NU avem nevoie de un plan de salvare a sistemului bancar

S-a discutat mult in ultima vreme pe marginea acestui subiect si cred ca nu ar strica sa privim lucrurile din punct de vedere obiectiv, dincolo de interesele de moment ale unora sau altora. Sistemul bancar romanesc este detinut in proportie de peste 80% de catre straini iar cea mai importanta felie o au austriecii. In aceste conditii, un ajutor pe care statul roman l-ar acorda sistemului bancar s-ar traduce printr-un ajutor pe care Romania l-ar acorda Austriei, Frantei, Italiei sau altor tari europene din care vin investitorii straini, scrie Cristian Orgonas pe blogul sau.

Pe de alta parte, exista banci care au primit ajutor de stat (Erste si Raiffeisen spre ex.) dar care se vad acum in postura de a acorda linii de finantare filialelor din Romania. Cu alte cuvinte, statul austriac a luat bani de la contribuabili, i-a injectat in banci iar bancile i-au “pasat” mai departe spre filialele de la noi. Din acest punct de vedere, ingrijorarea guvernului austriac este de inteles.

Eu nu inteleg totusi un lucru: daca sistemul bancar romanesc are nevoie de ajutor, inseamna ca are o problema serioasa, problema pe care eu insa nu o vad. Anul trecut s-au raportat profituri record iar pana acum, bancile care si-au facut publice tintele de profit spun ca in 2009 acesta se va situa la acelasi nivel cu cel din 2008. In plus, indicele de solvabilitate se afla la un nivel extrem de bun iar dl Isarescu a declarat nu odata ca sistemul bancar este supracapitalizat.

Mai mult, bancile detin la BNR peste 13 miliarde de euro sub forma de RMO, bani ce pot fi utilizati la nevoie pentru a acoperi deficitul de lichiditate insa, in urmatoarea perioada, este putin probabil ca Banca Nationala sa dea drumul la o parte din acesti bani datorita riscului ca aceste sume sa fie folosite pentru a returna inainte de scadenta imprumuturile intra-grup.

Probabil ati auzit despre riscul pe care aceste imprumuturi il presupun si poate ar fi bine sa va explic mecanismul: o banca austriaca (sau din Italia, Germania etc) cumpara o banca din Romania iar pentru ca in Romania se inregistreaza profituri record ce nu pot fi realizate in tara de origine, banca mama din Austria incepe sa directioneze sub forma de credite (linii de finantare) tot mai multi bani spre filiala din RO. Cu acesti bani, banca romaneasca acorda credite, profiturile inregistrate sunt uriase, toata lumea este multumita.

A venit insa criza, iar banca din Austria incepe sa aibe probleme de lichiditate. In acel moment, isi aminteste ca a acordat o gramada de bani filialei sale din Romania, bani pe care acum ii vrea inapoi. Problema este ca nu ii poate forta pe romani sa isi plateasca anticipat creditele si prin urmare, filiala din Romania trebuie sa faca rost de bani din alta parte pentru a isi plati in avans creditele catre banca mama.

Acesti bani pot veni din doua surse: fie din RMO (iata motivul pentru care BNR tine cu dintii de acesti bani), fie prin atragerea de bani de la populatie – asa se explica dobanzile halucinante oferite de unele banci la depozitele in euro.

In Romania insa, moneda nationala nu este euro ci leul deci este putin probabil ca banca austriaca sa gaseasca suficienti euro pe piata pentru a isi repatria imprumuturile si atunci trebuie sa faca rost de lei pe care sa ii schimbe in euro. Avand insa in vedere ca leul s-a devalorizat foarte mult in ultimele luni, banca austriaca va pierde bani din schimbul valutar si in plus, dobanzile pe care le plateste pentru a atrage acesti lei sunt si ele foarte mari, deci daca vrea sa isi retraga banii din Romania, orice banca straina va avea costuri deloc de neglijat.

In acest context, BNR joaca bine: mentine RMO, cursul valutar descurajeaza repartierea profiturilor iar dobanda de referinta este la cel mai ridicat nivel UE (deci tentanta pentru investitori). In plus, un acord de finantare externa ar linisti si mai mult apele in sensul ca ar consolida rezerva valutara a tarii, oferind astfel si mai multa putere BNR.

Domnul Isarescu a spus in urma cu cateva zile ca a avut intalniri cu bancile straine ce activeaza in Romania iar acestea au confirmat ca liniile de finantare vor fi mentinute. Nici nu ma asteptam sa fie altfel, din moment ce in urmatorii 10 ani cel putin, profiturile pe care piata romaneasca le va genera vor fi net superioare profiturilor din Vest.

In aceste conditii, un plan de salvare al sistemului bancar ce ar presupune folosirea banilor publici nu si-ar avea rostul. De ce sa cautam o problema acolo unde nu este?

Domnul Ghetea ne spune ca ar fi bine sa avem un plan “just in case”. Pai nu ar fi mai bine ca cei care iau deciziile sa faca in asa fel incat sa nu avem nevoie de un asemenea plan?

Citeste si comenteaza peblogul lui Khris.