Patronatele din turism: Cel mai slab sezon estival din ultimii noua ani. Campania "Turist in Romania" incepe prea tarziu pentru turismul de pe litoralul romanesc
Hotelierii de pe litoral se plang de lipsa turistilor, dand vina, bineinteles, pe criza economica. Pe litoralul romanesc, gradul de ocupare a scazut foarte mult comparativ cu anii anteriori. Insa, nu s-a redus si numarul turistilor romani care prefera sa-si petreaca vacantele in strainatate. In aceste conditii, Ministerul Turismului vrea sa demareze in plin sezon campania “Turist in Romania”, lucru inutil, de altfel, pentru turismul estival din acest an.
„Este cel mai slab an din 2000 pana acum. A fost o perioada cand au repornit motoarele pe litoral, fapt care s-a intamplat in jurul anului 2000. Imediat dupa ce a fost facuta privatizarea, turismul a inceput sa-si revina. 2009, insa, e un an foarte slab.”, a declarat pentru HotNews.ro, Daniel Vasilescu, presedintele Federatiei Patronatelor din Turismul Romanesc (FPTR). In ceea ce priveste campania ministerului, Vasilescu sustine ca „vine putin cam tarziu”. Cei mai multi potentiali turisti si-au facut deja planurile de vacanta. Presedintele FPTR sustine ca, potrivit estimarilor, gradul de ocupare a hotelurilor pe litoralul romanesc ca scadea, in medie, cu 12% fata de anul trecut.
Daca litoralul romanesc nu mai are succesul din anii trecuti, nu acelasi lucru se poate spune despre destinatiile externe. Criza economica nu i-a speriat pe romani intr-atat de mult incat sa renunte la vacantele in strainatate. „Pana acum nu s-au inregistrat scaderi pentru destinatiile externe. Cei care s-au obisnuit sa mearga in strainatate, merg si in acest an”, a precizat Vasilescu.
Potrivit reprezentantilor Asociatie Nationala a Agentiilor de Turism, in acest moment, gradul de ocupare este de doar 50% (66.000 de turisti), iar in luna iunie s-a inregistrat o scadere de 30-35% fata de aceeasi perioada a anului trecut.
Chiar daca este prea tarziu, ministrul turismului, Elena Udrea, vrea sa promoveze litoralul. Elena Udrea sustine ca de vina pentru aceasta intarziere este faptul ca bugetul ministerului a fost aprobat prea tarziu. „Din cele 10 milioane de euro, bani care reprezinta bugetul ministerului in acest an pentru promovare, majoritatea este angajata in licitatii, fie ca este vorba de actiuni de promovare interna sau internationala, de organizare de targuri sau de evenimente”, a precizat ministrul turismului. Potrivit acestuia, licitatiile vor fi finalizate prin luna septembrie.
Daniel Vasilescu spera ca aceasta campanie de promovare sa sustina, macar, turismul de iarna.