Volkswagen AG desfiinteaza brand-grupurile Volkswagen si Audi
Una dintre cele mai importante decizii luate de catre Consiliul de Administratie al Grupului Volkswagen AG (VAG), de la instalarea lui Martin Winterkorn (foto), la 1 ianuarie 2007, in functia de presedinte al acestui organism, este desfiintarea brand-grupurilor, Volkswagen (format din Volkswagen, Skoda, Bentley si Bugatti) si Audi (format din Audi, SEAT si Lamborghini).
Foarte probabil, seria schimbarilor va continua, un semnal in acest sens venind de la directorul executiv al Porsche AG, actionar al VAG, care a lasat sa se inteleaga ca vor urma schimbari care vor viza managementul si strategia Volkswagen AG.
Este vizata in principal o crestere a eficientei celui mai mare producator de automobile din Europa si o prezenta mai agresiva a acestuia pe piata din SUA, prin scaderea preturilor si cresterea volumului. O alta noutate majora o constituie plecarea lui Wolfgang Bernhard, presedintele marcii Volkswagen (VW), la finele acestei luni.
Un apropiat al fostului presedinte VW, Bernd Pischetsrieder, Bernhard era considerat pe picior de plecare inca din momentul inlocuirii mentorului sau de catre Winterkorn, rivalul sau de la Audi.
Bernhard, considerat ca unul dintre cei mai buni manageri din industria auto, venise la Volkswagen pe 1 februarie 2005, iar planurile sale de desfiintare masiva a locurilor de munca au provocat ample nemultumiri in randul sindicatelor.