Prin Har-Cov spre Chisinau (de Robert Turcescu)
Erau vremuri in care Funar vopsea bancile Clujului in rosu, galben si albastru, in timp ce Tökés povestea oricui avea timp si chef sa-l asculte despre glorioasa zi in care maghiarii de pretutindeni se vor bucura iar de renasterea Ungariei Mari.
Niste tembeli vopsiti in patrioti de ocazie sau doar speriati de asemenea grozavie mai ca au luat armele in maini gata sa apere pamantul tarisoarei. S-au nascut atunci declaratii patriotarde in Parlament, lideri politici cu gura mare si chiar cateva stereotipuri legate de autonomia teritoriala. Rastimp, pe tacute, dar cu planuri clare si in deplina continuitate, Ungaria a avut grija sa inalte in maghiarime o altfel de reduta: a infipt banul in Harghita, Covasna si imprejurimi, adjudecandu-si, pe o perioada greu de estimat, suprematia financiara si, deci, decizionala.
Ne place sau nu, lucrurile asa stau si e greu de crezut ca in urmatoarele decenii mai poate fi echilibrata balanta pe care buzunarul etnicilor maghiari atarna astazi mult mai greu decat al romanasilor din zona.
Publicitate
Geaba se supara unii ca in regiunea Har-Cov nu cumperi azi nici paine daca nu stii maghiara, dupa cum fara ecou e ingrijorarea presedintelui fata de situatia copiilor maghiari care nu stiu o boaba de romana.
Acolo e, deja, o alta tara. Si asta, fara granite, tratate, rapturi teritoriale sau conflicte armate. In Har-Cov maghiarii si-au platit autonomia cu banul jos. La propriu. Pentru un pret corect, uneori ceva mai mare decat pretul pietei, romanii si-au strans calabalacul si s-au tot dus.
Maghiari din zona, dar si investitori puternici din patria lor mama s-au repezit sa investeasca, sa construiasca, sa-si adjudece teritorii, productie si servicii. Razboiul de recucerire a unui teritoriu pe care-si inchipuie ca l-au pierdut pe nedrept candva e foarte aproape de final. Granitele tarilor-membre UE se traseaza astazi pe limitele conturilor din banca, nicidecum pe intelegeri si tratate istorice.
Capitalul e liber si acolo unde se asaza incepe un razboi de cucerire pe care il castiga in cele mai multe cazuri. Concluziile de mai sus le-am tras privind, cu tristete, felul deplorabil in care ducem astazi batalia pentru recucerirea pamantului romanesc de dincolo de Prut. Am fost, pret de cateva zile, la Chisinau si in imprejurimi. Am vazut ce redute financiare puternice ridica rusii: construiesc, investesc, pompeaza bani in productie si servicii.
E adevarat, situatia nu e comparabila, decat intr-o oarecare masura, cu cea din Har-Cov, dar mi-a fost cat se poate de limpede ca n-am invatat nimic din lectia maghiara. Preocupati mai degraba sa comenteze declaratiile sforaitoare ale lui Voronin sau incidentele cu vamesii moldoveni, politicienii romani n-au fost capabili sa lanseze nici un plan de cucerire financiara, discreta, dar sustinuta, in zona Republicii Moldova.
Rusii, in schimb, da. In asemenea conditii, e oarecum lesne de explicat de ce la ultimul recensamant mai putin de 10% dintre moldovenii chestionati au avut taria sa se recunoasca romani. La Chisinau, la fel ca in mai toate raioanele Moldovei, se simte inceputul unei schimbari foarte importante. Saracia e inca mare, dar Republica Moldova are astazi chipul Romaniei de acum cincisprezece ani.
Trendul e ascendent, capitalul rusesc se asaza hotarat la temelia boomului imobiliar, italienii dau tarcoale terenurilor agricole, spaniolii asteapta schimbari in legislatie pentru a lansa ofensiva constructiilor in zona. Romanii tac. Si stau. Prea putini sunt cei care iau in calcul Republica Moldova ca oportunitate de business, si asta in ciuda unor evidente avantaje create de legaturile istorice in primul rand.
Rezervele unor investitori precum Sucu – Mobexpert, Popoviciu – Baneasa si multi altii care au testat „terenul“ Moldovei sunt de inteles cata vreme statul roman pare sa fi uitat complet planul unei „recuceriri“ a pamantului romanesc de dincolo de Prut prin forta capitalului. Pentru aducere-aminte, lectia maghiara a regiunii Har-Cov e deschisa. Inca.