Activul net al societăților, implicații multiple: de la controale ANAF până la riscul de dizolvare
Un nivel redus al activului net indică un grad ridicat de îndatorare al societății și, implicit, riscul de a nu-și putea onora datoriile către asociați, furnizori, bănci, stat și alți parteneri comerciali. Din acest motiv, apar consecințe multiple, de la pierderea accesului la finanțare suplimentară, limitarea nivelului deductibilității costurilor excedentare ale îndatorării, poziționarea nefavorabilă în raport cu autoritățile fiscale în materie de risc fiscal, până la dizolvarea societății.
Dizolvarea societății este prevăzută de Legea societăților de foarte multă vreme, putând fi solicitată în situația în care activul net al unei societăți nu respectă nivelul minim prevăzut de lege, respectiv nu se află la cel puțin jumătate din valoarea capitalului social subscris.
Decizia dizolvării este lăsată pe seama adunării generale extraordinare (AGEA) ce trebuie obligatoriu convocată în astfel de situații. Dacă AGEA nu se întrunește sau dacă nu s-au luat măsurile necesare pentru reconstituirea activului net, Legea societăților permite oricărei persoane interesate să solicite dizolvarea. Totuși, cazurile în care dizolvarea a fost solicitată și dusă la îndeplinire nu au fost des întâlnite în practică până la acest moment.
De ce a devenit relevant acum?
Recent, a apărut în media un proiect de ordonanță de urgență a Guvernului care ar modifica prevederile Legii societăților și ar reglementa procedura prin care Ministerul Finanțelor Publice (MFP), prin intermediul Agenției Naționale de Adminstrare Fiscală (ANAF), formulează acțiuni de dizolvare a societăților care nu îndeplinesc condițiile cu privire la activul net.
Mai exact, proiectul introduce noi prevederi la articolul 125(24) din Legea societăților prin care se acordă MFP și ANAF autoritatea de a întocmi o listă cu societățile care nu îndeplinesc condițiile prevăzute de lege cu privire la activul net și de a formula acțiuni de dizolvare a societăților aflate pe această listă timp de 2 ani consecutivi. De asemenea, sunt formulate acțiuni de dizolvare și pentru societățile care nu depun 2 ani consecutiv situații financiare, în termen de 6 luni de la termenul de depunere a acestora pentru cel de-al doilea exercițiu financiar.
Până în prezent, proiectul a rămas în stadiul de articol de presă, nefiind publicat de MFP pe site-ul propriu la categoria „Transparență decizională”. În aceste condiții, rămâne de văzut dacă și cum vor fi puse în practică noile reguli de către ANAF.
De unde apare acest risc?
Revenind la actualele prevederi care pot fi și sunt utilizate de ANAF, amintim că, potrivit art. 153(24) din Legea societăților, AGEA ar trebui să decidă asupra dizolvării societății sau să stabilească măsuri de reconstituire a activului net dacă se constată că acesta s-a diminuat la mai puțin de jumătate din valoarea capitalului social subscris.
În cazul în care nu se decide dizolvarea, societatea are obligația ca, cel puțin până la încheierea exercițiului financiar ulterior celui în care a fost constatată această situație, să implementeze măsuri de reconstituire a activului net.
Altfel, orice parte interesată se poate adresa instanței pentru a cere dizolvarea societății iar, în cazul acesta, societatea va dispune de un termen de maxim 6 luni în care să remedieze situația.
În baza acestor prevederi, ANAF le-a trimis încă din 2015 societăților aflate în astfel de situații notificări pentru a le avertiza asupra riscului de dizolvare dacă nu își reconstituiau activul net până la limita prevăzută de lege.
Rămâne de văzut dacă proiectul la care am făcut referire mai sus rămâne la stadiu de proiect sau dacă societățile care se află într-o astfel de situație trebuie să se aștepte la noi măsuri care să le vizeze direct și care să impună adoptarea unor soluții de adecvare a capitalului.
Soluții de remediere a activului net
Indiferent dacă acest proiect va intra sau nu în vigoare, fiecare societate ar trebui să își analizeze poziția financiară prin prisma prevederilor Legii societăților existențe și să ia măsurile necesare de remediere, dacă e cazul.
Astfel, din perspectivă fiscală, există o serie de măsuri de remediere care pot fi luate în considerare de societate, în funcție de nivelul activului net, pozitiv sau negativ.
În situația în care activul net este pozitiv, dar nu îndeplinește proporția în raport cu valoarea capitalului social subscris, una dintre cele mai simple măsuri de remediere o reprezintă folosirea capitalului social pentru acoperirea pierderilor contabile, fiind și cea prevăzută de Legea societăților.
Totuși, în cazul în care activul net este negativ, acoperirea pierderilor din capitalul social nu schimbă cu nimic situația, mișcările între conturile de capitaluri proprii neavând impact asupra nivelului total al acestora. Astfel, mai ales în contextul în care în viitorul apropiat se estimează că nu se vor genera profituri suficiențe care să ajute la îmbunătățirea nivelului capitalului propriu, societatea va trebui să apeleze la alte soluții care trebuie analizate din perspectiva costurilor, duratei și dificultății de implementare și, nu în ultimul rând, din perspectiva implicațiilor fiscale.
Astfel de soluții pot fi:
Evaluarea activelor – O astfel de evaluare poate avea un impact pozitiv asupra capitalurilor proprii dacă vorbim de o creștere așteptată de valoare.
Aporturi noi de numerar sau active – În situația unui aport în numerar implementarea este una simplă și nu presupune implicații fiscale majore, spre deosebire de aportul cu active. În cazul din urmă, asociații/acționarii trebuie să analizeze atent implicațiile fiscale, iar implementarea poate fi mai dificilă, fiind necesară și o evaluare a activului adus ca aport.
Conversia împrumuturilor primite de la asociați/acționari în capital social sau utilizarea lor sub altă formă pentru îmbunătățirea capitalului propriu – În situația în care se apelează la această soluție trebuie avut în vedere un eventual impact al închiderii împrumutului, respectiv asupra rezultatului fiscal al societății sau al eventualelor pierderi fiscale cumulate.
Totodată o astfel de conversie a unui împrumut, respectiv a dobânzilor asociate acestuia, poate genera evenimente taxabile și din perspectiva impozitului pe veniturile obținute de nerezidenți, dacă vorbim de asociați/acționari persoane juridice străine.
În concluzie, soluțiile pentru restabilirea nivelului activului net la nivelul prevăzut de Legea societăților sunt diverse și nu sunt general valabile. Alegerea soluției optime impune o analiză fiscală riguroasă întrucât apar implicații atât la momentul implementării, cât și ulterior acestuia.
Un articol semnat de Maria Pascu, Senior Manager, Deloitte România și Vlad Vatavu, Senior Consultant, Deloitte România