Ministerul Comunicatiilor: Ingrijorarile Comisiei Europene sunt fara temei
Ministerul Comunicatiilor a precizat miercuri ca legislatia privind Autoritatea de Reglementare a pietei telecom (ANRCTI) respecta integral normele europene si ca ingrijorarile Comisiei Europene sunt fara temei. Precizarile vin ca urmare a declaratiilor facute ieri, in exclusivitate pentru HotNews.ro, de catre purtatorul de cuvant al comisarului european pentru telecomunicatii.
Acesta a spus ca la nivel european sunt ingrijorari legate de independenta politica a ANRCTI, fapt care ar putea determina Comisia Europeana sa deschida procedura de infrigement asupra Romaniei pentru incalcarea tratatului comunitar.
Oficialii Ministerului amintesc ca au primit o scrisoare pe data de 26 octombrie 2007 din partea Comisarului european Viviane Reding, in care li se solicita o serie de informatii menite sa clarifice anumite evolutii institutionale ce s-au derulat in Romania in ultima perioada.
Comisia a cerut informatii referitoare la Ordonanta de Urgenta nr. 134/2006 si mai ales fata de amendamentele Parlamentului Romaniei la aceasta ordonanta. Conform acestor amendamente, ANRCTI devine o autoritate publica autonoma in subordinea Camerei Deputatilor, condusa de un consiliu format din 7 membri numiti de Camera Deputatilor pentru un mandat de 5 ani.
Se mai solicita explicatii si in legatura cu procedura prin care MCTI va transmite ANRCTI anual o scrisoare ce va contine strategia Guvernului in domeniul comunicatiilor electronice.
Ingrijorarile Comisiei sunt fara temei. Temerile cu privire la o posibila declansare a unei proceduri de infringement nu sunt justificate
Reprezentantii Ministerului mai anunta faptul ca a fost elaborat un raspuns care se afla in prezent in procesul legal de avizare. Continutul insa, asa cum lasa sa se inteleaga informarea facuta astazi de Minister, este predictibil – nu exista nici o problema legata de legislatia privitoare la ANRCTI, iar ingrijorarile Comisarului European sunt nefondate.
“In opinia noastra, legislatia privind ANRCTI respecta intru totul art.3 aliniatul 2 din Directiva Cadru care statueaza ca: Statele Membre vor garanta independenta autoritatilor nationale de reglementare prin asigurarea faptului ca acestea sunt distincte din punct de vedere juridic si independente din punct de vedere functional de toate organizatiile care furnizeaza retele, echipamente sau servicii de comunicatii electronice”, se arata in comunicat.
“Consideram ca prevederea citata este indeplinita in intregime, ingrijorarile Comisiei Europene fiind fara temei”, concluzioneaza oficialii din minister.
Nedumerire: Ministerul sustine ca Bruxelles-ul a cerut control parlamentar inca din perioada de preaderare
Mai mult, reprezentantii MCTI par foarte nedumeriti de afirmatiile oficialilor europeni, de vreme ce acest control parlamentar a fost cerut de catre Comisia Europeana inca din perioada de preaderare.
“Unul dintre obiectivele majore prevazute in Capitolul 20 al Programului de Guvernare – Politica in domeniul comunicatiilor si tehnologiei informatiei – a fost crearea unei singure autoritati autonome de reglementare si control in domeniul IT&C si punerea acestei autoritati sub control parlamentar, care a fost solicitata de altfel chiar si de catre Comisia Europeana pe tot parcursul procesului de negociere in vederea aderarii”, spune comunicatul.
In privinta scrisorii anuale transmisa de catre MCTI catre ANRCTI, aceasta nu are decat rolul de a transmite, pe cale oficiala, strategia Guvernului in domeniul comunicatiilor si tehnologiei informatiei, urmand ca ANRCTI sa decida asupra modalitatilor de punere in practica a acestei strategii.
In concluzie, “temerile cu privire la o posibila declansare a unei proceduri de infringement nu sunt justificate, iar problemele ridicate in scrisoarea Comisiei Europene sunt pe deplin clarificate in raspunsul ce va fi inaintat Comisiei Europene in zilele urmatoare”.