Sari direct la conținut

Demonizarea dlui. Patriciu

Jeopardy

Saptamana trecuta dl. Patriciu a vandut Rompetrol catre o firma de stat din Kazahstan, contra unei sume de bani. Exista o logica economica a acestei tranzactii, insa pentru multi nu a contat aceasta logica economica iar dl. Patriciu a fost acuzat din nou de tot felul de rele.

Sa fim bine intelesi: exista multe rapoarte in mass-media, exista si cateva anchete ale procuraturii inca nedefinitivate care ridica semne de intrebare asupra modului in care dl. Patriciu a devenit bogat. Insa, daca autoritatile nu reusesc sa-l incrimineze pe dl. Patriciu si nu reusesc sa recupereze eventualele pagube pe care dl. Patriciu le-ar fi cauzat Romaniei, atunci inseamna ca ori dl.

Patriciu este cinstit ori ca autoritatile noastre nu sunt capabile si trebuiesc reformate.

Dl. Patriciu este acuzat si de ce va face eventual cu cele 2 miliarde de dolari pe care le-ar fi obtinut; se speculeaza mult pe investitii in mass-media si pe finantarea si sprijinirea unui anumit partid politic. Sa nu uitam insa ca dl.

Patriciu avea acces la sume similare de bani si fara sa fi vandut Rompetrol — putea pune cu usurinta gaj actiunile si putea obtine imprumuturi de la diferite banci. Faptul ca ziaristi ar fi inceput sa scrie altfel de cand lucreaza in ziarele detinute de dl. Patriciu sau ca un partid anume s-ar alfa / s-ar fi afltat cu mic cu mare in simbria dlui.

Patriciu sunt lucruri ce trebuiesc separate de vanzarea Rompetrol catre o firma din Kazahstan si trebuiesc analizate separat.

O alta acuzatie la adresa acestei tranzactii – si a dlui. Patriciu – vine din considerente geostrategice, multi cred ca Moscova se afla in spatele acestei tranzactii pentru a pune Romania – si in general UE – sub controlul energetic al Rusiei.

Este adevarat, aceasta tranzactie are urmari geostrategice, insa daca aceste urmari sunt atat de grave precum acuzatiile, atunci nu ar fi trebuit ca statul sa faca primul pas si sa-i ofere dlui. Patriciu o oferta de nerefuzat pentru Rompetrol? Oare ce s-ar fi scris daca guvernul dlui. Tariceanu ar fi platit 2 miliarde de dolari pe Rompetrolul dlui.

Patriciu? Daca UE se simte amenintata, de ce nu a facut UE acea oferta de nerefuzat? Pana la urma Rompetrol actioneaza preponderent in Romania / UE si, deci, orice actiune a sa se afla, in ultima instanta la dispozitia autoritatilor romane/ UE.

Romania, sper, este o tara ce isi doreste o economie deschisa si competitiva si, mai mult, este un stat de drept. Statul nu trebuie sa se amestece in deciziile economice private decat in cazul in care principiile economiei deschise – printre care si concurenta – sunt afectate.

Tot statul trebuie sa se asigure ca exista o separatie intre politic si economic, ca interesele economice ale unui grup nu influenteaza deciziile politice in dauna altora si ca, in general, relatiile politicului cu mediul economic trebuie sa fie deschis si transparent.

Iar daca Romania este stat de drept, atunci concluziile autoritatilor in anchete trebuie sa fie cele definitive, inclusiv pentru mass-media.

Comenteaza pe blogul lui Emil Stoica

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro