici, periculosi, violenti, ei se situeaza deasupra legilor”, subliniaza organizatia nonguvernamentala.
Nu mai putin de 17 sefi de stat si de guvern figureaza pe aceasta lista, alaturi de o serie de forte armate, organizatii criminale, mafiote sau teroriste. Presedintii Chinei, Hu Jintao, Iranului – Mahmoud Ahmadinejad, Rwandei – Paul Kagame, Cubei – Raul Castro, dar si premierul Rusiei, Vladimir Putin, isi disputa aceasta trista onoare cu FARC, ETA sau fortele israeliene si palestiniene.
„In America Latina, violentele provin mereu din acelasi patrulater infernal: narcotraficantii, dictatura cubaneza, FARC si gruparile paramilitare”. RSF subliniaza ca nici in Africa nu s-au produs prea multe modificari, dar „anumite raporturi de forta au evoluat, in schimb, in Orientul Mijlociu si in Asia”.
Mai multi „pradatori” au disparut de pe lista, cum este cazul Somaliei: Mohamed Warsame Darwish, seful serviciilor secrete revocat in decembrie 2008, „cel care a ordonat raiduri in forta, arestari arbitrare si atacuri deliberate asupra rarilor ziaristi ai tarii”.
In Nigeria, SSS, Serviciul de securitate al statului, a pierdut din putere. Politia nationala si in special seful sau, Ogbonna Onovo, apar tot mai rar in rolul de actor principal al atacurilor impotriva presei. Reporters sans Frontieres a eliminat si o serie de grupari islamiste din „Lista pradatorilor”. In schimb, Ali Abdallah Saleh, presedintele Yemenului, isi face intrarea in acest trist clasament.
In top intra si „militiile private” din Filipine, dupa masacrul a cincizeci de persoane, dintre care 30 erau ziaristi, in provincia Maguindanao, in 23 noiembrie 2009.
„Molahul Omar si-a castigat un loc in lista pradatorilor, la fel ca si Ramzan Kadirov, presedintele Ceceniei„, spune raportul RSF.
Organizatia, care sarbatoreste in 2010 25 de ani de existenta, a lansat si o campanie de publicitate impotriva „pradatorilor libertatii presei”, conceputa de agentia Saatchi & Saatchi, in care apar presedintii Kim Jong-il, Mahmoud Ahmadinejad si Mouammar Kadhafi.
RSF reaminteste ca „de la inceputul anului, noua ziaristi au platit cu viata libertatea de expresie si aproape 300 de profesionisti ai presei si cetateni ai internetului sunt in prezent in puscarie”.