Sari direct la conținut

Creditul de consum in Europa – incotro?

EurActiv.ro

Comisia intentioneaza sa uniformizeze regulile privind creditul de consum in toata Europa, dar statele membre sunt reticente sa renunte la practicile lor traditionale. Organizatiile de protectie a consumatorului nu sunt convinse ca va fi un castig pentru totii cetatenii.

Acordul politic a fost stabilit, dar nu a fost luata nici o decizie, pe 4 decembrie 2006, in Consiliul Competitivitatii. Parlamentul a cerut un studiu de impact al noii directive pentru martie-aprilie 2007, iar presedintia germana face presiuni pentru un acord din partea Consiliului Competitivitatii in perioada 21-22 mai 2007.

Actuala directiva pentru creditul de consum dateaza din 1987 si a fost amendata de doua ori. Regulile care au rezultat sunt prea complexe si, din 1980, n-au adus o crestere a solicitantilor de credite.

Inca din 2002, Comisia a incercat sa reduca cele trei directive existente intr-o directiva mai simpla. Propunerea initiala, din 2002, a declansat 150 de amendamente in Parlament. Desi revizuita, nu a castigat nici o aprobare.

Propunerea a fost revizuita a doua oara, in octombrie 2005, pentru actualizarea amendamentelor din Parlament. Insa, este departe de a fi adoptata cu usurinta. Legea protectiei consumatorului din statele membre este momentan subordonata diferitelor traditii la nivel national si situatiilor practice existente.

Unele state membre considera chiar ca armonizarea legilor la nivelul Uniunii va implica si o reducere a protectiei consumatorului.

Obiectivele noi legislatii

Exista noi modalitati de obtinere a creditelor: credite in rate, carduri de credit, cu plata amanata (perioada de gratie), cash credit si facilitati de overdraft. Cateva dintre ele sunt doar partial acoperite de actuala directiva.

In plus, actuala directiva nu acopera nevoile unei piete unice. Ea indeplineste doar standardele de baza pentru protectia consumatorului, in timp ce multe dintre statele membre au standarde de viata mult mai ridicate.

Noua prevedere vizeaza sa acopere toate tipurile noi de creditare si sa aplice prevederi unitare, oferind in acelasi timp flexibilitate in implementarea lor pentru statele membre.

De asemenea, directiva propusa de catre Comisie va include doar tipurile de credit de consum mai mari de 50 de mii de euro. Insa nu va acoperi si creditele imobiliare (cumpararea unui imobil sau activitati de amenajare). Creditele ipotecare sunt tratate separat intr-un Links Dossier la EurActiv.com.

Rata de dobanda anuala (APR)

Metoda de calcul pentru rata de dobanda anuala va fi uniformizata. Aceasta va fi rata medie a dobanzii platita pe an din credit, exprimata in procente si calculata in functie de durata creditului. Ea ii va permite consumatorului sa compare cu usurinta costurile diferitelor tipuri de credit.

Intelegere / recunoastere mutuala

Statele membre vor fi libere sa adapteze regulile generale la propriile legi din unele sectoare. Pentru a garanta o buna functionare a pietei unice europene, va trebui respectat principiul recunoasterii mutuale, prin care fiecare stat membru va respecta regulile interne ale celuilalt.

Drepturile consumatorului

Directiva ii va acorda consumatorului dreptul sa:

– primeasca informatii precise inaintea stabilirii unui contract privind taxele, platile lunare si rata de dobanda anuala (APR).

– sa anuleze contractul in termen de 14 zile

– sa plateasca in avans (care este obiectul unei compensari ‘corecte si obiective’ pentru a acoperi costurile creditorului.

– sa revina asupra angajamentelor din contract, daca scopul pentru care a fost solicitat s-a anulat.

Integral in EurActiv.ro

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro