Ofensiva Rusiei (de Emil Hurezeanu)

Rusia incepe anul in forta, iar cunoscatorii ei occidentali, intre care Alexander Rahr, intr-un excelent eseu publicat pe 3 ianuarie in „Die Welt”, se grabesc sa vorbeasca despre „renasterea unei supraputeri”.

Alexander Rahr ii cunoaste foarte bine, ca expert german de origine rusa, pe Putin si pe Schroder, ca sa nu spun, „Kohl si Eltin”, ba chiar „Bismarck si Gorceakov”, uitand de asocierea Ribbentrop si Molotov.

Cuplul acesta ruso-german, al carui potential de implozii epocale, in structura impredictibila a binomului Ura-Iubire, nu pare deloc epuizat, este articulatia cea mai sensibila a Europei ultimilor 100 de ani. Orice privire in-din interiorul acestuia, ne scuteste, asadar, de speculatiile gongoric-ignorante intalnite adesea in campul „externistilor” autohton

Rusia anului 2006, crede Rahr, nu mai este ceea ce a fost in ultimii ani.

Si-a platit grosul datoriilor catre occidentali, prezideaza pentru prima oara cel mai select club al puterilor economice ale lumii, G8, a acumulat un imens rezervor de petrodolari, pe cale de transformare in dolari inteligenti, are relatii stabile cu Occidentul (UE plus SUA) si cocheteaza insistent cu Orientul (China plus India). Putin mai are doi ani de mandat.

65a din rusi vor un lider puternic, si nu neaparat democrat, si mai multa bogatie decat democratie. In 1991 era pe dos.

Anul trecut, sustine Alexander Rahr in „Die Welt”, Rusia a inregistrat doua infrangeri importante din partea Occidentului: in regiunea Marii Negre si in Caucaz. Dupa ce toate fostele tari satelite din Pactul de la Varsovia sunt azi membre NATO, a venit rindul Ucrainei si Georgiei, foste republici sovietice, sa se desprinda geo-politic de Moscova.

La Marea Neagra, scrie Rahr, americanii au o baza pe tarmul vestic, la Constanta, si alta pe malul ei estic, in Georgia, acest perimetru fiind „viitorul cap de pod al luptei impotriva terorismului si pentru conflictul cu Iranul, putere atomica”.

Monopolul rusesc al transportului de energie electrica din Caucaz a fost frant prin construirea unei conducte in Turcia.

Dar Rusia nu crede in lacrimi. A inceput sa-si refaca o sfera de influenta economica si de securitate alternativa, in Asia Centrala, bazandu-se pe fosti aliati autoritari, dar, via Tratatul de la Shanghai, si spre China si India, chalenger-ii mai mult temuti decat asteptati, ai noului secol.

Putin vrea sa recupereze economic si tehnologic Siberia, viitorul liant si atu rusesc in relatia cu chinezii si indienii, isi imparte vecinii in „supusi” si „rebeli”, si se bizuie pe concernul Gazprom mai mult decat pe propriul Minister de Externe.

Rusia pare mai decisa decat oricand sa-si transforme resursele energetice in instrumente politice de santaj, cucerire, seductie si prevenire (pre-emptive strike?).

In aceasta situatie, Occidentul nu are o strategie comuna, ferma si pe termen lung. Principalul motiv al omisiunii tine de dependenta tarilor occidentale (indeosebi Germania, Anglia si Italia) de petrolul si gazul din Rusia. In a doilea rand, aliantele occidentale exclud bransarea sau debransarea de la conducte, pornind doar de la apartenenta comuna la un cod de valori.

Performantele economice (pretul pietei) si democratice (starpirea coruptiei guvernantilor) sunt mai importante decat simpla notificare a unei rupturi cu trecutul comunist, fie el si sovietic.

Alexander Rahr propune, in context, redemararea proiectului unui concern energetic germano-ucraineano-rusesc ca solutie pentru dezamorsarea crizei. Ne intrebam insa in ce masura tari ca Georgia, Moldova, Tarile Baltice, Romania sau Polonia nu vor fi (din nou) excluse sau marginale dintr-o (intr-o) astfel de coalitie?

In ce ne priveste insa, poate raspunsurile la urmatoarele intrebari ne vor lamuri mai mult decat cutare intentie ruso-germana:

1. De ce, dupa „reforma” Berceanu din 1999-2000, centralele electrice romanesti au ramas neprivatizate si inghit miliarde de euro in subventii?

2. De ce infloreste sistemul trading-ului de energie prin „baietii destepti” bine-cunoscuti si de Traian Basescu, si care duce la scumpirea artificiala a energiei?

3. De ce toate guvernele Romaniei, dupa tentativa contrara a lui Ciorbea, in 1998, blocheaza racordarea retelei interne de gaz metan la cea a Europei occidentale, via Ungaria?

Viziunea politica si de securitate a Romaniei, concentrata in jurul Marii Negre, nu este deocamdata alimentata de gazul si curentul strategiilor economice viabile. Platim cel mai mare pret pentru gazul rusesc, in Europa, si riscam sa ramanem pe intuneric si in frig, dar, ce-i drept, pe puntea faloasa a unor fregate britanice second-hand.