Sari direct la conținut

Autoritatile dintr-un oras chinez cu patru milioane de locuitori obliga internet cafe-urile sa foloseasca softuri cu licenta

HotNews.ro

Internet cafe-urile din orasul chinez Nanchang, capitala provinciei Jiangxi, vor fi nevoite sa renunte la softurile piratate si sa le inlocuiasca cu unele cu licenta, noteaza PC World. Decizia a starnit nemultumiri, deoarece se pare ca autoritatile vor obliga internet cafe-urile sa instaleze o versiune chineza a Linux la care suportul tehnic costa peste 700 de dolari pentru doi ani.

De aceasta decizie vor fi afectate 600 de internet cafe-uri din orasul cu patru milioane de locuitori. Directiva departamentului cultural da posibilitatea de a alege intre sistemele de operare Microsoft Windows si Linux Red Flag, versiune dezvoltata in China.

Totusi, se pare ca posibilitatea de alegere e limitata, iar autoritatile au incheiat un acord cu un distribuitor Linux Red Flag care ofera licenta pe viata cafe-urilor care insa trebuie sa plateasca o taxa de peste 700 de dolari la doi ani, pentru suport tehnic.

Proprietarii cafenelelor s-au plans ca sunt obligati sa apeleze la serviciile distribuitorului de Red Flag, iar daca instaleaza o alta versiune de Linux se considera ca folosesc softuri piratate. Altii se plang ca nu au fost consultati inainte de a se lua decizia si spun ca veniturile le vor fi afectate.

China e una din tarile cu cea mai mare rata a pirateriei software, cifrele din 2007 ale Business Software Alliance indicand 82%.

La internet cafe-urile chineze toti clienti trebuie sa se legitimeze, iar internetul e monitorizat in cautarea celor care au atitudini ostile guvernului, participa la jocuri de noroc, distribuie materiale pornografice sau fac afaceri ilegale.

Un numar mare de site-uri sunt blocate, iar oameni care au distribuit informatii considerate deranjante de catre autoritati au fost arestati.

Luna trecuta, un fost bibliotecar din Shanghai a fost condamnat la trei ani si jumjatate de inchisoare dupa ce a distribuit informatii despre grupul spiritual Falun Gong.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro