Preturile la alimente: marele soc!

Aderarea la Uniunea Europeana va determina o adevarata revolutie in domeniul preturilor la produsele agroalimentare. Raspunsul la intrebarea „De ce” este oferit de experienta mondiala.

Unde lucratorii agricoli sunt putini, este economic posibil ca eventuala lor sustinere sociala sa fie suportata de restul populatei, aflata intr-o covarsitoare majoritate. Dar acolo preturile la alimente sunt mult peste nivelul de pe piata mondiala, pentru ca, tocmai prin asemenea preturi, are loc transferul net de resurse catre agricultura.

Populatia majoritara nu resimte insa preturile inalte, fiind prospera gratie performantelor din alte sectoare si indeosebi din industrie. Unde insa lucratorii agricoli sunt in pondere mare, precum in cazul romanesc, ei nu pot, pur si simplu, sa fie sustinuti social de restul populatiei, care nu se afla in covarsitoare majoritate.

Economic nu este posibil! In aceste cazuri, preturile la alimente pot fi mai mici pe piata, dar cu cat sunt mai mici, cu atat agricultorii sunt mai napastuiti. Caci ei nu produc de fapt competitiv si preturi mai mici inseamna doar ca-si compenseaza mai putin din costuri. Lucratorii agricoli din Romania nu produc eficient. Si acest lucru se vede de indata ce doresc sa iasa pe pietele externe.

Pe piata interna insa, preturile practicate sunt mai mici decat cele din Occident. Daca n-ar fi asa, atunci populatia neagricola – care, in majoritatea ei, este si asa saraca si care, de aceea, percepe preturile la alimente ca fabuloase – n-ar mai putea sa-si acopere necesitatile alimentare nici cat o face acum.

Pretul mai mic pe piata romaneasca este posibil tocmai prin vinderea sub costuri a produselor agricole de catre producatori. Cum este posibil asa ceva?! Este posibil prin subretribuirea fortei de munca din agricultura!

Ce se va intampla din momentul aderarii? In mod normal, o data cu si pe baza dezvoltarii general-economice, se desfasoara, ca proces istoric, deplasarea de la un model catre celalalt, in forme si variante diverse.

Productivitatea din agricultura creste prin aportul treptat de inzestrari industriale si indeosebi pe seama disponibilizarii de forta de munca, ce este absorbita in alte sectoare (industrie si servicii).

Preturile la produsele agroalimentare cresc substantial, pe de o parte pentru ca includ pe drumul pana la consumator mereu mai multe inzestrari industriale, iar, pe de alta parte, pentru ca in conditiile estomparii discrepantelor enorme de productivitate a muncii, nu mai pot avea loc subretribuirea sau subvalorizarea fortei de munca din agricultura.

Aceasta deplasare de la un model la altul dureaza, de regula, decenii. Aderarea la Uniunea Europeana a unei tari ca Romania, care se afla inca in faza ce poate fi numita „clasica” a modelului economiei agroalimentare subdezvoltate, va precipita, in multe privinte, procesul, riscand sa produca desecventializari si dezechilibrari ce vor fi mereu resimtite economic si social.

Problema este ca totul va incepe cu o sensibila crestere a preturilor la produsele agroalimentare, generata de introducerea dintr-o data in costuri a noi inzestrari industriale legate de respectarea normelor de mediu, de calitate a produselor, de protectie sanitara a consumatorului, precum si a foarte multor alte cheltuieli de natura administrativa si birocratica.

Aceste cresteri de preturi vor interveni, pe cand economia nu va fi inca in masura sa le poata suporta fara debalansari. In esenta, veniturile populatiei nu vor fi crescut intr-atat, incat sa poata absorbi noile preturi.

Si, ca atare, pentru o parte din populatia neagricola, preturile la produsele agroalimentare vor deveni prohibitive, ceea ce va adanci contradictiile sistemului agroalimentar in angrenajul economic si va acentua dificultatile rezolvarii principalei probleme pe care o constituie eliberarea a circa 3 milioane de lucratori din agricultura pentru acomodarea la standardele europene minime, care

implica ridicarea productivitatii muncii din sector si asezarea pe un alt loc a agriculturii in structura economiei.