Europarlamentare triste (de Ioana Lupea)

Partidele au avut greutati nu la selectarea celor mai buni dintre membri sau simpatizanti pentru a le reprezenta in curentele politice europene si a sustine interesele Romaniei, ci in depistarea celor dispusi sa plece doi ani de foc din politica bastinasa. A participa la euroalegeri este mai degraba un sacrificiu, un exil consimtit decat o cinste.

Conceptia generala este ca epicentrul politicii se afla la Bucuresti, nu la Bruxelles si Strasbourg, si cine se indeparteaza risca descalificarea din intrecerea nationala pentru putere si influenta.

Astfel ca scrutinul din 25 noiembrie este doar un test de popularitate interna, iar Parlamentul European o sinecura pentru clienti politici, surghiun pentru adversarii interni si adapost ferit pentru urmariti penal.

Alegerile europene le par partidelor mai degraba ca un sondaj national de opinie, fiind tratate ca atare. O rafuiala interna a fost asezata deasupra scrutinului pentru Parlamentul European, amanat de guvernul Tariceanu pentru a da timp organizarii si sustinerii referendumului, inutil si abuziv, de demitere a presedintelui Traian Basescu.

Componenta listelor este un alt indiciu major al insignifiantei. In timp ce Ungaria, si nu numai ea, si-a trimis in legislativul european fosti ministri, intelectuali prestigiosi si politicieni cu anvergura si pricepere, listele autohtone sunt pestrite.

Clienti politici (primarul municipiului Oradea, Petre Filip) si personaje controversate (traseistul Valeriu Tabara) la PD, sportivi si artisti precum Nadia Comaneci si Dan Bittman, despre a caror cooptare in echipa liberala pentru euroalegeri se vorbeste deocamdata in soapta.

Probabil ca lista PSD, inca nefinalizata, va fi din acelasi aluat, de grau amestecat cu pleava. Ii va contine poate si pe liderii reformisti deportati in Europa pentru o vreme de grupul dominant din partid. Iar UDMR isi trimite la Parlamentul European, pentru a-l scapa de rigorile legii, un fost ministru urmarit penal – Nagy Zsolt.

De ce nu candideaza fostii ministri din cabinetul Tariceanu 1, al integrarii europene, Anca Boagiu, si al externelor, Mihai Razvan Ungureanu? Cazurile sunt diferite, dar relevante. Anca Boagiu nu-si da cariera politica de la Bucuresti pe Parlamentul European.

PD poate ajunge in fruntea bucatelor oricand, si Anca Boagiu nu este dispusa sa renunte de dragul ideii europene la locul cuvenit la ospat. Iar Mihai Razvan Ungureanu nu-si vinde prestigiul pentru a fi mascota partidului intr-o competitie in care PNL n-a facut decat efortul de a se impauna cu numele lui.

Pentru unul, euroalegerile au prea putina importanta, pentru celalalt, prea multa pentru a fi dispretuite astfel.

Exceptie de la regula generala face PLD, care-si deschide lista cu Theodor Stolojan, dar nu ca ar pretui mai mult competitia. Pentru liberal-democrati, euroalegerile au miza tot pentru jocurile interne de putere. Procentul la euroalegeri va stabili rangul PLD: curent de opinie disident fata de PNL sau partid politic.

PLD poate pune pe masa negocierilor un numar de voturi care sa le deschida democratilor, adversari discreti si incapatanati ai fuziunii incurajate de Traian Basescu, apetitul pentru proiecte politice comune.

Politicienii nostri se cred buricul pamantului, dar se comporta ca la periferia lumii civilizate considerand Europa prea departe si ca preocupare, si ca ambitie.

Si, pana la urma, nici nu-i de mirare: ce conteaza cum va fi desenata Uniunea Europeana – politic, teritorial, legislativ – atat timp cat noi nici nu ne stim „interesele nationale”, concept golit de sens prin abuz de utilizare.

Asa ca Romania organizeaza alegerile europene pentru ca nu are incotro, ne-o impune Tratatul de Aderare la UE, si nu pentru ca prezenta noastra in legislativul european ar avea vreo insemnatate. E o formalitate care trebuie indeplinita, atata tot. Pe 25 noiembrie vom avea din nou un spectacol trist.