Sari direct la conținut

Tariceanu toarna la Bruxelles cu bataie lunga (de Dan Tapalaga)

HotNews.ro

“Ce se intampla la noi? Justitia a fost sub influenta factorului politic inainte de 2004 si a trecut exact in partea cealalta, unde asistam la o alta pozitie care este anormala si pe care i-am spus-o lui Barroso: gasiti firesc ca eu, care sunt premier, sa aflu din presa ca unul din membrii Cabinetului este anchetat de Procuratura si ca Procuratura decide inceperea urmaririi penale, din

moment ce el poate fi suspendat de presedinte si eu, ca premier, nu sunt informat? (…)

Presedintele are aceasta posibilitate legala si nu vreau sa o comentez, este dreptul exclusiv al presedintelui. Problema este… eu, care sunt sef al Guvernului, nu pot sa aflu direct?”

Daca asa stau lucrurile, daca premierul Calin Popescu Tariceanu chiar i s-a plans presedintelui Comisiei Europene ca procurorii din Romania nu trimit informari la Guvern despre anchetele cu ministri, atunci trebuie musai sa ne intrebam: de ce a facut-o? Cui foloseste mica sa turnatorie la Bruxelles? Cat de justificata este numultumirea sa? E grav ca, in Romania, procuratura „s-a rupt” de Guvern?

„Daca Parchetul ii comunica premierului nu inseamna ca justitia nu este independenta.

Daca ei nu comunica inseamna ca nu au minima educatie institutionala sa inteleaga ca puterile in stat comunica”, i-ar mai fi spus Tariceanu lui Jose Manuel Durao Barroso in prima sa vizita la Bruxelles dupa aderarea Romaniei la UE, adaugand ca presedintele Comisiei Europene ar fi fost de acord cu acest principiu. Cateva observatii:

1. In orice democratie, puterile din stat comunica, dar nu pe dosare. Comunica pe bugete, legislatie sau pe alte chestiuni administrative.

2. In timpul anchetei, procurorii sunt complet independenti. In faza actelor premergatoare, nu e informat nici macar ministrul cercetat din simpul motiv ca telefonul sau, de exemplu, ar putea fi pus sub urmarire. Daca Guvernul ar fi informat in aceasta faza, ar exista riscul compromiterii anchetei.

3. In momentul in care un ministru este pus sub acuzare, nimic nu-l impiedica sa-si informeze superiorul, adica pe seful Guvernului. In mod normal, premierul Tariceanu ar trebui sa le solicite ministrilor sa il informeze, nu sa puna presiune pe procurori. Ar fi chiar de datoria ministrilor sa dea raportul in fata premierului de indata ce afla ca impotriva lor a inceput urmarirea penala.

4. Legea ii obliga, intr-adevar, pe anchetatori sa ceara aviz comisiei speciale de la Cotroceni (condusa de seful statului) inainte sa inceapa urmarirea penala impotriva unui ministru. Prin urmare, Traian Basescu va afla intotdeauna inaintea lui Calin Popescu Tariceanu ca un ministru are dosar.

Insa premierul, cu putin curaj, ar putea pune in discutie legea raspunderii ministeriale, care instituie un fel de suprainstanta la Cotroceni, nu sa ceara la randul sau puteri abuzive.

5. Chiar daca va fi informat de Parchet, ar fi un demers complet inutil. Premierul nu are nici un fel de atributii sau putere de decizie in cazul unui ministru anchetat. Prin urmare, informatiile nu i-ar folosi, teoretic, la nimic, cum putem simplu constata.

Vicepremierul Marko Bela are dosar la DNA si se bucura mai departe de increderea premierului la fel cum s-a bucurat un alt ministru cercetat penal, Nagy Zsolt. Prin urmare: la ce ii va folosi premierului daca va fi, de acum incolo, informat de procurori? Ce ar putea face?

6. Iesirea lui Calin Popescu Tariceanu de la Bruxelles are la baza obsesii mai vechi si ele ar putea avea citeva explicatii:

a) Tariceanu il suspecteaza pe seful statului ca foloseste informatiile despre anchetarea unor ministri pentru a le utiliza in negocierile politice. In loc sa ceara indreptarea unei anomalii legale, premierul vrea sa-l concureze pe seful statului tot printr-un exces de putere.

b) Tariceanu doreste sa fie informat la timp pentru a face loc interventilor politice in stoparea unor anchete. Telefonul la Parchet dat in cazul bunului sau amic, Dinu Patriciu, amplifica aceasta suspiciune.

c) Tariceanu cauta sa-si justifice si in fata oficialilor europeni interventiile sale in treburile justitiei, sugerand ca ele ar fi fost motivate de o simpla dorinta de informare.

d) Tariceanu pregateste terenul eliminarii ultimelor redute de independenta in justitie mostenite de la Monica Macovei. E vorba de schimbarea procurorului general, Laura Codruta Kovesi si a sefului DNA, Daniel Morar, urmand ca motivul eliminarii lor sa fie cel strigat zilele trecute la Bruxelles: lipsa de comunicare.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro