Cadrul Juridic privind protectia padurilor din Romania

In ultimii 19 ani, Romania a pierdut la fel de multa suprafata de padure precum au pierdut alte tari pe durata intregului secol trecut. O astfel de pierdere brusca si catastrofala a evidentiat necesitatea imperativa de a proteja ceea ce a mai ramas din paduri printr-un efort combinat, care sa aiba in vedere protectia biodiversitatii, reconstructia padurilor existente, prevenirea in mod eficient a incendiilor de padure, precum si reglementarea exploatarii lemnului.

Pana de curand, obligatia de a se conforma legilor destinate sa protejeze padurile romanesti a fost mai mult evitata sau ignorata, decat pusa in aplicare si respectata. Aceasta s-a datorat pe de-o parte celor saraci care in lunile de iarna depind de lemnul taiat ilegal si pe de alta parte celor care din cauza lacomiei au ales pur si simplu sa ignore legea si gravele efecte pe care le produce defrisarea necontrolata.

In martie 2008, Parlamentul Romaniei a adoptat prin Legea 46/2008 un nou Cod Silvic (denumit in continuare „Codul Silvic”). Intrucat legea anterioara a fost modificata de nenumarate ori, iar confuzia creata de aceste modificari a condus ea insasi la numeroase acte de despadurire, Parlamentul a fost nevoit sa regandeasca un nou Cod Silvic. Acest nou Cod Silvic intruchipeaza dorinta Guvernului de a preveni defrisarile necontrolate, de a face publicul constient de pericolul despaduririi si de a pune in aplicare o lege mai bine mestesugita si mai inteligibila.

Dreptul de proprietate asupra padurilor in Romania

Codul Silvic prevede ca padurile pot face atat obiectul proprietatii publice cat si private, dar oricare ar fi forma de proprietate, padurile sunt de interes national, cazand astfel in sfera protectiei statului si nu a autoritatilor locale. Legea permite proprietarilor de paduri, care sunt persoane private, sa le utilizeze, sa le vanda sau sa le instraineze, dar numai cu respectarea prevederilor Codului Silvic, care limiteaza exercitarea dreptului de proprietate si interzice in mod expres orice constructie pe fondul forestier.

Padurile care sunt proprietate publica a statului sunt administrate de Regia Nationala a Padurilor – ROMSILVA (numita in continuare ROMSILVA) care functioneaza sub autoritatea Ministerului Agriculturii si a Dezvoltarii Rurale. Padurile care sunt proprietate publica a unitatilor administrativ – teritoriale sunt administrate de ocoale silvice private.

Codul Silvic prevede ca padurile ce fac obiectul proprietatii private nu pot fi divizate in loturi mai mici de 1 hectar. Aceasta limitare se aplica atat instrainarilor inter vivos cat si celor mortis causa. Daca totusi prin procedura succesorala proprietatea ar trebui divizata in loturi mai mici de un hectar, atunci mostenirea va fi constituita in favoarea unuia sau mai multor succesori pana la limita minima legala ( 1 hectar ) si, in schimb, beneficiarul sau beneficiarii vor trebui sa plateasca celorlalti mostenitori o sulta. Suma platita in compensare poate deriva fie din impartirea intregii mosteniri, fie din fondurile proprii ale mostenitorului beneficiar.

Obligatii ale proprietarilor particulari

Dupa cum am mentionat mai sus, dispozitiile legii cer ca padurile sa fie puse sub o administrare speciala. Acesta obligatie incumba titularilor dreptului de proprietate, atat publica, dar si privata, asupra padurilor. Potrivit Codului Silvic administrarea padurilor proprietate privata este efectuata prin ocoale silvice private, care functioneaza din punct de vedere legal in mod similar asociatiilor si fundatiilor. Pentru aceasta, proprietarii – persoane private pot organiza ei insisi astfel de ocoale silvice sau pot apela la astfel de entitati deja create. Ocoalele silvice pot functiona fie independent, fie pe baza de contract cu alte ocoale mai mari si care beneficiaza de mai multe resurse. Prin crearea sau aderarea la astfel de entitati, proprietarii – persoane private isi indeplinesc obligatiile prevazute de Codul Silvic cu privire la asigurarea administrarii si a serviciilor de specialitate referitoare la intretinerea padurilor.

Proprietarii de paduri, proprietate publica sau privata, au urmatoarele obligatii cu privire la proprietatile lor: sa asigure intocmirea si respectarea amenajamentelor silvice, sa asigure paza si integritatea fondului forestier, sa realizeze lucrarile de regenerare a padurii, sa efectueze lucrari de impadurire atunci cand este nevoie, sa se ingrijeasca de combaterea bolilor si a daunatorilor padurii, sa asigure respectarea masurilor de prevenire si stingere a incendiilor, sa exploateze lemnul in mod legal, sa asigure intretinerea si repararea drumurilor forestiere pe care le au in proprietate sau administrare, sa delimiteze proprietatea lor forestiera. Proprietarii trebuie sa asigure protectia padurii impotriva defrisarilor ilegale, a furtunilor, a altor forme de distrugere, degradare si impotriva oricaror alte activitati de natura a prejudicia padurea. Mai mult decat atat, proprietarii sunt obligati sa notifice ROMSILVA in timp de 60 de zile cu privire la orice instrainare a fondului forestier. Toate aceste obligatii cad in sarcina ocoalelor silvice autorizate.

Daca proprietarul nu se conformeaza obligatiei de a se ocupa de regenerarea padurii, aceasta activitate va fi efectuata de autoritatile competente pe cheltuiala proprietarului.

In conformitate cu prevederile Codului Silvic, statul roman nu este interesat doar de protejarea fondului forestier, ci si de achizitionarea altor terenuri impadurite. Desi politica de stat se caracterizeaza printr-un interes substantial de a cumpara noi terenuri forestiere, punerea ei in practica depinde de administratorul padurilor proprietate publica. Pentru padurile proprietate privata care se afla enclavizate in padurile proprietate publica sau care le marginesc, statul are un drept de preemtiune la achizitionarea acestora in cazul in care sunt scoase la vanzare, la pret si in conditii egale. Vanzatorul este obligat sa notifice in scris administratorul fondului forestier cu privire la intentia sa de a vinde proprietatea sa forestiera. Statul isi poate manifesta dreptul de preemptiune in 30 de zile de la primirea notificarii. Incalcarea acestei obligatii duce la anularea in virtutea legii a contractului de vanzare-cumparare astfel incheiat. Daca administratorul padurii proprietate publica nu isi manifesta in scris in termen de 30 de zile intentia de a achizitiona terenul, atunci vanzarea se va putea face fara nicio restrictie.

Ca o consecinta a importantei deosebite pe care Romania o acorda fondului forestier, Codul Silvic prevede ca orice activitate sau toate activitatile de natura a prejudicia fondul forestier sunt considerate infractiuni.

Drepturi de exploatare

In ce priveste exploatarea forestiera, proprietarul trebuie sa se conformeze dispozitiilor speciale referitoare la exploatarea lemnului si a fondului cinegetic. Defrisarea poate fi efectuata doar dupa obtinerea unei autorizatii speciale in acest sens. Lemnul poate fi exploatat doar de societati certificate si autorizate pentru desfasurarea activitatilor de taiere si transport al lemnului. Proprietarii particulari pot exploata singuri padurile pe care le au in proprietate pana la limita maxima de 20 de metri cubi pe an. De asemenea ei pot exploata liber copacii care au fost accidental scosi din radacini sau care au fost doborati ilegal. Restul copacilor trebuie sa fie marcati in vederea taierii de catre autoritatile competente a-i exploata. Vanarea animalelor fondului forestier este de asemenea supusa unor conditii limitative.

Defrisarea

Codul Silvic interzice ca orice padure care este proprietate publica a statului sa devina proprietate privata sau sa faca obiectul vreunui dezmembramant al dreptului de proprietate. Codul Silvic prevede ca marimea fondului forestier national nu poate fi redusa. Conform art. 36 din Codul Silvic, exista o singura exceptie de la aceasta regula – realizarea obiectivelor de interes national, declarate de utilitate publica conform legii. Intr-o asemenea situatie se poate opta intre doua modalitati de compensare: prin punerea la dispozitie a unei suprafete de teren echivalente de natura a substitui terenul scos din fondul forestier sau prin plata utilizarii terenului forestier.

Codul Silvic ( art. 37 ) prevede anumite situatii in care padurile pot fi scoase definitiv din fondul forestier fara diminuarea la nivel national a suprafetei impadurite. Acestea sunt urmatoarele:

1. Exploatarea resurselor naturale: carbune, piatra, agregate minerale, minereuri si ape minerale
2. Obiective turistice – cazare turistica, unitati de cult, obiective sociale si medicale, constructii hidrotehnice, surse de apa potabila
3. Locuinte sau case de vacanta – aceasta situatie este specifica numai pentru padurile proprietate privata si doar daca se respecta urmatoarele conditii: atat terenul cat si constructia trebuie sa fie proprietatea aceleiasi persoane iar suprafata maxima (incluzand constructia, caile de acces si imprejmuirea) sa nu depaseasca mai mult de 5% din suprafata totala a padurii private, dar nu mai mult de 200 de metri patrati
4. Obiectivele forestiere instalate anterior anului 1990 care sunt cuprinse in amenajamentele silvice in vigoare la data de 1 ianuarie 1990, la categoria „ocupatii si litigii”.

Compensarea pentru despadurire se doreste a fi facuta cu alte terenuri si nu in bani. Compensarea prevazuta de Codul Silvic se realizeaza fizic cu un teren care are de cinci ori valoarea celui care se scoate definitiv din fondul forestier, iar suprafata terenului dat in compensare nu poate fi mai mica de 33% din suprafata terenului scos din fondul forestier. Mai mult decat atat, terenul dat in compensare trebuie sa provina din afara fondului forestier si sa il margineasca. Compensarea se poate face de asemenea si cu terenuri care nu sunt limitrofe padurilor. Insa pentru o asemenea operatiune este necesar ca terenul dat in compensare sa aiba o suprafata compacta de cel putin 20 de hectare. Totodata, acest teren trebuie sa fie apt pentru impadurire. Aceasta metoda de compensare pentru terenurile scoase din fondul forestier permite autoritatilor ca, in principiu, sa depaseasca dificultatile care pot aparea cu ocazia achizitionarii de catre acestea a terenurilor impadurite sau a verificarii daca aceste terenuri sunt suficient impadurite.

Pe langa conditiile mai sus mentionate, terenul dat in compensare trebuie sa indeplineasca si alte conditii cum ar fi:

• Terenurile date in compensare trebuie sa fie inscrise in amenajamente silvice si sa li se asigure administrarea sau serviciile silvice in termen de 30 de zile de la data aprobarii scoaterii definitive din fondul forestier. Mai mult decat atat, terenurile date in compensare trebuie impadurite in maximum doua sezoane de vegetatie
• In judetele in care padurile se intind pe mai putin de 16% din suprafata totala a acestora, compensarea trebuie facuta cu teren din acelasi judet. Scopul unei astfel de conditii este evident: se doreste protejarea fondului forestier al fiecarui judet si totodata procentul terenurilor impadurite in cadrul acestuia.

Una din cele mai importante consecinte ale impaduririi este ca terenul scos definitiv din fondul forestier intra in proprietatea beneficiarului si dobandeste destinatia pe care acesta a solicitat-o si care i-a fost aprobata (art. 38 din Codul Silvic). Terenul dat in compensare dobandeste regimul juridic al terenului pe care l-a inlocuit in fondul forestier. Nu toate terenurile din Romania pot fi folosite in vederea compensarii. De exemplu, terenurile care fac parte din zona de protectie si intretinere a liniei de frontiera nu pot face obiectul compensarii.

Dupa cum am mentionat, terenurile pot fi scoase din fondul forestier pentru scopuri ce trebuie sa se incadreze expres in categoriile prevazute mai sus. Cu privire la schimbarea destinatiei obiectivului construit pe terenul scos din fondul forestier, Codul Silvic statueaza insa si o interdictie pentru o durata de cinci ani din momentul la care aceasta scoatere a fost aprobata. Astfel, daca un beneficiar, dupa ce a scos terenul din fondul forestier, nu il utilizeaza in scopul pentru care autoritatile i-au permis defrisarea, el va suporta abrogarea automata a ordinului ministrului sau a hotararii Guvernului de aprobare a scoaterii lotului respectiv din fondul forestier. Terenul va fi adus la starea initiala de impadurire pe cheltuiala beneficiarului aprobarii.

Persoanele interesate in scoaterea terenurilor din fondul forestier au de asemenea si obligatii banesti care constau in:

• Taxa pentru scoaterea definitiva a terenului din fondul forestier
• Contravaloarea pretului pietei pentru teren
• Contravaloarea pierderii de crestere determinate de exploatarea masei lemnoase inainte de varsta exploatabilitatii tehnice, adica diferenta de valoare dintre sumele ce s-ar fi obtinut daca lemnul ar fi fost exploatat la maturitate si ceea ce s-a obtinut prin exploatare la momentul respectiv si la acel stadiu de crestere
• Contravaloarea obiectivelor dezafectate care se puteau afla pe terenul respectiv
• Costurile de instalare a vegetatiei forestiere si de intretinere a acesteia pana la atingerea varstei de maturitate.

Toate obligatiile financiare trebuie achitate pana la momentul solicitarii si a inceperii procedurilor necesare pentru scoaterea terenului din fondul forestier national.

Pe langa procedura de scoatere din fondul forestier a unei suprafete de teren prin compensarea acestuia, persoanele interesate au de asemenea posibilitatea ocuparii unui teren forestier pentru o perioada de timp predeterminata, teren care este necesar pentru un anumit scop, dar care sa nu depaseasca 10 ani. Pentru terenul forestier ocupat, ocupantul trebuie sa plateasca o chirie administratorului sau proprietarului acestuia. Chiria se plateste la 31 ianuarie pentru anul pe care este datorata si se calculeaza in functie de dispozitiile legale in vigoare la data de 1 ianuarie. In plus, pentru terenurile scoase temporar din fondul forestier, conform Codului Silvic, ocupantul trebuie sa achite o serie de obligatii banesti. Toate aceste obligatii trebuie achitate anticipat predarii-primirii terenului scos din fondul forestier.

O alta situatie care presupune ocuparea temporara a terenurilor forestiere este aceea in care, datorita complexitatii scopului pentru care s-a solicitat scoaterea definitiva a unui teren din fondul forestier, este nevoie si de ocuparea temporara a suprafetelor impadurite din vecinatatea acestuia. Aceasta ocupare temporara pentru organizarea de santier este posibila pentru o durata de maxim 1 an si nu poate depasi mai mult de 10% din suprafata solicitata a fi scoasa definitiv din fondul forestier. Cel ce solicita atat scoaterea definitiva, cat si temporara a unui teren din fondul forestier este indreptatit doar la primirea terenului. Lemnul va trebui returnat fie proprietarului, fie administratorului, in cazul padurilor proprietate publica.

Concluzii

Probabil ca protectia padurilor Romaniei putea fi mai bine realizata printr-un text de lege mai simplu, mai la obiect si mai putin birocratic decat este noul Cod Silvic. In momentul de fata exista un singur act normativ care sa genereze confuzie, in locul unui Cod Silvic cu numeroase modificari, cu proceduri incalcite, care erau mai degraba incalcate decat respectate. Cu toate acestea, adoptarea noului Cod Silvic reprezinta un pas major pentru protectia uneia din cele mai de pret bogatii ale Romaniei – padurile sale. Ramane de vazut daca speranta potrivit careia noul Cod Silvic va fi implementat cu strictete va deveni realitate.